Exodul 4
4
Șovăirea lui Moise
1Moise a zis: „Au să mă vadă,
Dar știu că nu au să mă creadă
Și n-au s-asculte glasul meu.
„Nu L-ai văzut pe Dumnezeu” –
Vor spune ei – „căci n-ai putut,
Pe Domnul, să Îl fi văzut.”
2„Ce ai în mână?” – a-ntrebat
Domnul, iar Moise s-a uitat
Și-a zis: „Am un toiag numai.”
3„Acel toiag pe care-l ai” –
Îi spuse-atuncea Domnul Sfânt –
„Aruncă-l, iute, la pământ.”
Moise făcu cum i-a cerut
Și-al său toiag s-a prefăcut
În șarpe. Moise a fugit,
4Speriat, dar Domnul i-a vorbit:
„Întoarce-te! Unde te duci?
Întinde-ți mâna să-l apuci
De coadă!” El l-a apucat
Și șarpele s-a transformat
Iar, în toiag, în mâna lui.
5„Iată dar semnul Domnului,
Prin care tu vei fi crezut,
Cum că pe Domnul L-ai văzut,
Că ție ți S-a arătat
Cel care e adevărat.
6Mâna în sân, să-ți bagi acum” –
Mai zise El. Moise, precum
Îi spuse Domnul, a făcut,
Iar când a scos-o, a văzut,
De lepră, că-i acoperit
Al său braț și că s-a albit
Ca și zăpada. Domnu-apoi,
7Îi spuse: „Bag-o înapoi.”
Precum i-a zis, Moise-a făcut,
Iar când și-a scos-o, a văzut
Că mâna-i era vindecată
La fel cum fost-a prima dată.
8„Dacă cumva, n-au să te creadă
Când primul semn au să îl vadă,
Atuncea iată, te îndemn
Să le areți al doilea semn,
Căci de-al său glas, vor asculta.
9Dacă nepăsători vor sta
Când semnele au să le vadă
Și tot nu au ca să te creadă,
La râu atuncea, să te duci,
Apă să iei și s-o aduci
În fața celor care sânt
Acolo strânși și, pe pământ,
S-o torni apoi. Ei vor vedea,
Că-n sânge, se preface ea.”
10Moise a zis lui Dumnezeu:
„Dar Doamne, uită-Te că eu,
Nu pot, ușor, ca să vorbesc;
Acest cusur îl moștenesc,
Pentru că nu îl am de ieri,
Nu-l am nici de alaltăieri,
Și nici de când aici Tu ești
Cu al Tău rob ca să vorbești.
Așa sunt eu: mi-e încurcată
Vorba și limba, totodată.”
11Domnul a zis: „Cine-a făcut
Gură, la om? Unul e mut,
Sau altul surd e, din născare;
Unul, poate, vedere n-are,
În timp ce altul vede bine.
Acuma, te întreb pe tine:
Pe cei de care ți-am vorbit,
Oare nu Eu i-am întocmit?
12Tu du-te dar, și nu mai sta,
Căci Eu voi fi cu gura ta
Și-am să te-nvăț ce să vorbești,
Oriunde ai să te găsești.”
13Moise a zis: „Doamne, trimite
Pe cine vrei Tu, prea Mărite.”
14Domnul, atunci, S-a mâniat
Și-apoi, pe Moise, l-a-ntrebat:
„Aron Levitul, al tău frate,
Nu e acolo? Știu că poate
Vorbi ușor. Iată că vine
Să te întâmpine pe tine.
Atuncea când te va vedea,
O bucurie va avea
15În inimă. Tu îi vei spune
Ce ai de spus și îți vei pune,
Cuvintele, în gura lui.
Ceea ce trebuie să spui,
Are să spună el, mereu.
Cu gura voastră, voi fi Eu,
Și vă voi învăța să știți
Ce trebuie să-nfăptuiți.
16El va vorbi poporului,
În locul tău. Menirea lui
Este aceea ca să-ți fie –
Întotdeauna – gură, ție.
Tu ai să ții, pentru popor,
Locul de Dumnezeu al lor.
17Toiagul pentru semne-acum,
Să-l iei și să pornești la drum.”
Moise în Egipt
18Atuncea, Moise a plecat,
La socrul său s-a înturnat –
La Ietro – și i-a spus: „Mă lasă
Să plec acum, din a ta casă,
Căci iată, să mă-ntorc voiesc,
La frații mei, cari se găsesc
Pe al Egiptului pământ,
Să-i văd dacă în viață sânt.”
Ietro i-a zis: „Fă cum îți place.
Din partea mea, du-te în pace.”
19Domnul, lui Moise, i-a vorbit
În Madian: „Iată-au murit
Acei care te urmăreau,
Cei cari, să-ți ia viața, voiau.
Întoarce-te-n Egipt, de-ndat’!”
20Moise, soția, și-a luat,
Pe-ai săi copii, și-apoi i-a pus
Călare pe măgari. S-au dus
Înspre Egipt, să împlinească
Porunca cea dumnezeiască.
Moise ținea în mâna lui,
Mereu, toiagul Domnului.
21„Domnul i-a zis lui Moise-apoi:
Când, în Egipt, vei fi-napoi,
Ai grijă să înfăptuiești
Minunile ce le primești,
Pe care-n mână ți le pun.
Să împlinești tot ce îți spun,
În fața Faraonului.
Am să-mpietresc inima lui,
Iar el, pe-ai Mei, nu-i va lăsa,
Să părăsească țara sa.
22Atunci, lui Faraon, să-i spui:
„Ascultă vorba Domnului:
„Israel este fiul Meu,
Întâi născut. De-aceea, Eu,
23Să îți vorbesc, acuma, viu
Și-ți spun: „Lasă-l pe al Meu fiu
Să plece, ca să Îmi slujească!
Dacă nu faci să se-mplinească
Dorința Mea, precum am vrut,
Atunci pe-ntâiul tău născut
Îl voi ucide, negreșit!”
Când Domul, vorba, a sfârșit,
24Către Egipt, Moise-a plecat.
Dar într-o noapte, s-a-ntâmplat,
Că-n locu-n care-a poposit,
Pe Domnul, să-L fi întâlnit.
Să îl omoare, Domnu-a vrut,
25Însă Sefora a văzut
Ce se întâmplă și, grăbită,
Luând o piatră ascuțită,
Spre al ei fiu s-a îndreptat
Și-apoi, prepuțul i-a tăiat,
Cu acea piatră, după care,
La ale lui Moise picioare,
Prepuțul, ea l-a azvârlit
Și totodată, a rostit:
„Mi-ești soț de sânge.” Imediat,
26Domnul, pe Moise, l-a lăsat.
Sefora, „Soț de sânge” spuse,
Din pricină la ce făcuse,
Căci împrejur ea l-a tăiat
Atuncea, pe al ei băiat.
Întâlnirea lui Moise cu Aaron
27Astă poruncă a primit
Aron, când Domnul i-a vorbit:
„Moise, curând, are să vie.
Du-te-nainte-i, în pustie.”
Aron, îndată, a făcut
Așa precum i s-a cerut.
Pe Moise – pe fratele lui –
Găsindu-l la al Domnului
Munte șezând, l-a-mbrățișat
Cu drag și-apoi, l-a sărutat.
28Moise, de-ndată, i-a făcut,
Fratelui său, de cunoscut,
Cuvintele ce le-a primit
Atunci când Domnul i-a vorbit,
Și semnele ce trebuiau
A fi făcute, când intrau
În al Egiptului ținut.
29De drum, apoi ei și-au văzut
Și merseră de-au adunat
Bătrânii care s-au aflat
În al lui Israel popor.
30Aron a spus, în fața lor,
Cuvintele ce le rostise
Domnul, cu Moise, când vorbise.
Moise, apoi, la rândul lui,
Făcu-n fața poporului,
Semnele care i s-au dat.
31Întreg poporul adunat
Atunci, acolo, a crezut
Vorbele lor și au văzut
Că Dumnezeu a cercetat
Pe Israel, căci a aflat
De toate câte-a suferit
Cât, în Egipt, a fost robit.
Toți, fețele, și-au aplecat
Și la pământ, s-au aruncat.
Currently Selected:
Exodul 4: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
