Matei 15
15
Fariseii și datina bătrânilor
1Atuncea, niște Farisei –
Erau și cărturari cu ei –
De la Ierusalim sosiră
Și, lui Iisus, așa-i vorbiră:
2„Permis e, ucenicilor,
Ca datina bătrânilor,
S-o calce? Căci, fără-ndoială,
Noi știm că mâinile nu-și spală,
‘Nainte de-a mânca!” Iisus,
3Privind la ei, astfel le-a spus:
„Acum, am să vă-ntreb și Eu:
De ce, ale Lui Dumnezeu
Porunci, într-una, le călcați,
Numai pentru ca să păstrați
4Datina voastră? Căci s-a zis
Și, în Scriptură, este scris:
„Să îți cinstești tatăl și mama”,
Iar „Cine” – luați bine seama! –
„Numai de rău de i-a vorbit
Pe-ai săi părinți, e pedepsit
Cu moartea”. Dar acuma, voi
5Veniți și faceți porunci noi,
Spunând că dacă cineva
Nu își ajută cu ceva,
Pe mama sau pe tatăl lui,
Zicând „Iată că Domnului,
Am închinat, lucrul avut,
Cu care, eu aș fi putut
6Să vă dau sprijin”, e scutit
De ceea ce a poruncit
Domnul, atunci, referitor
La cinstirea părinților;
Și astfel, voi ați desființat
Cuvântul care v-a fost dat,
De Dumnezeu, și-ați întărit
7Ăst obicei. Bine-a vorbit
Isaia, prefăcuților:
8„Se-apropie, acest popor,
De Mine, doar cu gura, iar
Cu buzele, Mă cinstesc doar,
Însă, cu inima, văd bine,
Cât de departe e de Mine.
9Geaba, să Mă cinstească vor,
Înlocuind ce le-am dat lor –
Învățătura Mea, de-atunci –
Cu alte omenești porunci”.”
Lucrurile care spurcă pe om
10La Sine, gloatele, Iisus
Le-a adunat și-apoi a spus:
„Mă ascultați și înțelegeți,
Căci nu-i așa precum voi credeți!
11Aflați că omul nu-i spurcat
Prin ceea ce el a băgat
În gură, ci prin ce-a ieșit
Din ea, atunci când a vorbit.”
12Discipoli-I, L-au înștiințat:
„Știi? Fariseii au aflat,
Acuma, în a Ta vorbire,
O pricină de poticnire.”
13„În vremea care o să vină,
Orice răsad, din rădăcină,
Smuls o să fie – vă spun Eu –
De n-a fost pus de Tatăl Meu.
14Sunt călăuze oarbe, iar
Voi să-i lăsați în pace dar;
Căci orbul care îl conduce
Pe un alt orb, la groapă-l duce –
Nici unul nu o va vedea
Și, astfel, au să cadă-n ea.”
15Petru I-a zis: „Acum ne dă
Și tălmăcirea la pildă.”
16„Și voi nepricepuți sunteți,
17De să-nțelegeți, nu puteți
Că hrana – deci tot ceea ce
Voi veți mânca – în pântece
Ajunge, și-n hazna apoi?
18Dar ceea ce iese din voi –
Din gură – deci, vorba rostită,
Din inimă este venită
Și ea, pe om, îl va spurca.
19Din inimă, ies lucruri ca:
Ucideri, preacurvii, curvii,
Furt, mincinoase mărturii,
Hule, și altele ca ele.
20Toate aceste lucruri rele,
Pe om – sigur – îl vor spurca,
Dar nicidecum că va mânca
Fără a fi, pe mâini, spălat –
De-acest fapt, nu va fi spurcat.”
Femeia canaanită
21Iisus plecă spre-al Tirului
Ținut, și al Sidonului.
22La el, acolo, a venit
O Canaaneancă și-a-ndrăznit
Să Îi vorbească: „Milă ai,
Fiu al lui David! Doamne, vai!
Copila mea e îndrăcită.
De-un drac, sărmana, e muncită.”
23Iisus tăcea îngândurat.
Atuncea, s-au apropiat
Discipolii, încetișor,
Și L-au rugat, stăruitor:
„Privește Doamne, înapoi,
Căci iată, strigă după noi!”
24Dar, drept răspuns, Iisus le-a zis:
„Să știți că Eu am fost trimis
La oile lui Israel –
Cele ce s-au pierdut din el.”
25Femeia I s-a închinat:
„Ajută-mi Doamne!” – L-a rugat.
26El o privi cercetător:
„Să iei pâinea copiilor,
S-o dai la câini, nu este bine.
Spune-Mi, de ce vii tu, la Mine?”
