Proverbe 25
25
1Urmează iarăși, câteva
Din pildele spuse, cândva,
De Solomon. Ele-s aduse
Și în această formă-s puse
De Ezechia, cel ce-a stat,
În Iuda, ca și împărat.
2„Ascunderea lucrurilor –
Să afle-oricare muritor –
Cuprinde slava Domnului,
Dar slava împăratului
Șade în cercetarea lor.
3‘Nălțimile cerurilor –
Ca inima pământului
Și cea a împăratului –
4Ascunse sunt. Dacă se scoate
Zgura, și argintarul poate
Să dea argintului turnat
O formă de vas minunat.
5Dacă pe cel rău ai să poți
De la-mpărat ca să îl scoți,
Atunci, scaunu-i de domnie
Se va-ntări prin curăție.
6Nu te făli la împărat,
Și nu umbla să-ți fie dat
Locul mai marilor. Să stai
7Până când ți se spune „Hai!
Suie-te sus!”, căci e mai bine –
De-așa vei face – pentru tine,
Decât jos, coborât să fii
Și în pământ, ochii să-ți ții,
În fața voievodului,
Precum și a norodului.
8La ceartă, să nu te grăbești,
Ca la sfârșit să te trezești
Că nu mai știi ce să te faci
Și nevoit să fii să taci,
Când are să se repezească
Aproapele-ți să te-ocărască.
9De cu aproapele tău stai
Și-ți aperi pricina ce-o ai,
Nu da, furios – aminte ia –
Pe față, taina altuia,
10Căci de-auzită-i de oricine,
Ai să te umpli de rușine
Și-ți va ieși un nume rău.
Blestem e el, pe capul tău,
Că vestea-n lume o să meargă
Și nimeni n-o să ți-l mai șteargă.
11Cuvântul care e rostit
Tocmai la timpul potrivit,
E măr de aur, minunat,
În coșuleț de-argint purtat.
12Cel înțelept este privit
Cu stimă și e prețuit
Ca aurul cel mai curat,
De către cel ce-a fost mustrat,
Dacă omul acela are
Urechile ascultătoare.
13Ca a zăpezii răcoreală,
La seceriș – pe zăpușeală –
E-un credincios sol pentru cel
Ce l-a trimis, pentru că el
Aduce-va stăpânului,
Înviorarea duhului.
14Cum norii fără ploaie sânt
Purtați, mereu, pe-aripi de vânt,
La fel este și omul care
Se laudă în gura mare –
Dar pe nedrept – cu lucrul lui
Și dărnicia brațului.
15Se poate-aduce, prin răbdare,
Un voievod, la-nduplecare;
Iar limba dulce va zdrobi
Chiar oasele, când va vorbi.
16Miere, dacă ai să găsești,
Nu mânca mult, căci te scârbești;
Ci doar puțin – deci cu măsură –
Să nu o verși apoi, din gură.
17De vizitezi pe cineva,
Să o faci rar, ca nu cumva
El să se sature de tine –
Cu cât mai rar, cu-atât mai bine.
18Cum buzduganul, greu, lovește,
Cum sabia se prăvălește
Și cum săgeata ascuțită
Împunge – când e slobozită
Din coarda arcului – la fel,
Este cuvântul spus de cel
Care e martor mincinos,
Când îl va arunca, furios –
Cu gând doar ca să facă rău –
În contra aproapelui său.
19Dinte stricat, gata să cază,
Picior rănit ce șchiopătează,
Așa-i încrederea celui
Cari, în ziua necazului,
S-a sprijinit pe un stricat.
20Ca omul ce și-a dezbrăcat
Haina, în ziua friguroasă,
Sau care pe silitră varsă
Oțet, așa-i asemănat
Acela care a cântat
Cântece – după a lui fire –
Celui prins în nenorocire.
21Vrăjmașul, dacă ți-e flămând,
Dă-i pâine; iar atuncea când
E însetat, apă-i vei da.
22Dacă așa vei proceda,
Cărbuni aprinși, pe capul lui,
Vei pune și a Domnului
Răsplată, ai să o primești.
23Vântul din nord, când îl simțești,
Vei ști că ploaia-l însoțește;
O limbă care clevetește,
Întotdeauna e urmată
Numai de-o față supărată.
24Pe-acoperiș, să locuiești,
Mai bine-i decât să trăiești
Lângă soața gâlcevitoare
Închis într-o clădire mare.
25Proaspătă apă-i socotită
Vestea cea bună – mult dorită,
Din depărtări, când a venit –
Pentru cel care-i obosit.
26Precum fântâna cea stricată,
Izvor cu apă tulburată,
Așa este asemănat
Atuncea când s-a clătinat
Neprihănitu-n crezul său,
În fața omului cel rău.
27Să nu mănânci prea multă miere,
Chiar dacă-ți face o plăcere;
Nu-ți face cinste să alergi,
Propria slavă să-ți culegi.
28Cel care nu-i stăpân pe sine
Și-n frâu nu poate a se ține,
E ca cetățile surpate,
Cu zidurile dărâmate.
Currently Selected:
Proverbe 25: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca