YouVersion Logo
Search Icon

Marcu 3

3
Omul cu mâna uscată
1Iisus, de-acolo, a plecat
Și-n sinagogă a intrat.
Era-n mulțimea adunată,
Un om ce-avea mâna uscată.
2Toți Fariseii Îl pândeau,
Pe Domnul, pentru că voiau
Să poată a-L învinui,
În caz că-l va tămădui,
Pe bietul om. Când l-a zărit,
3Iisus, omului, i-a vorbit:
„Te-așează-n mijloc!”, iar apoi,
4Spre Farisei se-ntoarse: „Voi,
Să Îmi răspundeți” – i-a-ntrebat –
„Dacă, în ziua de Sabat,
E-ngăduit a face rău,
Sau bine, seamănului tău?
O viață-i bine să o pierzi,
Sau, dimpotrivă, s-o salvezi?”
5Dar ei tăceau. Atunci, Iisus,
Privindu-i mânios, a spus:
„Întinde-ți mâna!” Omu-acel,
A-ntins-o și-a ajuns la fel,
Cu și cealaltă, de îndat’,
6Iar Fariseii L-au lăsat;
Afară, după ce-au ieșit,
Să-L prindă, ei s-au sfătuit.
Iisus vindecă pe bolnavi
7Iisus, spre mare, a plecat.
Puhoi, mulțimea L-a urmat,
Venită de prin Galileea,
De-asemenea și din Iudeea,
8Precum și din Ierusalim;
Alții veniră – precum știm –
Din Idumeea; locuiau –
Peste Iordan – mulți, și veneau
Chiar din ținutul Tirului,
Precum și al Sidonului.
9Iisus, atunci, a poruncit,
Iar ucenici-au pregătit
O luntre, pentru-nvățător,
Ca să vorbească gloatelor
Și să se facă auzit,
Fără a fi înghesuit –
10Căci El, pe mulți, i-a vindecat
Și-astfel, cu toți au alergat
Să se atingă doar, de El,
Știut fiind că-n acest fel,
Vor fi, de boli, tămăduiți.
11Când Îl vedeau, cei îndrăciți,
Ca fulgerați, se prăbușeau,
Iar duhurile lor strigau:
„Tu ești Fiul lui Dumnezeu!”
12Dar El le poruncea, mereu,
Să nu Îl facă cunoscut,
Căci nu voia a fi știut.
Alegerea celor doisprezece apostoli
13Iisus, pe munte, S-a urcat
Și-apoi, la Sine, a chemat
Pe toți cei care au voit
14Să vină. El a rânduit,
Pe doișpe inși, ca să pornească
La drum, să propovăduiască
Învățătura Sa. Le-a dat
15Putere și i-a învățat,
Cum, duhurile necurate,
Și boli, pot fi înlăturate.
16Acum, iată cum s-au numit
Cei doisprezece: a venit
Simon întâi, cărui i-a dat
Drept nume, Petru; l-a urmat
17Ioan, iar apoi Iacov – ei
Erau fiii lui Zebedei.
Iisus, Boanerghes, i-a numit –
Ceea ce-nseamnă, tălmăcit,
Că-s „fii ai tunetului” ei;
18În urma lor, veni Andrei,
Filip, Matei, Bartolomeu,
Toma, Iacov al lui Alfeu,
Tadeu și Simon Canaaneanul
19Și-apoi Iuda Iscarioteanul –
Acela care L-a vândut,
Pentru arginți, cum s-a văzut.
Păcatul împotriva Duhului Sfânt
20Iisus, în casă, a intrat;
Lumea, din nou, s-a adunat
Și a-nceput să-L îmbulzească,
De nu putea nici să prânzească.
21Aflând, rudele lui Iisus,
Tot ce făcuse El, și-au spus:
„Haideți, cu toții să plecăm,
Degrabă, să Îl înhățăm,
Căci Și-a ieșit din minți!” La fel,
22Și cărturarii, despre El,
Ziceau că „Este stăpânit
De Belzebul, căci, negreșit,
Că El, în scosul dracilor,
E ajutat de domnul lor.”
23Iisus, la Sine, i-a chemat,
I-a privit blând, și-a întrebat:
„Satanei îi e oare-n plan,
Să-l dea afară pe Satan?
24Aflați dar, că o-mpărăție,
Când dezbinată o să fie
În contră-și, fi-va pustiită.
25De-asemeni, fi-va nimicită
Și casa care-i dezbinată
Și împotrivă-și ridicată.
26Satan, dacă pe el s-a dat
Afară, este dezbinat.
Atunci, a lui împărăție
Nu va putea să se menție.
27Nimeni nu o să năvălească,
La cel tare, să-l jefuiască,
‘Nainte de a-l fi legat.
28Vă spun dar, cu adevărat,
Că omului îi sunt iertate
Și hule și orice păcate
Ce le-a făcut în viața lui,
29Dar hula, contra Duhului
Cel Sfânt, nu va avea iertare,
Fiind păcatul cel mai mare,
Ce va rămâne pe vecie –
Acesta-i bine să se știe!”
30În felu-acesta, le-a vorbit
Iisus, căci El i-a auzit
Cum, despre Sine, ne-ncetat,
Au zis: „Are duh necurat.”
Mama și frații lui Iisus
31Iisus vorbea norodului,
Când mama și cu frații Lui
Sosiră-n acel loc. Stăteau
Și, un prilej bun, căutau,
De a-I vorbi. La El, s-a dus,
32Atuncea, cineva și-a spus:
„Cu ai Tăi frați, mama Ta vine,
Și să vorbească, vrea, cu Tine.”
33Iisus, însă, l-a întrebat
Pe cel care L-a înștiințat:
„Cine-s „mama” și „frații” Mei?”
34Apoi, privind peste acei
Care stăteau în jurul Lui,
Răspuns îi dete, omului:
„Ei sunt „mama” și „frații” Mei!
Privește-i dar! Sunt toți acei
35Ce fac voia Tatălui Sfânt!
Ei, „mamă, soră, frați”, Îmi sânt!”

Currently Selected:

Marcu 3: BIV2014

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in

Video for Marcu 3