Matei 14
14
Moartea lui Ioan Botezătorul
1Irod era, în vremea ‘ceea,
Cârmuitor, peste Iudeea.
Despre Iisus, a auzit,
Căci multe i s-au povestit.
2„Este Ioan Botezătorul” –
A zis el, către slujitorul
Său, într-o zi – „a înviat!
Așa poate fi explicat
Felul în care-a săvârșit
Toate câte mi-ai povestit.”
3Irod e cel ce l-a închis,
Pentru că el – Ioan – a zis:
4„Nu poți să iei femeia asta,
Fiindcă ea este nevasta
Lui Filip – frate-tău!” Astfel,
Despre Irodiada, el
Vorbise, și știa oricine –
Chiar și Irod – că nu e bine
Să-i fie soață, când soț are.
5Irod, de-aceea, să-l omoare,
Ar fi dorit, dar se temea
De-ntreg norodul ce credea
Cum că Ioan e proroc mare.
6Când, ziua de aniversare,
Irod, cu fast, și-a celebrat,
Încântătoare, a dansat –
Spre admirația pleiadei
De oaspeți – a Irodiadei
Fată. Irod, cu jurământ,
7Făgădui că, pe pământ,
O să îi dea orice-i va cere.
8Atunci, la a maică-si vrere,
Îi spuse lui Irod: „Să-mi dai,
Al lui Ioan cap. Să îl tai,
Și-ntr-o tipsie-l vreau adus!”
9S-a întristat Irod. De spus,
N-a spus nimic, căci a jurat;
10Ci doar poruncă el a dat,
Când își chemase slujitorul:
„Vreau, lui Ioan Botezătorul,
Capul să-i tai! Să-mi fie-adus!”
11I-au tăiat capul și l-au pus
Pe-o farfurie, când l-au dat
Fetei. Aceasta l-a luat,
Și mamei i l-a dăruit.
12Discipolii lui au venit –
Ai lui Ioan – și i-au luat
Trupul și-apoi, l-au îngropat.
Înmulțirea pâinilor
13Când a aflat că a murit
Ioan, Iisus, trist, S-a suit
Într-o corabie, pornind
Către pustiu, singur fiind.
Noroadele au auzit
Că a plecat și au ieșit
De prin cetăți și, pe uscat,
În mare grabă, L-au urmat.
14Când din corabie-a ieșit
Și spre mulțime a privit,
Iisus a fost înduioșat,
Iar pe bolnavi, i-a vindecat.
15Se înserase. La Iisus,
Discipolii au mers și-au spus:
„Pustiu, locul acesta este;
S-a înserat și trebuiește
Să lași norodul să se ducă
Și, de mâncare, să-și aducă.”
16„De-aceasta, nu vă-ngrijorați!
Voi, de mâncare, să le dați!”
17Ei ziseră: „Oare, glumești?
Avem cinci pâini doar, și doi pești!”
18„Aduceți totu-aici!” – le-a spus,
Discipolilor Săi, Iisus.
19Noroadelor, le-a poruncit
Ca jos să stea. Când a primit
Pâinea și peștii, le-a luat,
Apoi le-a binecuvântat,
Dându-le ucenicilor
Să le împartă la popor.
20Toți cei prezenți s-au săturat,
Iar după masă-au ridicat
Douăsprezece coșuri pline
Cu rămășițele de pâine.
21Au fost, atuncea, săturați,
Un număr de cinci mii bărbați,
Fără a trece-n rândul lor
Și numărul femeilor
Cu-ai lor copii, care erau
Acolo și Îl ascultau.
Umblarea pe mare
22Pe ucenicii Săi, Iisus,
În acea seară chiar, i-a pus
Să ia corabia și-apoi,
Să se întoarcă înapoi,
În locul de unde-au plecat,
23Iar El, norodul, l-a lăsat
Să meargă unde a dorit.
Ca să se roage, S-a suit
Pe munte. Noaptea s-a lăsat,
Iar El, singur, acolo-a stat.
24În acest timp, corabia,
Furtunii care se-ntețea,
A trebuit să-i facă față.
25Deodată, înspre dimineață,
Cei din corabie-au zărit,
În negură – nedefinit –
Ceva, ca și o arătare,
Care venea, la ei, pe mare.
26Era Iisus. Când L-au văzut,
S-au îngrozit căci au crezut
Că o nălucă le-a adus
Furtuna. Însă, El le-a spus:
27„Nu vă speriați! Ci îndrăzniți,
Căci Eu sunt!” Ei priveau uimiți,
28Când Petru-a zis: „Dacă Tu ești,
Doamne, atunci, să poruncești,
Pe apă, ca să vin, la Tine!”
29Iisus răspunse-ndată: „Bine.
Hai, vin-o!” Petru, hotărât,
Din barca lor, a coborât
Și-apoi, pe mare, a umblat,
Asemeni ca și pe uscat.
30Simțind, însă, vântul cel tare,
S-a-nspăimântat și-atunci, în mare,
Prinse ușor să se scufunde.
Uimit, privi spre locul unde
Era Iisus, și-nspăimântat,
„Mă scapă, Doamne!” – a strigat,
Fiind în gura morții prins.
31Iisus, îndată, a întins
Mâna, din valuri l-a săltat,
Și-n urmă, El a cuvântat:
„Slab credincios, te-ai dovedit.
Spune-Mi, de ce te-ai îndoit?”
32Când, în corabie, intrară,
Vânturi și valuri încetară.
33Toți cei prezenți au alergat
La Domnul, I s-au închinat
Și-au zis, privind la fața Lui:
„Tu ești chiar Fiul Domnului!”
34Trecură marea. S-au oprit
Într-un ținut ce-a fost numit
Locul Ghenezaretului.
35Cei de prin partea locului –
Care-L știură pe Iisus –
Au răspândit vestea și-au spus
Și împrejur – deci tuturor –
Să vină, cu bolnavii lor.
36Mulți, dintre cei care erau
Bolnavi, atât doar Îl rugau,
Să-i lase, haina, să-I atingă
Și astfel, boala să-și învingă.
Cei care s-au apropiat,
De haina Lui, s-au vindecat.
Currently Selected:
Matei 14: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Matei 14
14
Moartea lui Ioan Botezătorul
1Irod era, în vremea ‘ceea,
Cârmuitor, peste Iudeea.
Despre Iisus, a auzit,
Căci multe i s-au povestit.
2„Este Ioan Botezătorul” –
A zis el, către slujitorul
Său, într-o zi – „a înviat!
Așa poate fi explicat
Felul în care-a săvârșit
Toate câte mi-ai povestit.”
3Irod e cel ce l-a închis,
Pentru că el – Ioan – a zis:
4„Nu poți să iei femeia asta,
Fiindcă ea este nevasta
Lui Filip – frate-tău!” Astfel,
Despre Irodiada, el
Vorbise, și știa oricine –
Chiar și Irod – că nu e bine
Să-i fie soață, când soț are.
5Irod, de-aceea, să-l omoare,
Ar fi dorit, dar se temea
De-ntreg norodul ce credea
Cum că Ioan e proroc mare.
6Când, ziua de aniversare,
Irod, cu fast, și-a celebrat,
Încântătoare, a dansat –
Spre admirația pleiadei
De oaspeți – a Irodiadei
Fată. Irod, cu jurământ,
7Făgădui că, pe pământ,
O să îi dea orice-i va cere.
8Atunci, la a maică-si vrere,
Îi spuse lui Irod: „Să-mi dai,
Al lui Ioan cap. Să îl tai,
Și-ntr-o tipsie-l vreau adus!”
9S-a întristat Irod. De spus,
N-a spus nimic, căci a jurat;
10Ci doar poruncă el a dat,
Când își chemase slujitorul:
„Vreau, lui Ioan Botezătorul,
Capul să-i tai! Să-mi fie-adus!”
11I-au tăiat capul și l-au pus
Pe-o farfurie, când l-au dat
Fetei. Aceasta l-a luat,
Și mamei i l-a dăruit.
12Discipolii lui au venit –
Ai lui Ioan – și i-au luat
Trupul și-apoi, l-au îngropat.
