Isaia 10
10
1Vai o să fie – negreșit –
De toți cei care au rostit
Doar hotărâri nelegiuite
Și scriu porunci ce sunt vădite
Nedrepte, spre folosul lor
2Și-n dauna săracilor,
Răpind astfel dreptul pe care
Sărmanul Meu popor îl are,
Făcând orfanii să le cadă
Și văduvele-apoi, drept pradă!
3„Hai spuneți, ce veți face oare,
Voi toți, atunci, în ziua-n care
Veni-va, ca și un șuvoi,
Pedeapsa morții, peste voi?”
La cine-oare-o să fugiți
Ca ajutor să dobândiți?”
„Unde veți pune, la păstrare,
A voastră bogăție, mare?”
4Unii vor fi îngenuncheați,
Prinși de război fiind luați,
Și foarte mulți din ăst popor
Vor fi în rândul morților.
Însă mânia Domnului
Nu este stinsă. Brațul Lui
Este de furie cuprins,
Pentru că încă e întins.
Asirianul smerit – Vremurile lui Mesia
5„Vai de Asirian – a spus
Domnul – „pentru că el e pus
A fi nuiaua, mâniei Mele,
Și-apoi toiag de urgii grele!
6Iată că Eu l-am slobozit
Peste un neam nelegiuit.
Peste-un popor l-am aruncat,
Care – mereu – M-a mâniat,
Să-l prade și să-l jefuiască,
Să-l calce și să-l nimicească,
Amestecând acel popor
Cu glodul ulițelor lor.
7Însă nu judecă astfel,
Ci alte gânduri are el
În inimă, vrând să lovească
Neamuri și să le nimicească,
8Zicându-și: „Voievozii mei
Nu-s toți atâți precum sunt cei
Cari, peste neamuri, sunt aflați
Și stăpânesc ca împărați?”
9„La Calno, nu s-a întâmplat
Ca și la Charchemiș, odat’?”
„Apoi, soarta Hamatului,
N-a fost ca și-a Arpadului?”
„N-a-mpărtășit Samaria,
Soarta Damascului, și ea?”
10„După cum mâna mea s-a-ntins
Și-n stăpânire a cuprins
Împărățiile avute
De idoli (unde-au fost văzute
Multe icoane adunate;
Mai multe decât cele-aflate
În Iuda, la Ierusalim
Și în Samaria, cum știm)
11Nu am să fac pe voia mea,
La fel și în Samaria
Și în Ierusalim? Acele
Icoane care sunt în ele
Nu tot la fel au să pățească?”
12Dar după ce-o să împlinească
Domnul, toată lucrare Lui,
Pe muntele Sionului –
Și la Ierusalim, la fel –
Are a-l pedepsi pe cel
Care se află așezat
Peste Asiria-mpărat,
Pentru trufia lui cea mare
Și pentru a lui îngâmfare,
13Căci el a zis: „Puterea mea
Și-nțelepciunea mea – și ea –
Aceste lucruri, le-au făcut.
Sunt înțelept și priceput.
Hoterele mi le-am întins,
Căci pe popoare le-am împins
Din fața mea, purtând război,
Și jefuite-au fost apoi,
Averile din visterie.
Pe cei cari fost-au la domnie,
I-am doborât din jilțul lor.
14Averile popoarelor,
Ca pe un cuib, le-am apucat.
Cu ușurință le-am luat,
Precum strângi ouăle vădite
A fi în cuiburi părăsite.
Așa am strâns pământul care
E-n stăpânirea mea cea tare,
Și nimenea n-a îndrăznit,
Vreo aripă, să fi clintit
Sau ciocul să și-l semețească
În contră-mi, ca să ciripească.”
15„Securea, oare, se fălește
Față de cel ce se vădește
Cum că de ea s-a folosit?”
„Sau fierăstrăul s-a mândrit
Față de cel ce-l mânuia
Și-n stăpânire îl avea?”
Parcă nuiaua l-ar mișca
Pe cel care o ridica!
Parcă toiagul o să zică
Căci el e cel ce îl ridică
Pe-acela care, e știut,
Că nu este, din lemn, făcut!”
16De-aceea, Domnul cari mereu
E al oștirii Dumnezeu,
Are să îi înfrunte firea
Și va trimite ofilirea,
Printre războinicii ce-i are.
