Filipeni 2
2
1„Dacă-n Hristos, cumva, apare,
În rândul vostru, o-ndemnare,
Sau dacă e vreo mângâiere,
Pe care dragostea o cere,
Sau dacă e o legătură
A Duhului, sau o măsură
De milostenie și-ndurare,
2Vă rog atunci, pe fiecare,
Să încercați să-mi faceți mie,
O negrăită bucurie,
Ținându-vă strâns, în unire,
Având o singură simțire,
O dragoste, un singur gând
Și-un suflet, în al vostru rând.
3Din duh de ceartă – eu vă zic –
Nimeni să nu facă nimic.
Pentru o slavă ce se-arată
A fi deșartă, niciodată,
Nimica să nu faceți voi,
Ci, în smerenie, mai apoi,
Să îl privească fiecare,
Pe altul, ca fiind mai mare.
4Necontenit, să căutați,
Folosul altora, dragi frați.
5Gândul acesta, ne-ncetat –
Cari în Hristos a fost aflat,
Să îl aveți, în voi, mereu.
6Măcar că al lui Dumnezeu
Chip, îl avea, El n-a luat,
Ca pe un lucru de-apucat,
Faptul că El se dovedea,
Cu Dumnezeu, asemenea,
7Ci dimpotrivă, S-a lăsat,
Pe Sine însuși, dezbrăcat,
Luând un chip al robilor,
Asemenea oamenilor.
8La-nfățișare-a fost găsit,
Ca și un om. El S-a smerit
Și S-a făcut ascultător,
Până la moarte – fraților –
Și încă moartea ce-o aduce
Doar răstignirea, de pe cruce.
9De-aceea, L-a și înălțat,
Nespus de mult, și-apoi I-a dat
Un Nume nou, chiar Dumnezeu,
Nume cari, mai pe sus, mereu,
Este, față de orice nume
Aflat sub soarele din lume.
10În acest Nume-al lui Iisus,
Orice genunchi – din cer, de sus,
Din lume sau de sub pământ –
Se va pleca. Limbi, câte sânt,
11Vor trebui ca să vorbească
Și astfel, să mărturisească,
Spre slava Tatălui de Sus,
Faptul că Domnul e Iisus.
12Deci prea iubiților, precum
M-ați ascultat mereu, și-acum,
Aș vrea ca să mă ascultați
Și ne-ncetat, să căutați
Ca mântuirea ce-o aveți,
Până la capăt, să puteți
Ca să o duceți fiecare –
Cu frică și cutremur mare –
În fiecare zi din viață,
Nu numai când sunt eu, de față.
Faceți acest lucru, mereu,
13Pentru că numai Dumnezeu
E Cel care lucrează-n voi,
Dând fiecăruia apoi –
După plăcerea Lui – voință,
Înfăptuire, biruință.
14Pe toate, să le împliniți,
Fără ca însă, să cârtiți,
Fără vreo urmă de-ndoială
Și fără nici o șovăială,
15Căci astfel doar, vă dovediți,
Cum că sunteți neprihăniți,
Sunteți curați și că, mereu,
Fii Îi sunteți, lui Dumnezeu,
În mijlocul unui neam care
E de-o ticăloșie mare
Și e stricat – în el apoi –
Lumini, în lume, fiind voi,
16Ținând Cuvântul vieții, sus,
În ziua lui Hristos Iisus,
Ca să mă laud, așadar,
Că nu mi-a fost truda-n zadar.
17Și chiar dacă, într-un târziu,
Va trebui ca eu să fiu
Turnat – precum e o măsură
De jertfă, pentru băutură –
Pe jertfa și pe slujba voastră,
Ce-o faceți, în credința noastră,
Să știți că-s fericit apoi,
Și că mă bucur, pentru voi.
18Așa, și voi, dragii mei frați,
Cu mine, să vă bucurați.
19În Domnul, eu nădăjduiesc,
Că am să pot să reușesc,
În a-l trimite – dragii mei –
Curând, la voi, pe Timotei,
Să-mi crească inima apoi,
Când voi avea știri, despre voi.
20Căci n-am pe nimeni, ca și el,
Care să poată-n acest fel,
Simțirea să mi-o-mpărtășească
Și care să se îngrijească,
De starea voastră. Știu prea bine,
21Că toți mereu, doar, se vor ține
Numai după al lor folos,
Și nu după al lui Hristos.
22Pe Timotei, îl știți și iată,
Îi știți și râvna încercată.
El e asemeni fiului
Care, pe lângă, tatăl lui,
Ca și un rob, s-a arătat
Și-n Evanghelie, a lucrat
Alături mie, dragii mei,
Pentru înaintarea ei.
23Pe el, să vi-l trimit, aș vrea,
Dar, mai întâi, vreau a vedea,
Ce-ntorsături – în rău sau bine –
În ce e privitor la mine,
Vor lua lucrurile-apoi,
‘Nainte de-a veni la voi.
24Credință am, în Domnul meu,
Că în curând, sosesc și eu.
25De trebuință-am socotit,
Pe fratele Epafrodit,
Să îl trimit, întâi, să vie.
Tovarăș, el îmi este, mie,
În tot ceea ce noi lucrăm,
Precum și-n lupta ce-o purtăm.
Trimis și slujitor, astfel,
Are ca să vă fie el,
Atuncea dar, în toate cele,
Și în nevoi, ce-s ale mele.
26Să știți, că el dorea fierbinte,
Ca să vă vadă, dinainte,
Pe voi, și-acum era mâhnit
Căci ați aflat ce-a suferit,
Fiind bolnav. E-adevărat,
27Că boala, greu, l-a încercat,
Încât, a reușit să-l poarte
Până, aproape, către moarte,
Dar, Dumnezeu este Acel
Cari a avut milă de el.
Și nu numai de el – vezi bine –
Ci, milă, a avut de mine
Și arătat-a îndurare,
Ca să n-am numai întristare.
28În grabă, l-am trimis, apoi,
Ca să-l vedeți și astfel, voi,
Un bun prilej să căpătați,
Prin care să vă bucurați,
Iar eu să pot ca, în sfârșit,
Să nu mai fiu așa mâhnit.
29Cu bucurie, să-l primiți,
În Domnul, și să prețuiți
Astfel de oameni, ne-ndoios,
30Căci numai lucrul, în Hristos,
De moarte-aproape, l-a adus,
Fiindcă viața-n joc și-a pus,
Ca să-mplinească, negreșit,
Ceea ce vouă v-a lipsit –
Adică, slujbei voastre. El
S-a străduit, în acest fel,
Să facă ceea ce e bine
Și să lucreze, pentru mine.”
Currently Selected:
Filipeni 2: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca