Psalmii 88
88
Psalmul acesta, negreșit,
Fiii lui Core l-au urzit,
Căci ei au fost aceia care
Au pregătit astă cântare.
Cu flautul, va fi cântat
Psalmul acesta minunat.
El se vădește o cântare
A lui Heman, acela care –
Așa după cum s-a vădit –
Este din neamul Ezrahit
1O, Domn al mântuirii mele,
Zile și nopți, în clipe grele,
La Tine strig neîncetat,
Pentru că Tu m-ai ascultat!
2S-ajungă ruga mea fierbinte
Să-Ți steie Ție, înainte!
Să iei aminte, Domnul meu,
La a mea cerere, mereu!
3Căci sufletul mi-e săturat
De răul ce m-a-nconjurat
Și-am început să mă pogor
Spre locuința morților.
4În rând – acuma – pus eu sânt,
Cu cei ce merg către mormânt.
Sunt precum omul care piere,
Care lipsit e de putere.
5Iată, întins mă pomenesc
Printre cei morți că mă găsesc.
Precum sunt cei uciși, și eu
Ajuns-am ca să fiu mereu,
Pe care Tu îi despărțești
Și-apoi, de ei nu-Ți amintești.
6În groapa care s-a vădit
Cea mai adâncă, m-ai zvârlit.
În întuneric Tu m-ai dus
Și în adâncuri am fost pus.
7De-a Ta mânie-s apăsat.
Cu valuri grele, ne-ncetat –
Acuma – m-ai năpăstuit.
8Pe-ai mei prieteni i-ai gonit.
O pricină de scârbă, eu
Ajuns-am pentru ei, mereu.
Tu m-ai închis și-am înțeles,
Precum că nu pot să mai ies.
9Ochi-mi se scurg, de suferință
Și se topește-a mea ființă.
Plin de durere, zac și gem
Și-n toate zilele Te chem.
Îmi întind mâinile spre Tine,
Sperând să-Ți amintești de mine!
10Dar pentru morți faci Tu minuni?
Ei Îți înalță rugăciuni?
Ori din mormânt s-au ridicat
Cei morți și-apoi Te-au lăudat?
11Sau în mormânt se știe oare,
De bunătatea Ta cea mare?
Gândești Tu că Adâncul știe
Despre a Ta credincioșie?
12În întuneric sunt știute
Minunile ce-au fost făcute?
În a uitării țară, oare,
Știută-i dreapta Ta cea tare?
13Doamne, al meu ocrotitor,
Ție Îți cer eu, ajutor.
De dimineață – ne-ncetat –
Ruga-mi, spre Tine, s-a-nălțat.
14Pentru ce oare, tot mereu,
Te lepezi de sufletul meu?
De ce-Ți ascunzi fața, de mine?
15Din tinerețe – știi prea bine –
Nenorocit sunt. Trag să mor,
Cuprins de-al spaimelor fior.
Ce să mai fac nu știu, căci vine
16A Ta mânie peste mine.
Spaimele Tale mă lovesc
În valuri și mă nimicesc.
17Ca niște ape, mă-nconjoară,
Deodată, și mă înfășoară.
18Prietenii mi-ai depărtat;
Tovarășii mi-ai alungat.
Cei ce-mi erau apropiați –
Acuma – au fugit, speriați.
Currently Selected:
Psalmii 88: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Psalmii 88
88
Psalmul acesta, negreșit,
Fiii lui Core l-au urzit,
Căci ei au fost aceia care
Au pregătit astă cântare.
Cu flautul, va fi cântat
Psalmul acesta minunat.
El se vădește o cântare
A lui Heman, acela care –
Așa după cum s-a vădit –
Este din neamul Ezrahit
1O, Domn al mântuirii mele,
Zile și nopți, în clipe grele,
La Tine strig neîncetat,
Pentru că Tu m-ai ascultat!
2S-ajungă ruga mea fierbinte
Să-Ți steie Ție, înainte!
Să iei aminte, Domnul meu,
La a mea cerere, mereu!
3Căci sufletul mi-e săturat
De răul ce m-a-nconjurat
Și-am început să mă pogor
Spre locuința morților.
4În rând – acuma – pus eu sânt,
Cu cei ce merg către mormânt.
Sunt precum omul care piere,
Care lipsit e de putere.
5Iată, întins mă pomenesc
Printre cei morți că mă găsesc.
Precum sunt cei uciși, și eu
Ajuns-am ca să fiu mereu,
Pe care Tu îi despărțești
Și-apoi, de ei nu-Ți amintești.
6În groapa care s-a vădit
Cea mai adâncă, m-ai zvârlit.
În întuneric Tu m-ai dus
Și în adâncuri am fost pus.
7De-a Ta mânie-s apăsat.
Cu valuri grele, ne-ncetat –
Acuma – m-ai năpăstuit.
8Pe-ai mei prieteni i-ai gonit.
O pricină de scârbă, eu
Ajuns-am pentru ei, mereu.
Tu m-ai închis și-am înțeles,
Precum că nu pot să mai ies.
9Ochi-mi se scurg, de suferință
Și se topește-a mea ființă.
Plin de durere, zac și gem
Și-n toate zilele Te chem.
Îmi întind mâinile spre Tine,
Sperând să-Ți amintești de mine!
10Dar pentru morți faci Tu minuni?
Ei Îți înalță rugăciuni?
Ori din mormânt s-au ridicat
Cei morți și-apoi Te-au lăudat?
11Sau în mormânt se știe oare,
De bunătatea Ta cea mare?
Gândești Tu că Adâncul știe
Despre a Ta credincioșie?
12În întuneric sunt știute
Minunile ce-au fost făcute?
În a uitării țară, oare,
Știută-i dreapta Ta cea tare?
13Doamne, al meu ocrotitor,
Ție Îți cer eu, ajutor.
De dimineață – ne-ncetat –
Ruga-mi, spre Tine, s-a-nălțat.
14Pentru ce oare, tot mereu,
Te lepezi de sufletul meu?
De ce-Ți ascunzi fața, de mine?
15Din tinerețe – știi prea bine –
Nenorocit sunt. Trag să mor,
Cuprins de-al spaimelor fior.
Ce să mai fac nu știu, căci vine
16A Ta mânie peste mine.
Spaimele Tale mă lovesc
În valuri și mă nimicesc.
17Ca niște ape, mă-nconjoară,
Deodată, și mă înfășoară.
18Prietenii mi-ai depărtat;
Tovarășii mi-ai alungat.
Cei ce-mi erau apropiați –
Acuma – au fugit, speriați.
Currently Selected:
:
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca