Iacov 3
3
1„Vă spun dar, frații mei, să știți,
Învățători mulți, să nu fiți,
Pentru că aspră se arată,
Atunci, a noastră judecată.
2În multe feluri, toți greșim;
Un lucru, trebuie să știm:
Dacă un om nu a greșit,
În vorbă, e desăvârșit,
Putând să țină-n mâna lui,
Mereu, frâiele trupului.
3Dacă – de pildă – cailor,
Vom pune frâie-n gura lor,
Putem, ușor, să-i cârmuim
Și al lor trup să-l stăpânim.
4Corăbiile-apoi sunt mari
Și-mpinse sunt, de vânturi tari;
Totuși, o cârmă mică poate
A le struni, precum socoate
Cârmaciul, după gustul lui.
5La fel, și limba omului:
Un mădular mic se vădește,
Dar cu mari lucruri se fălește.
Căci, un foc mic, iute se-ntinde
Și o pădure mare-aprinde.
6Limba-i un foc, s-aveți dar știre,
E-o lume de nelegiuire.
Ea este mădularul care,
Mereu, aduce întinare,
Trupului nostru. Când o prinde
Focul gheenei, ea cuprinde,
Pe negândite-a vieții roată.
7Omul ajuns-a ca să poată
Să îmblânzească păsări, fiare,
Viețuitoarele din mare,
8Dar limba, n-o să reușească,
Nicicând, ca să o îmblânzească,
Pentru că ea e răul care
Nu poți să-l ții în înfrânare
Și-n cumpătare să se poarte,
Căci are-n ea otrăvi de moarte.
9Cu limba-L binecuvântăm,
Pe Domnul, și îi blestemăm,
Pe ceilalți oameni, care, iată,
Asemeni sunt, cu-al nostru Tată,
Căci fiecare – e știut –
E după chipul Său făcut.
10Aceiași gură, în ea are
Blestem și binecuvântare!
Dar eu vă spun, ca să se știe:
Nu trebuie, așa, să fie!
11Vă-ntreb acuma, fraților:
Dacă e numai un izvor,
Din el o să țâșnească-afară
Și apă bună și amară?
12Sau poate, oare, un smochin,
Roadă să dea, ca de măslin?
Sau poate da vița smochine?
De-aceea – luați seama bine –
Căci apa care e sărată,
Nu va fi dulce, niciodată.
13E cineva cari s-a văzut
Că-i înțelept și priceput?
Acela, cu buna purtare
Și cu blândețea ce o are,
S-arate faptele lui bune,
Făcute cu înțelepciune!
14Dar dacă voi ați adunat
Pizmă amară, ne-ncetat,
În inimă și, peste voi,
Un duh de ceartă stă apoi,
De laudă să nu vorbiți,
Ca nu cumva voi să mințiți,
În contra adevărului.
15Înțelepciunea asta nu-i
De sus venită, ci-i firească;
E pământeană și drăcească.
16Acolo unde se găsește
Pizma, și cearta locuiește,
Cu al ei duh; acel loc are
Parte, mereu, de tulburare.
Din tulburările acele,
Ieși-vor numai fapte rele.
17Iată, să știe-acum, oricine:
Înțelepciunea care vine
De sus – de la al nostru Tată –
Este, întâi și-ntâi, curată.
Ea, pașnică, s-a arătat,
Blândă, ușor de-nduplecat,
Plină – mereu – de îndurare.
Ea, numai roade bune, are,
Căci este fără părtinire
Și nefățarnică, din fire.
18Roada neprihănirii dată,
Este în pace semănată
Pentru cei cărora le place
Și știu ca să aducă pace.”
Currently Selected:
Iacov 3: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca