Geneza 42
42
Frații lui Iosif
1Iacov, pe mulți, i-a auzit
Spunând că grâu s-ar fi găsit
Doar în țara Egiptului.
A zis, atunci, fiilor lui:
„Să-mi spuneți, pentru ce mai stați,
Și-unul la altul vă uitați?!
2Am auzit că se găsește
Grâu, în Egipt. Deci, trebuiește
Să mergeți și să cumpărați,
Cât grâu puteți. Vă înturnați,
Grabnic apoi. Altfel, murim!
Numai așa, sper să trăim!”
3Doar zece frați s-au pregătit –
Frați de-ai lui Iosif – și-au pornit
Spre granița Egiptului.
4Pe cel mai mic frate al lui –
Pe Beniamin – nu s-a-nvoit
Să-l lase. Iacov l-a oprit,
Acasă, lângă el să stea,
Să poată-aproape a-l avea,
Crezând că sub a lui privire,
Ferit e de nenorocire.
5Fiii lui Iacov au venit,
Atunci, și grâu au târguit,
La fel ca toți, căci se-năsprea,
În Canaan, crunt, foametea.
Întâia călătorie a fiilor lui Iacov în Egipt
6Iosif era atunci, mai mare,
În țară. El era cel care,
Grâne vindea, norodului.
Frați-au venit și-n fața lui,
S-au închinat, pân’ la pământ.
7Iosif știa că frați îi sânt,
Din clipa-n care i-a văzut,
8Dar ei nu l-au recunoscut.
9Apoi, de ceea ce-a visat –
Și ce era, de ei, legat –
Iosif și-a amintit și-a zis:
„Să-mi spuneți, cine va trimis?!
Sunteți iscoade, și voiți
Ca țării noastre să-i găsiți
Vreo slăbiciune. Vă știu eu!”
10Ei au răspuns: „Nu, domnul meu!
Noi am venit să cumpărăm
Grâne, nu ca să cercetăm –
Precum ai spus – punctele care,
Mai slabe, țara ta le are!
11Noi, dinspre tată, suntem frați!”
12„Voi ați venit să cercetați!” –
Iosif le-a spus – „Vreți ca să știți
Locul mai slab, și să loviți!”
13Frații au zis: „Nici vorbă! Doi
Lipsesc acuma, dintre noi.
Un singur tată, toți avem
Și doisprezece frați suntem.
Din Canaan suntem plecați.
Pe cel mai mic ce-i între frați,
Tata, acasă, l-a oprit,
Iar celălalt frate-a murit.
Nu iscodim! Crede-ne dar!”
14„Sunteți iscoade! În zadar,
Ați vrut ca să tăgăduiți!
15Îndată, fi-veți dovediți!
Pe viața Faraonului,
Că pentru voi, scăpare nu-i –
Din țara mea – doar într-un fel:
Aduceți pe copilu-acel,
Care-ntre frați, este mai mic!
Gata! Să nu aud nimic!
16Unul să plece înapoi,
Iar ceilalți, prinși rămân, la noi!
Astfel, voi ști de ați mințit,
Sau dacă, drept, voi mi-ați vorbit.”
17Când a sfârșit de cuvântat,
Trei zile, i-a întemnițat.
18A treia zi, Iosif s-a dus
La ei și-a zis: „Precum v-am spus,
Să faceți, de vreți să scăpați!
19Rămâne, unul dintre frați,
Închis aici – restul, la drum!
Cât grâu puteți, luați acum,
Ca pe ai voștri să-i hrăniți,
Până când o să reveniți!
Am să-mi respect cuvântul meu,
Căci eu mă tem de Dumnezeu!
20Îl vreau pe fratele mai mic!
Nu vi se va-ntâmpla nimic –
Ci dimpotrivă – voi vedea
Cât adevăr, în fața mea,
Ați spus. Deci, dacă drept grăiți,
21De moarte, fi-veți izbăviți!”
Atunci, au zis cei zece frați:
„Suntem, cu toții, vinovați,
Pentru tot ceea ce-am făcut,
Căci noi prea bine am văzut
Cât de înspăimântat striga
Fratele nost’, când ne ruga –
Și totuși, nu l-am ascultat.
Acuma știm de ce-a picat
Necazu-acesta, peste noi”.
22Ruben a zis: „V-am spus, dar voi
Nici unul nu m-ați ascultat,
Că față de acel băiat,
Nu se cădea înfăptuit
Lucrul acel, nelegiuit.
Acum, el iese la iveală
Și ni se cere socoteală –
Azi – pentru soarta fratelui
Și pentru tot sângele lui.”
23În evreiește, au vorbit.
De Iosif, nu s-au mai ferit
Crezând că nu-i înțelegea –
Căci Iosif, când cu ei vorbea,
Avea și un traducător.
24Atunci, din fața fraților,
Iosif plecat-a, ca apoi,
Să poată plânge. Înapoi,
Când s-a întors, el l-a luat
Pe Simeon și l-a legat,
Cu lanțuri grele. L-a închis
Și-a întărit astfel, ce a zis.
Întoarcerea fraților lui Iosif
25Iosif chemă un slujitor
Și-i porunci ca fraților,
În saci, să li se pună grâne –
Căci el știa că n-aveau pâne,
În Canaan, părinții lui –
Și-apoi, la gura sacului,
Argintul fiecăruia
Să-l pună, și să le mai dea
Ceva merinde, pentru drum.
S-au săvârșit toate precum
Iosif, slugii, i-a poruncit.
26Frații, cu grâul, au pornit
27Spre casă, cu un singur gând:
De-a reveni cât mai curând,
Cu Beniamin. Când s-a-nserat,
Ei s-au oprit de-au înnoptat,
Găsind un loc adăpostit.
Unul, atunci când a voit,
Nutreț, măgarului, să dea,
Umblă la sac, căci trebuia
Să îl dezlege. A-nlemnit,
Argint, pe grâu, când a găsit.
28Nedumerit, i-a înștiințat
Pe ceilalți: „Iată! Mi s-a dat
Argintul care l-am plătit
Pe grâu! Acuma l-am găsit,
Când sacul mi l-am desfăcut!”
Toți s-au speriat: „Ce ne-a făcut
Domnul?” – au zis ei, tremurând,
Cu inimile tresăltând.
29În Canaan, când au sosit,
Lui Iacov, i-au istorisit
Tot ceea ce s-a întâmplat:
30„Omul acela ne-a luat,
Iscoade, drept. El, negreșit,
E domnul țării. Ne-a vorbit
Aspru. Degeaba noi i-am spus
31Că după grâu, la el, ne-am dus,
Că suntem oameni cumsecade
Și că noi nu suntem iscoade,
32Că doisprezece frați suntem,
La tatăl nostru și-i avem
Pe toți ai noștri-n Canaan.
33El a răspuns: „Vorbiți în van!
Iată cum fi-va dovedit
Ceea ce-ați spus: va fi oprit
Aici, zălog, unul din voi.
Luați merinde, iar apoi,
Plecați la drum! Când reveniți,
34Cu fratele mai mic, să fiți!
Astfel trebuie dovedit,
De ați spus drept, sau ați mințit!
Dacă va fi adevărat
Ceea ce-ați spus, eliberat
Va fi, atunci, fratele vostru,
Iar voi aveți acordul nostru,
În voie, să umblați, prin țară.
Gata! Aștept să veniți iară!”
35Când grânele și le-au golit,
Din saci, argintul l-au găsit,
În sacul fiecărui, pus.
Toți s-au speriat. Iacov a spus:
36„Voi mă lăsați fără copii!
Iosif nu mai e printre vii,
Iar Simeon e-ntemnițat.
Of Doamne! Și vreți, imediat,
Pe Beniamin să mi-l răpiți!
Dar oare, voi nu vă gândiți
Cât, sufletul mi-e de lovit?!”
37Ruben, atuncea, i-a vorbit:
„Omoară-mi cei doi fii ai mei,
Pe Beniamin de nu îl vei
Primi întreg, din mâna mea!
Dă-mi-l! Ți-l voi înapoia!”
38Iacov a zis: „Nu insistați!
Pe Beniamin nu îl luați
Cu voi! Fratele i-a murit
Și-acum e singur. Negreșit,
Că dacă vreo nenorocire
L-ar paște, mi-ar fi peste fire
Să mai trăiesc! Umeri-mi slabi,
N-ar rezista. Perii mei albi –
Oricât veți fi de-ndurerați –
Va trebuii să-i îngropați!”
Currently Selected:
Geneza 42: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