Va izbucni un pârjol mare,
Iar de dogoarea focului,
Pieri-vor toți aleșii lui.
17Apoi, Lumina cea pe care
Neamul lui Israel o are,
Se va preface într-un foc.
Sfântul lui Israel, pe loc,
În flacără mistuitoare
Se va preface, lovind tare –
Doar într-o zi – toți ai lui spini
Și tufele de mărăcini.
18Va arde – trup și suflet – toată
Sclipirea ce-a fost arătată
De câmpul și pădurea lui,
Fiind asemenea celui
Care, cuprins de-al bolii chin,
Se prăbușește în leșin.
19Rari fi-vor, încât numărați
Vor putea fi copaci-aflați –
În urmă – în pădurea lui.
Nu-i va fi greu copilului,
Să scrie-atunci numărul lor,
Adică al copacilor
Cari în pădure au rămas,
După al nimicirii ceas.
20În ziua ‘ceea, rămășița
Lui Israel, precum și vița
Lui Iacov, nu vor mai avea
Sprijin în cel ce le lovea,
Ci al lor sprijin va fi Cel
Cari Sfânt îi e lui Israel,
Căci Domnul, doar, are să fie
Nădejdea lor, pentru vecie.
21La Dumnezeul ei Cel tare,
Numai o rămășiță are –
Din a lui Iacov casă-apoi –
Să se întoarcă înapoi.
22Chiar dacă cei din Israel
S-ar dovedi a fi la fel
De mulți, precum nisipul care
Se află pe un țărm de mare,
O rămășiță doar apoi,
Se va întoarce înapoi,
Căci nimicirea-i pregătită,
E hotărâtă și-ntărită,
Făcând dreptatea – mai apoi –
Să se reverse peste voi.
23Domnul oștirilor e Cel
Cari hotărât-a-n acest fel,
Iar nimicirea pregătită
Va fi, în țară, împlinită.
24Dar totuși, iată, Dumnezeu
A zis așa: „Popor al Meu
Cari în Sion ești așezat,
Să nu te temi dar, niciodat’,
De-Asirian; el te lovește
Cu-a lui nuia și își rotește
Toiagul pe deasupra ta,
La fel după cum se purta
Egiptu-n vremea-ndepărtată.
25Peste puțină vreme, iată,
Pedeapsa Mea va înceta.
Nu voi mai fi-mpotriva ta
Și-am să mă-ntorc să-i nimicesc
Pe cei care te asupresc.”
26Domnul oștiri-o să pornească
Și biciul o să-Și învârtească,
Lovindu-l pe Asirian,
Cum l-a lovit pe Madian –
La stânca din Oreb – căci iată,
Își va mai ridica o dată
Toiagul Său, în largul zării,
Peste întreg cuprinsul mării,
Așa după cum – în trecut –
Și în Egipt a mai făcut.
27În acea zi, va fi luat
Jugul care a apăsat
Pe umărul și gâtul tău
Și care te-a chinuit rău.
Ba încă jugul va crăpa,
Atuncea când tu vei scăpa,
Din pricina grăsimii care
S-a adunat, fără-ncetare.
28El va veni, în drumul lui,
Și peste al Aiatului
Ținut, atunci, se va abate.
Apoi Migdolu-l va străbate
Și o să-și lese, pe imaș,
Calabalâcul, la Micmaș.
29Trec trecătoarea și-noptează
La Gheba, când se înserează.
Tremură Rama-nspăimântată,
Apoi Ghibea lui Saul, iată,
Pornește într-o goană mare.
30„Ridică-ți glasul tău cel tare,
Tu, fiică a Galimului!”
„Laisul – și cu toți ai lui –
Seama să ia!” „Vai, Anatot!”
31Iată, se-mprăștie de tot
Madmena. Fug înspăimântați
Cei cari în Ghibea sunt aflați.
32La Nob, o zi – de stat – mai are
Și face semn de-amenințare
Spre muntele Sionului
Și-apoi Ierusalimului.
33Iată că Domnul cari mereu
E al oștirii Dumnezeu,
Taie-acum crengi, plin de putere.
Cei mari sortiți sunt la tăiere,
Iar cei înalți și semețiți
Ajuns-au, la pământ, trântiți.
34Crângul pădurii e tăiat
De fierul care l-a mușcat,
Iar Cel Puternic Se vădește,
Peste Liban, că stăpânește.
Currently Selected:
Isaia 10: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