27„Doamne, și câinii se hrănesc,
Cu firmituri. Ei le găsesc,
Pe jos, căzute-ntâmplător,
Sub mesele stăpânilor” –
28Răspunse ea. Atunci, Iisus,
Femei-aceleia, i-a spus:
„Mare este a ta credință!
Fie după a ta dorință!”
Când El sfârșit-a de vorbit,
Copila s-a tămăduit.
A doua înmulțire a pâinilor
29Iisus plecă, după aceea,
Și se opri în Galileea.
Pe-un munte, El s-a așezat.
30Noroadele s-au adunat,
În jurul Lui, și au adus
Bolnavi-n față-I de i-au pus.
Erau acolo foarte mulți:
Și șchiopi și orbi, și ciungi și muți.
Iisus, pe toți, i-a vindecat.
31Gloatele-acelea s-au mirat,
Văzând că muți-acum vorbesc,
Că ciungii se-nsănătoșesc,
Că șchiopii nu mai șchiopătează,
Iar orbii pot și ei să vază.
Atunci, întreg poporu-acel
Slăvi, pe al lui Israel
Sfânt Dumnezeu. La El, Iisus,
32Pe ucenici chemând, le-a spus:
„Mi-e milă de această gloată!
S-au împlinit trei zile, iată,
De când aici stau, lângă Mine,
Și n-au mâncat nimic. Nu-i bine,
Flămânzi, să-i las, de-a se-nturna,
Acasă, căci vor leșina,
Pe drum, de foame.” La aceste
33Cuvinte, ei au zis: „Drept este,
Însă, de unde să luăm
Pâine, aici, să săturăm
34Gloata?!” „Dar câte pâini aveți?”
„Șapte, și câțiva pești”. „Vedeți?”
35Apoi a spus norodului
Să se oprească locului
Și să se-așeze pe pământ.
36A mulțumit Domnului Sfânt,
Iar după-aceea a luat
Pâinea și peștii și le-a dat,
Pe toate, ucenicilor,
Să le împartă la popor.
37Întreg norodul a mâncat
Și toți, atunci, s-au săturat,
Iar coșurile adunate,
Cu firmituri, șapte-au fost toate.
38Bărbații care au mâncat,
Acolo, și s-au numărat,
Au fost în jur de patru mii –
Fără femei, fără copii.
39Iisus lăsă, apoi, să plece
Gloata, iar cu cei doisprezece
Discipoli, marea a trecut,
Mergând spre-al Magdalei ținut.
Currently Selected:
Matei 15: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Matei 15
15
Fariseii și datina bătrânilor
1Atuncea, niște Farisei –
Erau și cărturari cu ei –
De la Ierusalim sosiră
Și, lui Iisus, așa-i vorbiră:
2„Permis e, ucenicilor,
Ca datina bătrânilor,
S-o calce? Căci, fără-ndoială,
Noi știm că mâinile nu-și spală,
‘Nainte de-a mânca!” Iisus,
3Privind la ei, astfel le-a spus:
„Acum, am să vă-ntreb și Eu:
De ce, ale Lui Dumnezeu
Porunci, într-una, le călcați,
Numai pentru ca să păstrați
4Datina voastră? Căci s-a zis
Și, în Scriptură, este scris:
„Să îți cinstești tatăl și mama”,
Iar „Cine” – luați bine seama! –
„Numai de rău de i-a vorbit
Pe-ai săi părinți, e pedepsit
Cu moartea”. Dar acuma, voi
5Veniți și faceți porunci noi,
Spunând că dacă cineva
Nu își ajută cu ceva,
Pe mama sau pe tatăl lui,
Zicând „Iată că Domnului,
Am închinat, lucrul avut,
Cu care, eu aș fi putut
6Să vă dau sprijin”, e scutit
De ceea ce a poruncit
Domnul, atunci, referitor
La cinstirea părinților;
Și astfel, voi ați desființat
Cuvântul care v-a fost dat,
De Dumnezeu, și-ați întărit
7Ăst obicei. Bine-a vorbit
Isaia, prefăcuților:
8„Se-apropie, acest popor,
De Mine, doar cu gura, iar
Cu buzele, Mă cinstesc doar,
Însă, cu inima, văd bine,
Cât de departe e de Mine.
9Geaba, să Mă cinstească vor,
Înlocuind ce le-am dat lor –
Învățătura Mea, de-atunci –
Cu alte omenești porunci”.”
Lucrurile care spurcă pe om
10La Sine, gloatele, Iisus
Le-a adunat și-apoi a spus:
„Mă ascultați și înțelegeți,
Căci nu-i așa precum voi credeți!
11Aflați că omul nu-i spurcat
Prin ceea ce el a băgat
În gură, ci prin ce-a ieșit
Din ea, atunci când a vorbit.”
12Discipoli-I, L-au înștiințat:
„Știi? Fariseii au aflat,
Acuma, în a Ta vorbire,
O pricină de poticnire.”
13„În vremea care o să vină,
Orice răsad, din rădăcină,
Smuls o să fie – vă spun Eu –
De n-a fost pus de Tatăl Meu.
14Sunt călăuze oarbe, iar
Voi să-i lăsați în pace dar;
Căci orbul care îl conduce
Pe un alt orb, la groapă-l duce –
Nici unul nu o va vedea
Și, astfel, au să cadă-n ea.”
15Petru I-a zis: „Acum ne dă
Și tălmăcirea la pildă.”
16„Și voi nepricepuți sunteți,
17De să-nțelegeți, nu puteți
Că hrana – deci tot ceea ce
Voi veți mânca – în pântece
Ajunge, și-n hazna apoi?
18Dar ceea ce iese din voi –
Din gură – deci, vorba rostită,
Din inimă este venită
Și ea, pe om, îl va spurca.
19Din inimă, ies lucruri ca:
Ucideri, preacurvii, curvii,
Furt, mincinoase mărturii,
Hule, și altele ca ele.
20Toate aceste lucruri rele,
Pe om – sigur – îl vor spurca,
Dar nicidecum că va mânca
Fără a fi, pe mâini, spălat –
De-acest fapt, nu va fi spurcat.”
Femeia canaanită
21Iisus plecă spre-al Tirului
Ținut, și al Sidonului.
22La el, acolo, a venit
O Canaaneancă și-a-ndrăznit
Să Îi vorbească: „Milă ai,
Fiu al lui David! Doamne, vai!
Copila mea e îndrăcită.
De-un drac, sărmana, e muncită.”
23Iisus tăcea îngândurat.
Atuncea, s-au apropiat
Discipolii, încetișor,
Și L-au rugat, stăruitor:
„Privește Doamne, înapoi,
Căci iată, strigă după noi!”
24Dar, drept răspuns, Iisus le-a zis:
„Să știți că Eu am fost trimis
La oile lui Israel –
Cele ce s-au pierdut din el.”
25Femeia I s-a închinat:
„Ajută-mi Doamne!” – L-a rugat.
26El o privi cercetător:
„Să iei pâinea copiilor,
S-o dai la câini, nu este bine.
Spune-Mi, de ce vii tu, la Mine?”
27„Doamne, și câinii se hrănesc,
Cu firmituri. Ei le găsesc,
Pe jos, căzute-ntâmplător,
Sub mesele stăpânilor” –
28Răspunse ea. Atunci, Iisus,
Femei-aceleia, i-a spus:
„Mare este a ta credință!
Fie după a ta dorință!”
Când El sfârșit-a de vorbit,
Copila s-a tămăduit.
A doua înmulțire a pâinilor
29Iisus plecă, după aceea,
Și se opri în Galileea.
Pe-un munte, El s-a așezat.
30Noroadele s-au adunat,
În jurul Lui, și au adus
Bolnavi-n față-I de i-au pus.
Erau acolo foarte mulți:
Și șchiopi și orbi, și ciungi și muți.
Iisus, pe toți, i-a vindecat.
31Gloatele-acelea s-au mirat,
Văzând că muți-acum vorbesc,
Că ciungii se-nsănătoșesc,
Că șchiopii nu mai șchiopătează,
Iar orbii pot și ei să vază.
Atunci, întreg poporu-acel
Slăvi, pe al lui Israel
Sfânt Dumnezeu. La El, Iisus,
32Pe ucenici chemând, le-a spus:
„Mi-e milă de această gloată!
S-au împlinit trei zile, iată,
De când aici stau, lângă Mine,
Și n-au mâncat nimic. Nu-i bine,
Flămânzi, să-i las, de-a se-nturna,
Acasă, căci vor leșina,
Pe drum, de foame.” La aceste
33Cuvinte, ei au zis: „Drept este,
Însă, de unde să luăm
Pâine, aici, să săturăm
34Gloata?!” „Dar câte pâini aveți?”
„Șapte, și câțiva pești”. „Vedeți?”
35Apoi a spus norodului
Să se oprească locului
Și să se-așeze pe pământ.
36A mulțumit Domnului Sfânt,
Iar după-aceea a luat
Pâinea și peștii și le-a dat,
Pe toate, ucenicilor,
Să le împartă la popor.
37Întreg norodul a mâncat
Și toți, atunci, s-au săturat,
Iar coșurile adunate,
Cu firmituri, șapte-au fost toate.
38Bărbații care au mâncat,
Acolo, și s-au numărat,
Au fost în jur de patru mii –
Fără femei, fără copii.
39Iisus lăsă, apoi, să plece
Gloata, iar cu cei doisprezece
Discipoli, marea a trecut,
Mergând spre-al Magdalei ținut.
Currently Selected:
:
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca