Geneza 24
24
Rebeca cerută în căsătorie pentru Isaac
1Avram era bătrân de-acum;
El a primit, pe-al vieții drum –
De la Cel Sfânt, pentru purtări –
Noian de binecuvântări.
2Celui mai vechi al său argat –
Rob, mai bătrân, la el aflat,
Peste avere-i păzitor,
Fiind de ea răspunzător –
Avram i-a spus, când l-a chemat:
„Timpul mi s-a apropiat,
Și voi muri curând. Aș vrea,
Mâna să-ți pui, sub coapsa mea,
3Să-mi juri, pe Domnul cerului
Precum și al pământului,
Că lui Isac, nu o să-i iei
Soață de-aici, ci la ai mei
4Ai să te duci, în țara mea,
La neamul meu. Să-mi juri, aș vrea!”
5Robul i-a zis: „Dacă femeia
Nu va pleca din țara ‘ceea,
Spune-mi, atuncea ce să fac?
Să-l duc acolo pe Isac?”
6Avram răspunse: „Nu cumva
Să îmi faci mie-așa ceva!
7Căci scos am fost, de Dumnezeu,
Din casele tatălui meu
Și-apoi, din țara mea, la fel.
„Ție îți dau” – îmi spuse El –
„Și-urmașilor ce-ți vor veni,
Țara, spre a o stăpâni”.
El va trimite-n fața ta,
Un înger, spre-a te ajuta.
8Femeia, de nu va să vină –
Din cine știe ce pricină –
Tu ai să fii eliberat
De jurământ. Dar ne-apărat,
Te rog ca să iei seama bine:
Să nu-l duci, pe Isac, cu tine!”
9Robul acela a jurat;
10Zece cămile a-ncărcat,
Cu toate lucrurile care
Aveau valoarea cea mai mare.
Când totul fost-a pregătit,
A-ncălecat și a pornit
Înspre Mesopotamia –
Spre locul unde se găsea,
Cetatea lui Nahor, durată.
11Târziu, robul și a lui ceată,
Lângă cetate, s-au oprit.
Acolo, a îngăduit
Cămilelor, apă, să bea
Și la odihnă ca să stea.
El se opri lângă fântână,
Și tolănit, comod, pe-o rână,
Privea-n amurgul înroșit,
Femeile care-au venit
Să scoată apă. Dintr-odat’,
De-un gând a fost străfulgerat.
Ochii, spre cer, și-a ațintit,
Și-n felu-acesta a vorbit:
12„O, Dumnezeu al lui Avram!
Te rog, ca astăzi, eu să am
Izbândă și să reușesc,
Pe-al meu stăpân, să-l mulțumesc.
13Aici voi sta. Fetele toate,
Să ducă apă în cetate,
Curând trebuie să sosească
Și, negreșit, au să-mi vorbească.
14Doamne, să faci precum doresc:
Fata cu care-am să vorbesc,
Să-și plece vadra ca să beau
Și îmi va spune „Am să dau
Cămilelor, apă să bea”,
Aleasa, fă să fie ea!
Atuncea, eu voi fi aflat
Că de Avram, Te-ai îndurat.
15Abia sfârșise de vorbit
Robul, și-ndată s-a ivit
Rebeca, a lui Betuel –
Feciorul Milcăi a fost el,
Iar Milca, după cum se știe,
Era a lui Nahor soție.
Nahor e din același neam,
Căci îi e frate lui Avram.
16Fata era de măritat –
Frumoasă foc. Nici un bărbat
Nu s-a atins de ea, vreodată,
Fiind fecioară ne-ntinată.
Rebeca merse la fântână
Și-apoi, cu vadra într-o mână,
Porni agale spre cetate.
17Robul îi spuse: „De se poate,
Te rog să-mi dai apă, să beau.”
18„Bea domnul meu, căci am să dau,
19Cămilelor domniei tale,
Apă să bea. De-atâta cale,
Și ele fi-vor însetate.”
