Exodul 16
16
Cârtirile în Sin – Prepelițele și mana. Sabatul
1Apoi, poporul a plecat,
De la Elim, și a intrat
Într-un pustiu. Sin se numea
Locul acel și se găsea
Între-al Elimului ținut
Și-ntre Sinai. Timpu-a trecut,
Și-a cinsprezecea zi venise
Din luna ‘doua – ce sosise –
De când poporul a putut –
Din al Egiptului ținut –
Să iasă, fiind izbăvit,
De Domnul, care a lovit
Egiptul și pe Faraon.
2Contra lui Moise și Aron,
Atunci, fiii lui Israel,
Cârtiră și-au vorbit astfel:
3„Dar cum de n-am murit loviți,
De Dumnezeu, când, înrobiți,
Noi, încă, în Egipt eram
Și când, în oale, noi aveam
Carne, putând ca să mâncăm
Pâine și să ne săturăm?
Căci în pustiu, ne-ați adus voi,
Ca să pierim de foame-apoi.”
4Domnul, lui Moise, i-a vorbit:
„Pâine voi face – negreșit –
Din cer, să ploaie, în pustie.
Poporul va putea să vie,
Să strângă pâine. Fiecare,
Atât doar, cât nevoie are
Pentru o zi, pâine s-adune.
La încercare îi voi pune,
În acest fel, și voi vedea,
De merg sau nu, în legea Mea.
5A șasea zi, când au să iasă
Să strângă, vor lua acasă,
De două ori mai multă mană
Decât avut-au pentru hrană
În zilele mai dinainte.”
6Poporului, aste cuvinte –
Moise și-Aron – le-au spus apoi:
„Acum, veți înțelege voi
Și veți pricepe-n astă seară,
În ce fel fosta-ți scoși din țară,
Căci Dumnezeu a fost Acel
Care l-a scos, pe Israel,
Din a Egiptului robie.
7Când dimineața va să vie,
Vedea-veți slava Domnului –
Căci ați cârtit în contra Lui –
Iar Dumnezeu v-a auzit.
Dar ce suntem noi, de-ați cârtit,
Cu toții împotriva noastră?”
8Moise a zis: „În fața voastră,
Domnul – în astă seară chiar –
Vă va da carne multă, iar
În zori, aveți să căpătați
Și pâine, să vă săturați.
Căci Dumnezeu v-a auzit –
În contra Lui – cum ați cârtit.
Iată, vă-ntreb – acum – pe voi:
Să-mi spuneți, cine suntem noi?
Să știți dar, căci cârtirea voastră
Nu se îndreaptă-n contra noastră,
Ci împotriva Domnului.”
9Către Aron – fratele lui –
Moise, apoi, a cuvântat:
„Spune poporului, de-ndat:
„Veniți să vă apropiați
Și-n fața Domnului să stați,
Căci Dumnezeu v-a auzit
Cum împotrivă-I ați cârtit.”
10Pe când Aron vorbea astfel
Copiilor lui Israel,
Către pustiu, toți au privit.
Plin de uimire, a zărit,
Atunci, acel întreg popor,
Slava lui Dumnezeu, în nor.
11Domnul, lui Moise, i-a vorbit:
12„Iată că Eu am auzit
Cârtirile lui Israel.
Tu să le spui în acest fel:
„Urmează două seri. Să știți
Că între ele-o să primiți
Carne, ca să vă săturați,
Iar dimineață, căpătați
Pâine. Atunci veți ști că Eu
Sunt Domnul, al vost’ Dumnezeu.
13Când înserarea a venit,
Tabăra s-a acoperit
Cu prepelițe, iar – în zori –
O rouă a căzut, din nori,
Și-n jurul taberei – pe jos –
S-a așezat, într-un strat gros.
14Atuncea când s-a risipit
Roua, a fost acoperit
Pustiul, cu ceva ce pare
A fi grăunțe mici și care,
Ca boabele de gheață sânt –
Albe – întinse pe pământ.
15Fiii lui Israel priveau
Mirați, în jur, și se-ntrebau:
„Ce e aceasta? Ce să fie?”
„Pâinea pe care, în pustie,
Domnul vi-o dă, cum v-a promis,
Pe săturate” – Moise-a zis.
16Apoi el, astfel, le-a vorbit:
„Iată ce a mai poruncit
Domnul, să faceți: „Adunați,
Mana aceasta, să mâncați.
Nu strângeți mult, ci fiecare,
Să-și ia numai pentru mâncare.
Deci fiecare-n acest fel,
Să își adune, pentru el –
Din astă mană – un omer.
Iată acum, ce vă mai cer:
Câte-un omer să adunați,
Pentru toți cei cari sunt aflați
În cortul vost’. Deci fiecare
Are-un omer, pentru mâncare.”
17Israeliții au făcut
Așa precum li s-a cerut.
Unii au strâns mai multă mană,
Iar alții mai puțină hrană.
18În urmă, ce s-a adunat,
Cu un omer s-a măsurat.
Cel ce a strâns hrană în plus,
A dat apoi, al său surplus,
La cel cari mai puțin aduse
Și astfel nimeni nu avuse
Ceva în plus, din acea mană –
Și-asemeni, nici lipsă de hrană.
19Moise a cuvântat apoi:
„Acuma, nimeni dintre voi,
Nu trebuie-a lăsa nimic,
Din ea, până în zori, vă zic.”
20Dar unii nu l-au ascultat,
Și ceva mană au lăsat,
Pe-a doua zi. Când au venit
Ai zilei zori, s-a împuțit
Mana și, viermi, ea a făcut.
Când aste lucruri le-a văzut
Moise, pe loc, s-a mâniat,
Pe cei cari nu l-au ascultat.
21Apoi, n-a mai strâns nimenea,
Mai mult decât îi trebuia,
Căci de îndată ce-a venit
Căldura, mana s-a topit.
22A șasea zi doar, fiecare,
Mană a strâns, pentru mâncare,
Întocmai cum s-a poruncit:
Doar doi omeri, deci îndoit.
Fruntașii din popor s-au dus
Până la Moise și i-au spus
Că au strâns mană și-au făcut
Așa precum li s-a cerut.
23Moise, în urmă, le-a vorbit:
„Domnul așa a poruncit:
„Mâine e ziua de odihnă,
În care toți veți sta în tihnă.
Mâine e ziua de Sabat,
Cari Domnului îi e-nchinat.
Tot ceea ce, de copt, aveți
Precum și ce să fierbeți, vreți,
Azi faceți și să terminați,
Căci mâine nu o să lucrați!
Păstrați apoi, ce vă rămâne,
Pe-a doua zi – deci, până mâne.”
24Așa cum Moise a cerut,
Întreg poporul a făcut.
În urmă, zorile-au venit,
Iar mana nu s-a împuțit
Și-asemeni, nici viermi n-a făcut,
Ci-n stare bună s-a ținut.
25Moise a zis: „Azi s-o mâncați,
Căci altă hrană nu aflați,
Pe câmp, pentru că e Sabat.
26În șase zile, ne-ncetat,
Veți strânge mană din pustie.
A șaptea zi când va să vie,
Voi, mană, n-o să mai găsiți,
Căci e Sabat – așa să știți!”
27Totuși, atunci când a venit
A șaptea zi, uni-au ieșit
Și în pustie-au căutat
Mană, din nou, dar n-au aflat.
28Domnul, lui Moise, i-a vorbit:
„Cât va mai fi nesocotit
Cuvântul Meu?! Și până când
Mai aveți, oare, voi, de gând,
Porunca, să nu-Mi ascultați
Și legea să Mi-o încălcați?!
29Vedeți că Dumnezeu v-a dat,
Acuma, ziua de Sabat.
De-aceea, iată, ați primit,
A șasea zi, mană-ndoit.
Deci nimeni nu-și va părăsi
Locul în cari se va găsi
A șaptea zi, căutând mană,
Căci a primit destulă hrană.”
30A șaptea zi, s-a odihnit
Întreg poporul și-a găsit
31Un nume pentru acea hrană.
De-atunci, a fost numită „mană”.
Doar coriandrul, boabe, are,
Cu forme asemănătoare
Cu mana. Albă era ea,
Iar gustul pe care-l avea,
Asemeni e cu turta care –
În aluat – și miere are.
32Moise a zis poporului:
„Iată porunca Domnului:
„Să se păstreze un omer,
Umplut cu mana cea din cer,
Pentru urmași, ca ei să știe
Ce pâine v-am dat în pustie,
Ca să aveți ce să mâncați,
După ce-ați fost eliberați
Din al Egiptului ținut.”
33Moise, apoi, grije-a avut
Să-i spună lui Aron: „Să iei
Un vas, în care pune-vei,
Din mană, un omer pe care
Ai să-l așezi, pentru păstrare –
În fața Domnului – să fie
Pentru urmașii ce-au să vie.”
(Hrana aceea au numit-o
„Mană”, căci ei, când au zărit-o
Întâia dată, au strigat:
„Man hu”, care a însemnat
„Ce e aceasta?”, tălmăcit.)
34Aron, atuncea, a ieșit,
După porunca Domnului
Dată lui Moise – robul Lui –
Și, mana, el a adunat-o,
Preț de-un omer și-a așezat-o
Lângă chivot, să se păstreze
Pentru cei cari au să urmeze.
35Timpul s-a scurs necontenit,
Și-ntreg poporul s-a hrănit
Cu mană – după cum se știe –
Patru decenii, în pustie,
Până sosit-a în Canaan,
Precum avuse Domnu-n plan.
36Omerul este, ca mărime,
Din efă, numai o zecime.
Currently Selected:
Exodul 16: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