Înmulțirea pâinilor
13Când a aflat că a murit
Ioan, Iisus, trist, S-a suit
Într-o corabie, pornind
Către pustiu, singur fiind.
Noroadele au auzit
Că a plecat și au ieșit
De prin cetăți și, pe uscat,
În mare grabă, L-au urmat.
14Când din corabie-a ieșit
Și spre mulțime a privit,
Iisus a fost înduioșat,
Iar pe bolnavi, i-a vindecat.
15Se înserase. La Iisus,
Discipolii au mers și-au spus:
„Pustiu, locul acesta este;
S-a înserat și trebuiește
Să lași norodul să se ducă
Și, de mâncare, să-și aducă.”
16„De-aceasta, nu vă-ngrijorați!
Voi, de mâncare, să le dați!”
17Ei ziseră: „Oare, glumești?
Avem cinci pâini doar, și doi pești!”
18„Aduceți totu-aici!” – le-a spus,
Discipolilor Săi, Iisus.
19Noroadelor, le-a poruncit
Ca jos să stea. Când a primit
Pâinea și peștii, le-a luat,
Apoi le-a binecuvântat,
Dându-le ucenicilor
Să le împartă la popor.
20Toți cei prezenți s-au săturat,
Iar după masă-au ridicat
Douăsprezece coșuri pline
Cu rămășițele de pâine.
21Au fost, atuncea, săturați,
Un număr de cinci mii bărbați,
Fără a trece-n rândul lor
Și numărul femeilor
Cu-ai lor copii, care erau
Acolo și Îl ascultau.
Umblarea pe mare
22Pe ucenicii Săi, Iisus,
În acea seară chiar, i-a pus
Să ia corabia și-apoi,
Să se întoarcă înapoi,
În locul de unde-au plecat,
23Iar El, norodul, l-a lăsat
Să meargă unde a dorit.
Ca să se roage, S-a suit
Pe munte. Noaptea s-a lăsat,
Iar El, singur, acolo-a stat.
24În acest timp, corabia,
Furtunii care se-ntețea,
A trebuit să-i facă față.
25Deodată, înspre dimineață,
Cei din corabie-au zărit,
În negură – nedefinit –
Ceva, ca și o arătare,
Care venea, la ei, pe mare.
26Era Iisus. Când L-au văzut,
S-au îngrozit căci au crezut
Că o nălucă le-a adus
Furtuna. Însă, El le-a spus:
27„Nu vă speriați! Ci îndrăzniți,
Căci Eu sunt!” Ei priveau uimiți,
28Când Petru-a zis: „Dacă Tu ești,
Doamne, atunci, să poruncești,
Pe apă, ca să vin, la Tine!”
29Iisus răspunse-ndată: „Bine.
Hai, vin-o!” Petru, hotărât,
Din barca lor, a coborât
Și-apoi, pe mare, a umblat,
Asemeni ca și pe uscat.
30Simțind, însă, vântul cel tare,
S-a-nspăimântat și-atunci, în mare,
Prinse ușor să se scufunde.
Uimit, privi spre locul unde
Era Iisus, și-nspăimântat,
„Mă scapă, Doamne!” – a strigat,
Fiind în gura morții prins.
31Iisus, îndată, a întins
Mâna, din valuri l-a săltat,
Și-n urmă, El a cuvântat:
„Slab credincios, te-ai dovedit.
Spune-Mi, de ce te-ai îndoit?”
32Când, în corabie, intrară,
Vânturi și valuri încetară.
33Toți cei prezenți au alergat
La Domnul, I s-au închinat
Și-au zis, privind la fața Lui:
„Tu ești chiar Fiul Domnului!”
34Trecură marea. S-au oprit
Într-un ținut ce-a fost numit
Locul Ghenezaretului.
35Cei de prin partea locului –
Care-L știură pe Iisus –
Au răspândit vestea și-au spus
Și împrejur – deci tuturor –
Să vină, cu bolnavii lor.
36Mulți, dintre cei care erau
Bolnavi, atât doar Îl rugau,
Să-i lase, haina, să-I atingă
Și astfel, boala să-și învingă.
Cei care s-au apropiat,
De haina Lui, s-au vindecat.
Currently Selected:
:
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca