Matei 13
13
Pilda semănătorului
1Era în acea zi, în care,
Iisus ieșise, lângă mare.
2Multe noroade au venit,
Așa încât a trebuit
Ca să se urce și să șeadă
Într-o corabie, să-l vadă
Gloata, cari țărmul a-mpânzit.
3Iisus, în pilde, le-a vorbit:
„Odată, un semănător,
Să-și semene al său ogor,
4Ieșit-a și, de semănat,
Cu mare zor, s-a apucat.
Sămânță aruncând grăbit,
Câteva boabe-au nimerit
Pe drum. Păsări, le-au observat
Și au venit de le-au mâncat.
5Unele boabe au căzut
Pe-un loc stâncos. Nu au avut
Pământ destul. Au încolțit
Îndată, căci nu au găsit
Pământ adânc; dar s-au uscat,
6Când soarele s-a arătat –
Fiind căzute între stânci,
N-au avut rădăcini adânci.
7Alte semințe au căzut
În spini. Aceștia au crescut,
Și grâul care s-a-nălțat,
Acolo, fost-a înecat.
8Multe semințe-au nimerit
În pământ bun și au rodit:
Grăuntele, acolo pus,
Alte o sută a adus;
Un altul a adus șaizeci,
Iar altul a adus treizeci.
9Cei, cu urechi de auzit,
Să înțeleagă ce-am vorbit!”
10De El, când s-au apropiat,
Discipolii l-au întrebat:
„De ce, în pilde, le-ai vorbit?”
11„Doar vouă vi s-a-ngăduit,
Aceste taine, să le știți,
Ale Împărăției. Fiți
12Atenți acum: celui ce are,
I se va da; iar celui care
E-n lipsă, o să i se ia
Chiar și puținul ce-l avea.
13Numai în pilde le-am vorbit,
Pentru că nu M-au auzit,
Deși aud. Măcar că văd,
Sărmanii, însă, tot nu văd.
Degeaba-ncerc să le dezleg
Mintea, că tot nu înțeleg.
14Astfel, în ceea ce-i privește,
Ce-a zis Isaia, se-mplinește:
„Voi înșivă veți auzi,
Cu ochii voștri veți privi,
Dar, de-nțeles, n-o să puteți,
Deși priviți, n-o să vedeți.
15Căci inima, și-a împietrit
Acest popor. Au asurzit,
Ochi-au închis, ca nu cumva,
Văzând și auzind ceva,
Să înțeleagă și-napoi,
La Dumnezeu, să vină-apoi
Pentru a fi tămăduiți.”
16De-aceea zic: sunt fericiți,
Ai voștri ochi, că au zărit
Și-urechea că a auzit
17Aceste lucruri! Căci, să știți:
Proroci, oameni neprihăniți,
Au vrut să vadă ce vedeți,
Dar n-au văzut; ce voi puteți
Să auziți – și-ați auzit –
Și ei, să-asculte, au voit.
18Acum, atenție doresc,
Căci pilda am s-o tălmăcesc:
19Cuvântul cari o să vorbească
De-mpărăția cea Cerească,
Dacă de-un om e auzit,
Ne-nțelegându-L, negreșit,
De diavol, îi va fi luat,
Iar omul e asemănat
Cu boabele de lângă drum.
20Iată ce-nseamnă dar, acum,
Acea sămânță dintre stânci,
Cu rădăcini puțin adânci.
Ea-i omul care-a auzit
Cuvântul. Vesel, L-a primit,
21Dar mult, în el, nu o să-L țină,
Pentru că n-are rădăcină.
Când vor veni asupra lui,
Din pricina Cuvântului,
Necazuri și-l vor îngloda,
În grabă Îl va lepăda.
22Bobul din spini e potrivit
Cu omul care-a auzit
Cuvântul, însă n-a luat
Seama, lăsându-L înecat
În visele averii lui
Și-a-ngrijorării veacului.
23Sămânța ce a nimerit
În bun pământ și a rodit –
Încât o boabă, cum am spus,
Alte o sută a adus,
Iar alta, altele șaizeci
Și cealaltă încă treizeci –
Cu-acel om s-a asemănat,
Care, atent, a ascultat
Cuvântul și L-a priceput,
Că-nțelepciune a avut.”
Pilda neghinei
24După ce-a tălmăcit, Iisus,
Încă o pildă, le-a mai spus:
„Împărăția cerului,
Asemenea e omului,
Care-n ogorul său, a pus
Sămânță bună. El s-a dus,
Când a sfârșit de semănat –
Trudit fiind – și s-a culcat.
25Atunci, dușmanul a venit,
În țarină a năvălit,
Neghină-n grâu a semănat,
Și-apoi, tiptil, s-a-ndepărtat.
26Astfel, neghina s-a ivit,
În grâul care-a încolțit.
27Robi-au văzut-o și s-au dus,
Stăpânului lor, de i-au spus:
„Doamne, tu, în a ta țarină,
N-ai pus grâu bun? Atunci, neghină,
De unde oare-a apărut?”
28„Lucrul acesta, l-a făcut
Vrăjmașul meu.” „Vrei să mergem,
Acuma, și să o smulgem?”
29„Nu!”, spuse el. „Să nu mergeți,
Ca nu cumva să îmi smulgeți
Și grâul, odată cu ea.
30Vor crește dar, alăturea,
Până la seceriș. Atunci,
La lucrători, le dau porunci:
„Întâi, neghină s-adunați.
În snopi, doresc, să o legați,
Pentru că-n foc o aruncăm;
Iar grâul o să-l adunăm –
Un bob, nu vom pierde, măcar –
Și-l punem în al meu grânar.”
Pilda grăuntelui de muștar și aluatului
31Iisus vorbea, mereu, ‘nainte,
Și-a spus odată: „Țineți minte:
Împărăția cerului
E-asemenea grăuntelui
Cel de muștar, ce-a fost luat
De-un om, și-n urmă, semănat.
32Muștarul este cel mai mic
Grăunte; dar va fi voinic,
Căci, după ce s-a înălțat,
Într-un copac s-a transformat
Și domină acea grădină
De zarzavaturi. Au să vină,
Stol, păsările cerului,
Să-și facă cuib, în frunza lui.”
33Când astă pildă a sfârșit,
O alta le-a istorisit:
„Împărăția cerului
E-asemeni aluatului,
Ce de-o femeie-a fost luat
Și în făină-a fost lăsat –
În trei măsuri – de a dospit
Tot ce fusese plămădit.”
34În pilde, le-a vorbit Iisus,
Pentru-a-mplini ce a fost spus
35Printr-un proroc ce-a zis: „Vorbesc
În pilde și descoperesc
Lucruri ascunse, din trecut,
De pe când lumea s-a făcut.”
Tâlcuirea pildei neghinei
36Drumul a dat, norodului,
Și-apoi, cu ucenicii Lui,
Iisus, în casă, a intrat,
Iar ei, acolo, L-au rugat:
„Am vrea, pilda cu-acea neghină,
Cari fost-a pusă în grădină,
S-o tălmăcești.” El, imediat,
37Le spuse: „Cel ce-a semănat,
Grâul, e Fiul omului,
38Iar lumea, e țarina Lui.
Sămânța bună, sunt copii
Ai cerului Împărății.
Neghina e, la rândul său,
Întruchiparea celui rău.
39Satana-i cel ce-a semănat
Neghina. Acel secerat,
Sfârșitul e; iar lucrători
Sunt îngerii secerători.
40Deci, cum neghina se va smulge
Și-apoi în foc ea va ajunge,
La fel are să fie și
Când acest veac se va sfârși.
41Atuncea, Fiul omului
Trimite-va îngerii Lui,
Să smulgă, din Împărăție,
Orice lucrare ce-o să fie
O pricină de a greși
Și pe cei cari vor săvârși
Fărădelegi; vor fi luați
42Și-n flăcări, fi-vor aruncați.
E plânsul, în acel cuptor,
Și cu scrâșnirea dinților.
43Cei drepți, atunci, la Tatăl lor,
Ca soarele, străluci-vor.
De-aveți urechi de auzit,
Să înțelegeți ce-am vorbit!”
Pilda comorii ascunse și a mărgăritarului
44„A cerului Împărăție
Asemănată o să fie,
Cu un ogor, unde, odată,
Fu o comoară îngropată.
Acela care o găsește,
Să-și vândă totul, se zorește,
Sperând astfel, să reușească,
Acel ogor, să-l dobândească.
45A cerului Împărăție
Asemuită-o să mai fie,
Cu negustoru-acela care
Cată, mereu, mărgăritare.
46Unul de preț, de-o să găsească,
Va vinde tot, să-l dobândească.”
Pilda năvodului
47„Împărăția cerului
E-asemenea năvodului
Ce-a fost, în mare, aruncat.
Mulți pești, în el, a adunat.
48Când este plin, la mal e scos.
Pescari-atunci, se-așează jos
Și pun, ce-i bun, în vase, iară
Ce-i rău, vor arunca afară.
49Când acest veac se va sfârși,
Atunci, îngerii vor ieși
Și-i vor alege pe cei răi,
Dintre cei buni. Apoi, o să-i
50Arunce în cuptoru-aprins –
În focul cel veșnic nestins –
Unde-i plânsul stăpânitor
Și cu scrâșnirea dinților.
51Ați înțeles tot ce v-am spus?” –
Pe-ai Săi, i-a întrebat Iisus.
„Da Doamne!”, I-au răspuns. Apoi,
52Iisus continuă: „Eu voi
Asemăna pe acel care
A-nvățat totul cu răbdare –
Ce trebuie ca să se știe
Despre acea Împărăție
A cerului – cu-n gospodar
Care va scoate, așadar,
Din visterie, lucruri noi
Și, de-o potrivă, vechi, apoi.”
Iisus la Nazaret – Necredința locuitorilor
53Când a sfârșit de pilduit,
Acel ținut, l-a părăsit
54Și-acasă, S-a înapoiat.
În sinagogi, El a intrat,
Să-mpartă-nvățătura Lui,
Cu dragoste, norodului.
Acei care Îl ascultau,
Nedumeriți, se întrebau:
„De unde-i astă-nțelepciune,
În toate câte ni le spune?
Și-apoi, minunile aceste…
În ce fel, El le săvârșește?
55Nu Iosif este tatăl Lui?
Nu-i El fiul tâmplarului?
Maria, nu-I e mama?… da…
Iacov, Iosif, Simion, Iuda,
Oare nu-s frații Lui? Și-apoi
56Surorile-I nu-s printre noi?
Totuși… atunci de unde are
El, toate-aceste lucruri, oare?”
57Gândind dar, după a lor fire,
O pricină de poticnire,
În El, găseau. Când le-a vorbit,
„Nu este mai disprețuit” –
Iisus le spuse – „un proroc,
Ca-n țara Lui, ca-n al Său loc.”
58Apoi, minuni, n-a mai făcut,
Căci necredința, le-a văzut.
Currently Selected:
Matei 13: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