20Cu toate au fost adăpate:
Rebeca, apă, a adus
Și în adăpători a pus.
A stat apoi, și s-a uitat
La ele, pân’ s-au săturat.
21Omul, mirat, privea la ea,
Însă nimica nu zicea,
Să vadă, dacă Dumnezeu
I-a dat izbândă-n ăst drum greu.
22Cămilele s-au adăpat,
Iar robul, iute, a luat
Un cerc de aur, pregătit –
Jumate siclu prețuit –
Două brățări a mai luat,
De aur – care-au valorat
Cât zece sicli, cântărit –
23Și-apoi, Rebecăi, i-a vorbit:
„A cui ești tu? Oare, găsim,
La voi, un loc, să poposim?
Căci iată, vrem să înnoptăm,
Și-apoi, în zori, la drum, plecăm.
24„Al meu părinte-i Betuel –
Fecior al Milcăi este el,
25Și-al lui Nahor. Nutreț avem;
Paie de-asemenea putem
Ca să vă dăm. Dacă voiți,
La noi, puteți să poposiți.”
26Atuncea, robul s-a plecat
Și pe pământ a-ngenunchiat,
27În fața Domnului și-a spus:
„Slăvit să fie Cel de Sus –
De-a pururi, binecuvântat! –
Căci pe Avram, l-a ascultat.
Iată că Domnul Dumnezeu,
De-Avram, s-a îndurat, mereu,
Și-acum, credincioșia Lui,
M-a dus în casa fratelui
Ce îl avea, de-am reușit
Să fac ce am făgăduit.”
28Fata, vorba, i-a ascultat
Și-apoi, să-i spună-a alergat –
Măicuței ei – cele-ntâmplate.
29Laban – al lui Rebeca frate –
Fugi, în grabă, la izvor,
Să-l vadă pe-acel călător.
30Văzând brățările primite,
Auzind cele povestite
De sora lui, el, gânditor,
I-a spus acelui călător:
31„De Domnul, binecuvântat
Tu ești, așa cum am aflat.
Hai, vin-o, căci am pregătit,
În casă, loc pentru dormit.
Loc vor avea de-a înnopta
Cămilele – au unde sta.”
32Omul, în casă, a intrat.
Laban, apoi, a descărcat
Cămilele și le-a adus
Nutreț. Zorit, apă a pus
Acelui om și celor care
33Cu el erau. În graba mare,
Masă bogată-a așezat.
Robul, atunci, a cuvântat:
„N-am să cinez – să mă iertați –
Până când voi n-o să aflați
Cuvintele ce le-am adus.”
„Vorbește dar!” – Laban a spus.
34„Eu sunt un rob, precum am zis,
Și-Avram, la tine, m-a trimis.
35Să știți că Dumnezeu i-a dat,
Pe-al vieții drum, neîncetat,
Belșug de binecuvântări,
Pentru-ale lui bune purtări.
I-a dat oi, boi – bogății mari –
Robi și cămile și măgari;
Aur și-argint i-a dăruit,
Iar ca să fie mulțumit
36Și pe deplin satisfăcut,
Aflați că Sara i-a născut,
La bătrânețe, un băiat;
Iar tot ce Dumnezeu i-a dat,
El, fiului, i-a dăruit.
37Mie, așa mi-a poruncit:
„Să nu iei, pentru fiul meu,
Nevastă, din Canaan, ci vreau
38Să mergi la neamurile mele,
În casa tatălui meu. Ele
Acolo locuiesc. Te duci
Și de acolo să aduci,
Nevastă, pentru fiul meu.
Jură-mi să faci cum îți cer eu!”
39Eu i-am răspuns: „Dar dacă ea –
Adică fata – nu va vrea
Să vină ca să mă urmeze?”
40„Fii liniștit! O să lucreze,
La inima ei, Dumnezeu,
În fața cărui umblu eu.
Va spune îngerului Său,
Să te-nsoțească-n drumul tău.
Izbândă, astfel, o să-ți deie
Și vei aduce o femeie,
Pentru Isac, precum vreau eu –
Din casele tatălui meu.
41De cumva, nu va vrea femeia,
De a pleca din casa ‘ceea
Și n-ascultă al tău cuvânt,
Ești dezlegat de jurământ!”
42Azi, la izvor, am poposit
Și astfel, eu am glăsuit:
„O, Dumnezeu al lui Avram!
Izbândă, dacă vrei să am,
43Te rog, ascultă cum gândesc:
Fata cu care-o să vorbesc
Și am să-i cer, apă să-mi dea –
44Iar ea-mi va da și-asemenea,
Cămilelor o să le deie,
Pe săturate, ca să beie –
Te rog să faci ca ea să fie
Aceea ce-i va fi soție,
Feciorului stăpânului!”
Asta-am cerut eu, Domnului.
45Nici bine vorba n-am sfârșit
Și-n fața mea s-a și ivit
Rebeca, cu cofița-n mână,
Să scoată apă din fântână.
Eu i-am cerut să-mi dea să beau;
46Ea a răspuns: „Bea, și-am să dau
Cămilelor, să bea și ele.”
După ce-a spus vorbele-acele,
Precum a zis, a și făcut.
47Acestea dacă le-am văzut,
Am întrebat-o: „A cui ești?”
Ea mi-a răspuns: „Dacă dorești
Să știi, sunt a lui Betuel –
E-al Milcăi și-al lui Nahor, el.”
Eu am făcut spre ea un pas,
I-am pus dar, o verigă-n nas,
Apoi brățările, pe mână
48Și m-am întors iar, la fântână.
Cu fața la pământ am stat,
Pe Domnu-am binecuvântat –
Pe Dumnezeul lui Avram –
Căci iată că izbândă am.
49Acuma – de binevoiți,
Credință ca să dovediți,
Și lui Avram, bunăvoință –
Răspundeți la a lui cerință.
De nu voiți, spuneți-mi iar –
Să știu ce cale, așadar,
S-apuc: spre stânga sau spre dreapta;
Căci vreau, cu gândul și cu fapta,
Pe-al meu stăpân, să îl slujesc
Și vrerea să i-o împlinesc.”
50Laban și Betuel au zis:
„Lucru acesta e trimis
Și, de la Dumnezeu, el vine.
Nu-ți spunem dar, nici rău, nici bine.
51Rebeca, iată că va sta,
Acuma, înaintea ta.
S-o duci dar la stăpânul tău,
Ca soață pentru fiul său,
Așa cum Domnu-a poruncit.”
52Acestea când le-a auzit,
Robul, îndată, s-a plecat,
Pe Domnu-a binecuvântat,
53Apoi a scos ce a adus
Și-n a Rebecăi față-a pus
Podoabe multe și bogate –
Din aur și argint lucrate –
Îmbrăcăminte – toate noi –
Și n-a uitat ca mai apoi,
Și lui Laban – și-asemenea
Și mamei lui – daruri să dea.
54După ce tot a terminat,
La masă, ei s-au așezat
Și au mâncat și au băut,
S-au veselit și-au petrecut.
Apoi, cu toții s-au culcat.
În zori, când iar s-au deșteptat,
Robul a zis: „Eu mă gândesc
Să mă lăsați ca să pornesc
Spre casă, la stăpânul meu.”
55„De vrei, te du cu Dumnezeu” –
Și fratele și mama-au spus –
„Însă fiind vorba de dus,
Vrem, fata, să mai stea cu noi,
Vreo zece zile, iar apoi,
Fii sigur că are să vină.”
56„De ce-o opriți, fără pricină?” –
Robul a zis – „Căci Dumnezeu,
Mi-a dat izbândă-n drumul meu!
Să mergem dar, pentru că am –
Până la casa lui Avram –
Drum lung, și nu putem să stăm!”
57Ei i-au răspuns: „Să o chemăm
Pe fată – să știm voia sa.”
58Ea a venit, iar mama sa
Și cu Laban au întrebat:
„Vrei ca să pleci?” „Vreau!”, a strigat
59Rebeca. Ei s-au învoit,
Iar când tot fost-a pregătit,
Rebeca și cu doica ei,
S-au dus cu robul și cu cei
De care el era-nsoțit.
60Atunci, Laban a glăsuit:
„O, sora mea, doresc să fii
O mamă, pentru zeci de mii!
Și-ți mai doresc a se sălta,
Nespus de mult, sămânța ta!
Să stăpânească peste-acei
Care vor fi dușmanii ei!”
61Astfel, Rebeca a plecat,
Cu slujnicele, și-a urmat
Pe robul, de Avram trimes –
Isac fiind al ei ales.
62Isac se întorcea-napoi
De la fântâna Lahai-Roi.
La miazăzi, el a venit,
Căci toți ai lui au locuit
În partea ‘ceea de ținut.
63Era un timp foarte plăcut.
Se însera, iar el ședea
Afară-n câmp și se-odihnea.
Privind, întâmplător, în zare,
Văzu acel convoi de care,
Rebeca, era însoțită.
64Fata-l văzu și ea. Grăbită,
De pe cămilă, a sărit
65Și robului, ea i-a vorbit:
„Spune-mi, acela-i domnul meu?”
El zise: „E stăpânul meu” –
Fata, de cum a auzit,
Cu voalul, fața și-a-nvelit.
66Când la Isac robul duse,
I-a povestit tot ce făcuse.
67Isac, pe fată, a luat-o
Și-a dus-o de a așezat-o
În cortul Sarei, de îndat’.
Apoi, cu fata, s-a-nsurat
Și-astfel, amarul suferit
Atunci când Sara a murit,
Acum, i s-a mai alinat,
Căci fata l-a mai mângâiat.
Currently Selected:
Geneza 24: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Geneza 24
24
Rebeca cerută în căsătorie pentru Isaac
1Avram era bătrân de-acum;
El a primit, pe-al vieții drum –
De la Cel Sfânt, pentru purtări –
Noian de binecuvântări.
2Celui mai vechi al său argat –
Rob, mai bătrân, la el aflat,
Peste avere-i păzitor,
Fiind de ea răspunzător –
Avram i-a spus, când l-a chemat:
„Timpul mi s-a apropiat,
Și voi muri curând. Aș vrea,
Mâna să-ți pui, sub coapsa mea,
3Să-mi juri, pe Domnul cerului
Precum și al pământului,
Că lui Isac, nu o să-i iei
Soață de-aici, ci la ai mei
4Ai să te duci, în țara mea,
La neamul meu. Să-mi juri, aș vrea!”
5Robul i-a zis: „Dacă femeia
Nu va pleca din țara ‘ceea,
Spune-mi, atuncea ce să fac?
Să-l duc acolo pe Isac?”
6Avram răspunse: „Nu cumva
Să îmi faci mie-așa ceva!
7Căci scos am fost, de Dumnezeu,
Din casele tatălui meu
Și-apoi, din țara mea, la fel.
„Ție îți dau” – îmi spuse El –
„Și-urmașilor ce-ți vor veni,
Țara, spre a o stăpâni”.
El va trimite-n fața ta,
Un înger, spre-a te ajuta.
8Femeia, de nu va să vină –
Din cine știe ce pricină –
Tu ai să fii eliberat
De jurământ. Dar ne-apărat,
Te rog ca să iei seama bine:
Să nu-l duci, pe Isac, cu tine!”
9Robul acela a jurat;
10Zece cămile a-ncărcat,
Cu toate lucrurile care
Aveau valoarea cea mai mare.
Când totul fost-a pregătit,
A-ncălecat și a pornit
Înspre Mesopotamia –
Spre locul unde se găsea,
Cetatea lui Nahor, durată.
