Marcu 13
13
Dărâmarea Ierusalimului și venirea Fiului omului
1Când a sfârșit de cuvântat,
Iisus, din Templu, a plecat.
Atunci, un ucenic de-al Lui,
Înspre clădirea Templului,
A arătat, plin de-ncântare,
Spunându-I: „Uite, ce zid are!
Ce pietre mari s-au folosit,
Atuncea, când s-a construit!”
2El zise, ucenicului:
„Vezi măreția zidului?
Să știi dar, că zidirea toată
Are să fie dărâmată;
Piatră pe piatră n-o să stea,
Nimic nu va mai rămânea!”
3Pe Muntele Măslinului,
Iisus și ucenicii Lui,
Urcară-apoi. Când s-au oprit,
Cu toți, spre Templu, au privit.
Acolo, Petru și Andrei,
Ioan și Iacov au fost cei
Cari, după ce s-au așezat,
Lângă Iisus, au cuvântat:
4„Acuma, despre ce ne-ai spus,
Avem, niște-ntrebări, de pus:
Când oare, au să se-mplinească
Toate? Ce semn o să vestească
Atunci, că timpul s-a-mplinit?”
5Iisus, privindu-i, le-a vorbit:
„Băgați de seamă! Nu cumva,
Să vă înșele cineva!
6Fiindcă, în Numele Meu,
Mulți vor veni, zicând: „Sunt eu!
Eu sunt Hristosul!” Voi, vegheați,
Pentru că mulți vor fi-nșelați.
7Când, de războaie, auziți,
Când vești de lupte doar, găsiți,
Pe buzele oamenilor,
Nu vă speriați de vorba lor;
Căci lucrurile auzite –
Toate – vor trebui-mplinite.
Să nu vă temeți, nicidecum –
Sfârșitul nu va fi acum.
8Un neam va fi împotriva
Altui, și ridicase-va –
Să lupte – o împărăție,
În contra altei. Au să fie
Cutremure pe-alocurea,
Va bântui și foametea;
Și tulburări, pe-acest pământ,
Atunci, vor fi. Dar ele sânt
Începerea durerilor.
9În mâinile oamenilor,
Voi veți ajunge. Să luați,
Seama, la voi și să vegheați,
Căci veți fi duși în judecată,
Și-n sinagogi au să vă bată.
Duși fi-veți, fără nici o vină –
Ci numai din a Mea pricină –
În fața dregătorilor
Și chiar a împăraților,
Să le slujiți de mărturie.
10Dar, mai ‘nainte ca să vie
Tot ceea ce v-am povestit,
Cuvântu-Mi fi-va răspândit,
Căci Evanghelia ce-i vestită,
Trebuie propovăduită
La Neamuri, în ținutul lor,
Spre folosința tuturor.
11Când mâinile, pe voi, vor pune,
Nu vă gândiți la ce veți spune.
Ce trebuie ca să vorbiți,
În acel ceas o să primiți,
Căci Duhul Sfânt o să vorbească
Prin voi, și o să vă-nsoțească.
12Un frate-n vremi ce nu-s departe,
Pe altul, îl va da la moarte,
Iar tații, pe copii lor.
Fii-n contra părinților,
Vor merge și-i vor omorî.
13Lumea, pe voi, vă va urî,
Din pricina Numelui Meu.
Dar cel care va ști, mereu,
Să rabde, până la sfârșit,
Are să fie mântuit.”
Îndemn la veghere
14„Iată că vă mai dau o știre:
A „urâciunii pustiire”,
Atunci când veți vedea că șade
În locu-n care nu se cade –
Cine citește să-nțeleagă
Și-nvățătură să culeagă –
Fugiți în munți, cei din Iudeea!
15În ce-i privește pe aceia
Care găsiți, atunci, fi-vor
Pe-acoperișul caselor,
Să nu coboare ca să-și ia
Lucruri din casă, ci să stea
Acolo, unde-au fost surprinși.
16Atuncea, cei care-au fost prinși
În câmp, să nu vină-napoi,
Să își ia haina, ca apoi,
17Să fugă! Vai, va fi de toate
Femeile însărcinate!
La fel va fi și de acele
Care-alăptează! Vai, de ele!
18Rugați-vă, necontenit,
Ca tot ceea ce v-am vestit,
În iarnă să nu se-mplinească.
19Atuncea, o să bântuiască
Un greu necaz – atât de mare –
Cum n-a mai fost, nicicând, sub soare,
De când e lumea-ntemeiată,
Și cum nu va mai fi vreodată.
20Însă, acele zile, toate,
De Tatăl Meu, au fost scurtate,
Căci dacă nu le-ar fi scurtat,
Nimeni nu ar mai fi scăpat.
Să fim dar, bine înțeleși:
Din pricina celor aleși,
Au fost scurtate. De cumva,
21Atunci, va spune cineva:
„Veniți cu toți să Îl vedeți!
Hristos e-aici!”, să nu-l credeți;
22Căci au să fie mulți Hristoși
Și mulți, prorocii mincinoși.
Vor face semne, minuni mari,
Spre-a-i înșela chiar pe cei cari
Au fost aleși. Deci, țineți minte:
23Că v-am spus, totul din ‘nainte!
24După acel timp de necaz,
Chiar soarele, al său obraz
Și-l va întuneca, iar luna
Nu-și va mai da, ca-ntotdeauna,
Lumina-i albă argintată,
Căci și ea fi-va-ntunecată;
25Iar de pe boltă, măturate,
Sunt stelele. Cutremurate,
Puterile cerurilor
Vor fi, iar în înaltul lor
26Atuncea, o să se zărească,
Pe nori, cum are să sosească –
Cu slava și puterea Lui
Eternă – Fiul omului.
27Pe îngerii Săi, îi va pune
Să meargă și să îi adune
Pe toți care-s ai Lui aleși.
Din patru vânturi, ei, culeși –
Din marginile cerului,
La capătul pământului –
28Vor fi, atunci. Pildă luați,
De la smochin, și învățați:
Căci dacă el își frăgezește
Mlădița, și-apoi înfrunzește,
Voi știți, cu toți, că în curând,
29Sosește vara. La fel, când,
Tot ceea ce v-am povestit,
Vedea-veți că s-a împlinit,
Că Fiul omului sosește,
Să știți atunci! La ușă este!
30Adevărat vă spun Eu: iacă,
Neamul acesta n-o să treacă,
Până când tot ce v-am vestit,
Nu o să fie împlinit.
31Va trece cerul și pământul,
Dar nu va trece-n veci cuvântul
Care a fost rostit de Mine.
Al Meu cuvânt, veșnic, se ține!
32Despre-acea zi, despre-acel ceas,
Nu știe nimeni. Au rămas,
Numai de Tatăl Meu, știute –
Nici Mie nu-Mi sunt cunoscute.
33Băgați de seamă, și vegheați!
Necontenit, să vă rugați,
Ca pregătiți să stați, mereu,
Pentru-acea zi, în ceasul greu.
34Atuncea, întâmpla-se-va,
Ca și când pleacă, cineva,
În altă țară și își lasă,
La robii săi, avere, casă
Și tot ce a mai adunat;
Putere, robilor, le-a dat,
Și-apoi, a spus, la fiecare,
Ce fel de datorie are.
Portarului, i-a poruncit,
Să stea de veghe, neclintit.
35La fel, și voi: atenți să fiți!
Vegheați într-una, căci nu știți,
Stăpânul casei, când sosește –
În prag de seară se ivește,
În miez de noapte, poate, vine;
Sau poate, tot atât de bine,
La cântecul cocoșilor,
Ori la ivirea zorilor.
36Vă temeți dar, că neștiind
Când vine, nu cumva, dormind,
Să vă găsească! Ascultați,
37Un sfat vă dau la toți: vegheați!”
Currently Selected:
Marcu 13: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