11Târziu, robul și a lui ceată,
Lângă cetate, s-au oprit.
Acolo, a îngăduit
Cămilelor, apă, să bea
Și la odihnă ca să stea.
El se opri lângă fântână,
Și tolănit, comod, pe-o rână,
Privea-n amurgul înroșit,
Femeile care-au venit
Să scoată apă. Dintr-odat’,
De-un gând a fost străfulgerat.
Ochii, spre cer, și-a ațintit,
Și-n felu-acesta a vorbit:
12„O, Dumnezeu al lui Avram!
Te rog, ca astăzi, eu să am
Izbândă și să reușesc,
Pe-al meu stăpân, să-l mulțumesc.
13Aici voi sta. Fetele toate,
Să ducă apă în cetate,
Curând trebuie să sosească
Și, negreșit, au să-mi vorbească.
14Doamne, să faci precum doresc:
Fata cu care-am să vorbesc,
Să-și plece vadra ca să beau
Și îmi va spune „Am să dau
Cămilelor, apă să bea”,
Aleasa, fă să fie ea!
Atuncea, eu voi fi aflat
Că de Avram, Te-ai îndurat.
15Abia sfârșise de vorbit
Robul, și-ndată s-a ivit
Rebeca, a lui Betuel –
Feciorul Milcăi a fost el,
Iar Milca, după cum se știe,
Era a lui Nahor soție.
Nahor e din același neam,
Căci îi e frate lui Avram.
16Fata era de măritat –
Frumoasă foc. Nici un bărbat
Nu s-a atins de ea, vreodată,
Fiind fecioară ne-ntinată.
Rebeca merse la fântână
Și-apoi, cu vadra într-o mână,
Porni agale spre cetate.
17Robul îi spuse: „De se poate,
Te rog să-mi dai apă, să beau.”
18„Bea domnul meu, căci am să dau,
19Cămilelor domniei tale,
Apă să bea. De-atâta cale,
Și ele fi-vor însetate.”
20Cu toate au fost adăpate:
Rebeca, apă, a adus
Și în adăpători a pus.
A stat apoi, și s-a uitat
La ele, pân’ s-au săturat.
21Omul, mirat, privea la ea,
Însă nimica nu zicea,
Să vadă, dacă Dumnezeu
I-a dat izbândă-n ăst drum greu.
22Cămilele s-au adăpat,
Iar robul, iute, a luat
Un cerc de aur, pregătit –
Jumate siclu prețuit –
Două brățări a mai luat,
De aur – care-au valorat
Cât zece sicli, cântărit –
23Și-apoi, Rebecăi, i-a vorbit:
„A cui ești tu? Oare, găsim,
La voi, un loc, să poposim?
Căci iată, vrem să înnoptăm,
Și-apoi, în zori, la drum, plecăm.
24„Al meu părinte-i Betuel –
Fecior al Milcăi este el,
25Și-al lui Nahor. Nutreț avem;
Paie de-asemenea putem
Ca să vă dăm. Dacă voiți,
La noi, puteți să poposiți.”
26Atuncea, robul s-a plecat
Și pe pământ a-ngenunchiat,
27În fața Domnului și-a spus:
„Slăvit să fie Cel de Sus –
De-a pururi, binecuvântat! –
Căci pe Avram, l-a ascultat.
Iată că Domnul Dumnezeu,
De-Avram, s-a îndurat, mereu,
Și-acum, credincioșia Lui,
M-a dus în casa fratelui
Ce îl avea, de-am reușit
Să fac ce am făgăduit.”
28Fata, vorba, i-a ascultat
Și-apoi, să-i spună-a alergat –
Măicuței ei – cele-ntâmplate.
29Laban – al lui Rebeca frate –
Fugi, în grabă, la izvor,
Să-l vadă pe-acel călător.
30Văzând brățările primite,
Auzind cele povestite
De sora lui, el, gânditor,
I-a spus acelui călător:
31„De Domnul, binecuvântat
Tu ești, așa cum am aflat.
Hai, vin-o, căci am pregătit,
În casă, loc pentru dormit.
Loc vor avea de-a înnopta
Cămilele – au unde sta.”
32Omul, în casă, a intrat.
Laban, apoi, a descărcat
Cămilele și le-a adus
Nutreț. Zorit, apă a pus
Acelui om și celor care
33Cu el erau. În graba mare,
Masă bogată-a așezat.
Robul, atunci, a cuvântat:
„N-am să cinez – să mă iertați –
Până când voi n-o să aflați
Cuvintele ce le-am adus.”
„Vorbește dar!” – Laban a spus.
34„Eu sunt un rob, precum am zis,
Și-Avram, la tine, m-a trimis.
35Să știți că Dumnezeu i-a dat,
Pe-al vieții drum, neîncetat,
Belșug de binecuvântări,
Pentru-ale lui bune purtări.
I-a dat oi, boi – bogății mari –
Robi și cămile și măgari;
Aur și-argint i-a dăruit,
Iar ca să fie mulțumit
36Și pe deplin satisfăcut,
Aflați că Sara i-a născut,
La bătrânețe, un băiat;
Iar tot ce Dumnezeu i-a dat,
El, fiului, i-a dăruit.
37Mie, așa mi-a poruncit:
„Să nu iei, pentru fiul meu,
Nevastă, din Canaan, ci vreau
38Să mergi la neamurile mele,
În casa tatălui meu. Ele
Acolo locuiesc. Te duci
Și de acolo să aduci,
Nevastă, pentru fiul meu.
Jură-mi să faci cum îți cer eu!”
39Eu i-am răspuns: „Dar dacă ea –
Adică fata – nu va vrea
Să vină ca să mă urmeze?”
40„Fii liniștit! O să lucreze,
La inima ei, Dumnezeu,
În fața cărui umblu eu.
Va spune îngerului Său,
Să te-nsoțească-n drumul tău.
Izbândă, astfel, o să-ți deie
Și vei aduce o femeie,
Pentru Isac, precum vreau eu –
Din casele tatălui meu.
41De cumva, nu va vrea femeia,
De a pleca din casa ‘ceea
Și n-ascultă al tău cuvânt,
Ești dezlegat de jurământ!”
42Azi, la izvor, am poposit
Și astfel, eu am glăsuit:
„O, Dumnezeu al lui Avram!
Izbândă, dacă vrei să am,
43Te rog, ascultă cum gândesc:
Fata cu care-o să vorbesc
Și am să-i cer, apă să-mi dea –
44Iar ea-mi va da și-asemenea,
Cămilelor o să le deie,
Pe săturate, ca să beie –
Te rog să faci ca ea să fie
Aceea ce-i va fi soție,
Feciorului stăpânului!”
Asta-am cerut eu, Domnului.
45Nici bine vorba n-am sfârșit
Și-n fața mea s-a și ivit
Rebeca, cu cofița-n mână,
Să scoată apă din fântână.
Eu i-am cerut să-mi dea să beau;
46Ea a răspuns: „Bea, și-am să dau
Cămilelor, să bea și ele.”
După ce-a spus vorbele-acele,
Precum a zis, a și făcut.
47Acestea dacă le-am văzut,
Am întrebat-o: „A cui ești?”
Ea mi-a răspuns: „Dacă dorești
Să știi, sunt a lui Betuel –
E-al Milcăi și-al lui Nahor, el.”
Eu am făcut spre ea un pas,
I-am pus dar, o verigă-n nas,
Apoi brățările, pe mână
48Și m-am întors iar, la fântână.
Cu fața la pământ am stat,
Pe Domnu-am binecuvântat –
Pe Dumnezeul lui Avram –
Căci iată că izbândă am.
49Acuma – de binevoiți,
Credință ca să dovediți,
Și lui Avram, bunăvoință –
Răspundeți la a lui cerință.
De nu voiți, spuneți-mi iar –
Să știu ce cale, așadar,
S-apuc: spre stânga sau spre dreapta;
Căci vreau, cu gândul și cu fapta,
Pe-al meu stăpân, să îl slujesc
Și vrerea să i-o împlinesc.”
50Laban și Betuel au zis:
„Lucru acesta e trimis
Și, de la Dumnezeu, el vine.
Nu-ți spunem dar, nici rău, nici bine.
51Rebeca, iată că va sta,
Acuma, înaintea ta.
S-o duci dar la stăpânul tău,
Ca soață pentru fiul său,
Așa cum Domnu-a poruncit.”
52Acestea când le-a auzit,
Robul, îndată, s-a plecat,
Pe Domnu-a binecuvântat,
53Apoi a scos ce a adus
Și-n a Rebecăi față-a pus
Podoabe multe și bogate –
Din aur și argint lucrate –
Îmbrăcăminte – toate noi –
Și n-a uitat ca mai apoi,
Și lui Laban – și-asemenea
Și mamei lui – daruri să dea.
54După ce tot a terminat,
La masă, ei s-au așezat
Și au mâncat și au băut,
S-au veselit și-au petrecut.
Apoi, cu toții s-au culcat.
În zori, când iar s-au deșteptat,
Robul a zis: „Eu mă gândesc
Să mă lăsați ca să pornesc
Spre casă, la stăpânul meu.”
55„De vrei, te du cu Dumnezeu” –
Și fratele și mama-au spus –
„Însă fiind vorba de dus,
Vrem, fata, să mai stea cu noi,
Vreo zece zile, iar apoi,
Fii sigur că are să vină.”
56„De ce-o opriți, fără pricină?” –
Robul a zis – „Căci Dumnezeu,
Mi-a dat izbândă-n drumul meu!
Să mergem dar, pentru că am –
Până la casa lui Avram –
Drum lung, și nu putem să stăm!”
57Ei i-au răspuns: „Să o chemăm
Pe fată – să știm voia sa.”
58Ea a venit, iar mama sa
Și cu Laban au întrebat:
„Vrei ca să pleci?” „Vreau!”, a strigat
59Rebeca. Ei s-au învoit,
Iar când tot fost-a pregătit,
Rebeca și cu doica ei,
S-au dus cu robul și cu cei
De care el era-nsoțit.
60Atunci, Laban a glăsuit:
„O, sora mea, doresc să fii
O mamă, pentru zeci de mii!
Și-ți mai doresc a se sălta,
Nespus de mult, sămânța ta!
Să stăpânească peste-acei
Care vor fi dușmanii ei!”
61Astfel, Rebeca a plecat,
Cu slujnicele, și-a urmat
Pe robul, de Avram trimes –
Isac fiind al ei ales.
62Isac se întorcea-napoi
De la fântâna Lahai-Roi.
La miazăzi, el a venit,
Căci toți ai lui au locuit
În partea ‘ceea de ținut.
63Era un timp foarte plăcut.
Se însera, iar el ședea
Afară-n câmp și se-odihnea.
Privind, întâmplător, în zare,
Văzu acel convoi de care,
Rebeca, era însoțită.
64Fata-l văzu și ea. Grăbită,
De pe cămilă, a sărit
65Și robului, ea i-a vorbit:
„Spune-mi, acela-i domnul meu?”
El zise: „E stăpânul meu” –
Fata, de cum a auzit,
Cu voalul, fața și-a-nvelit.
66Când la Isac robul duse,
I-a povestit tot ce făcuse.
67Isac, pe fată, a luat-o
Și-a dus-o de a așezat-o
În cortul Sarei, de îndat’.
Apoi, cu fata, s-a-nsurat
Și-astfel, amarul suferit
Atunci când Sara a murit,
Acum, i s-a mai alinat,
Căci fata l-a mai mângâiat.
Currently Selected:
:
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca