Romani 14
14
Îngăduința creștinească
1„Bine-l primiți – cu-ngăduință –
Pe cel cari slab e, în credință.
La vorbă, să nu vă lungiți,
Despre păreri de care știți
Că-s îndoielnice vădite,
Ci trebuie-a fi ocolite.
2Unul va crede că, de toate –
Ca să mănânce – de vrea, poate.
Un altul cari slab se vădește,
Doar cu verdețuri se hrănește.
3Cel ce mănâncă, nu-ndrăznească
Pe altul să-l disprețuiască,
Dacă acela nu mănâncă.
De-asemenea, oprit e, încă,
Acela care n-a mâncat,
Ca să îl judece de-ndat’,
Pe celălalt, căci – negreșit –
De Dumnezeu, a fost primit.
4Cine ești tu, spre a putea
Să judeci, robul altuia?
Dacă rămâne în picioare,
Sau dacă pică – frățioare –
Nu-i treaba ta – nu-i robul tău;
Treabă-i pentru stăpânul său.
Dar totuși, iată că el are
Ca să rămână în picioare –
Căci Dumnezeu are putere,
Și îi va da, după plăcere,
Tăria, pentru a putea
Ca, în picioare, el să stea.
5O zi, anume e văzută –
De unul – și-ntr-un fel, ținută.
Dar altul – diferit de el –
Ia, toate zilele, la fel.
În mintea sa dar, fiecare
S-aibă deplină-ncredințare.
6Acelui om cărui îi place,
Ca între zile, de a face
Deosebiri, să știți că el,
Doar pentru Domnul face-astfel.
Iar cu acel care, din fire,
Nu face vreo deosebire
A zilelor, este la fel:
Nu face, pentru Domnul, el.
Cine mănâncă, tot mereu,
Mănâncă pentru Dumnezeu,
Căci Îi aduce mulțumire.
De-asemenea, vă dau de știre
Precum că și acela care
S-a abținut de la mâncare,
Tot pentru Domnul n-a mâncat.
Prin felu-n care-a procedat,
Lui Dumnezeu, I-a mulțumit.
7Într-adevăr, e dovedit
Că nimeni dintre voi – știu bine –
Că nu trăiește pentru sine,
Iar pentru sine, negreșit,
Nimeni, nicicând, nu a murit.
8Căci, pentru Dumnezeu, trăim
Și-asemeni, pentru El, murim.
Chiar dacă-n viață suntem noi
Sau chiar dacă murim apoi,
Să spunem – siguri – noi putem,
Cum că ai Domnului, suntem.
9Iată, Hristosul – negreșit –
Pentru aceasta a murit
Și-apoi, în urmă, a-nviat;
Căci doar așa a căpătat
Putere, peste-ntreaga fire,
Ca să îi aibă-n stăpânire
Pe toți cei vii, de pe pământ,
Dar și pe cei care morți sânt.
10Dar pentru ce – te întreb eu –
Îți judeci fratele, mereu?
Sau pentru ce-l disprețuiești,
Pe frate’ tău? Să te gândești
Că toți avem a merge-odată,
La scaunul de judecată,
Al lui Hristos, precum s-a zis
11Și cum e, în Scriptură, scris:
„Mă jur, acum, pe viața Mea,
Că orice om va-ngenunchea
‘Nainte-Mi” – zice Dumnezeu –
„Și toți Mă vor slăvi, mereu.”
12Deci, fiecare dintre noi,
Seamă are să dea, apoi –
De sine însuși – Domnului,
Când va ședea în fața Lui.”
Să nu jignim pe fratele nostru
13„Deci haideți ca să încercăm,
Pe alții, să nu-i judecăm.
Mai bine e, dragii mei frați,
Ca voi, atenți, să judecați,
Mereu, ceea ce săvârșiți
Voi înșivă, ca să nu fiți
O piatră pentru poticnire –
Prilejul de păcătuire –
Pentru al vostru frate, care
Nu este ca și voi de tare.
14Eu știu – și sunt încredințat –
Cum că nimic nu-i necurat,
În sine, în Hristos Iisus.
Deci, din acest motiv, am spus:
E necurat lucrul acel,
Doar pentru cine crede-astfel.
15Dar săvârșești un lucru rău,
Când îi aduci, fratelui tău,
Atât de multă întristare,
Pornind doar de la o mâncare.
Prin acest lucru, dovedești,
Că-n dragoste, tu nu mai ești!
Nu-l nimici – te rog frumos –
Pe-acela pentru cari, Hristos –
Cum știi prea bine – a murit,
Prin ceea ce tu ai gătit!
16Nu faceți ca al vostru „bine”,
„Rău”, pentru alții, a se ține.
17Împărăția – vă spun eu –
Cari este a lui Dumnezeu,
Nu e-n mâncări și băutură.
În Ea găsești, făr’ de măsură,
Neprihănirea ce te-mbie,
Pacea și multă bucurie.
Să știți că toate-acestea sânt
Aflate doar în Duhul Sfânt.
18Cel cari, în acest fel – frumos –
O să-L slujească pe Hristos,
Plăcut este, de Dumnezeu,
Iar oameni-l cinstesc mereu.
19Așadar, voi să încercați,
Neîncetat, ca să umblați,
Doar după lucrurile care
Dau pacea, cu îndestulare,
Și care au să se vădească
Precum că pot să ne zidească.
20Nu nimici – te rog dar, eu –
Un lucru al lui Dumnezeu,
Pentru acea simplă mâncare!
La drept vorbind – știu – fiecare
Din aste lucruri, sunt curate.
Totuși, atuncea când un frate,
Văzându-mă că am mâncat
Din ele, s-a împiedicat,
Acestea – pentru a lui fire –
Prilej vor fi, de poticnire.
În mijloc de cădere are
Să se prefacă-acea mâncare,
Și-atuncea – pentru frate’ tău –
Aceasta este ceva rău.
21E bine, carne – dacă vrei –
Să nu mănânci, și să nu bei
Nici vinuri, ci să te ferești
Și, ne-ncetat, să te păzești
De orice lucru care, rău,
Este văzut, de frate’ tău,
Fiind prilej de poticnire,
Sau de cădere, ori slăbire.
22Încredințarea ta, să știi,
Doar pentru tine, să o ții,
Ca să ți-o știe Dumnezeu.
Ferice zic, va fi, mereu,
De-acel cari nu se osândește
În ceea ce „bine” găsește.
23Însă, cel care s-a-ndoit –
Și a mâncat – e osândit,
Căci el, nu din încredințare,
Mănâncă, din acea mâncare.
Vă spun dar, să se știe bine,
Că tot ceea ce nu ne vine
Dintr-o încredere, luat
Are să fie, drept păcat.”
Currently Selected:
Romani 14: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Romani 14
14
Îngăduința creștinească
1„Bine-l primiți – cu-ngăduință –
Pe cel cari slab e, în credință.
La vorbă, să nu vă lungiți,
Despre păreri de care știți
Că-s îndoielnice vădite,
Ci trebuie-a fi ocolite.
2Unul va crede că, de toate –
Ca să mănânce – de vrea, poate.
Un altul cari slab se vădește,
Doar cu verdețuri se hrănește.
3Cel ce mănâncă, nu-ndrăznească
Pe altul să-l disprețuiască,
Dacă acela nu mănâncă.
De-asemenea, oprit e, încă,
Acela care n-a mâncat,
Ca să îl judece de-ndat’,
Pe celălalt, căci – negreșit –
De Dumnezeu, a fost primit.
4Cine ești tu, spre a putea
Să judeci, robul altuia?
Dacă rămâne în picioare,
Sau dacă pică – frățioare –
Nu-i treaba ta – nu-i robul tău;
Treabă-i pentru stăpânul său.
Dar totuși, iată că el are
Ca să rămână în picioare –
Căci Dumnezeu are putere,
Și îi va da, după plăcere,
Tăria, pentru a putea
Ca, în picioare, el să stea.
5O zi, anume e văzută –
De unul – și-ntr-un fel, ținută.
Dar altul – diferit de el –
Ia, toate zilele, la fel.
În mintea sa dar, fiecare
S-aibă deplină-ncredințare.
6Acelui om cărui îi place,
Ca între zile, de a face
Deosebiri, să știți că el,
Doar pentru Domnul face-astfel.
Iar cu acel care, din fire,
Nu face vreo deosebire
A zilelor, este la fel:
Nu face, pentru Domnul, el.
Cine mănâncă, tot mereu,
Mănâncă pentru Dumnezeu,
Căci Îi aduce mulțumire.
De-asemenea, vă dau de știre
Precum că și acela care
S-a abținut de la mâncare,
Tot pentru Domnul n-a mâncat.
Prin felu-n care-a procedat,
Lui Dumnezeu, I-a mulțumit.
7Într-adevăr, e dovedit
Că nimeni dintre voi – știu bine –
Că nu trăiește pentru sine,
Iar pentru sine, negreșit,
Nimeni, nicicând, nu a murit.
8Căci, pentru Dumnezeu, trăim
Și-asemeni, pentru El, murim.
Chiar dacă-n viață suntem noi
Sau chiar dacă murim apoi,
Să spunem – siguri – noi putem,
Cum că ai Domnului, suntem.
9Iată, Hristosul – negreșit –
Pentru aceasta a murit
Și-apoi, în urmă, a-nviat;
Căci doar așa a căpătat
Putere, peste-ntreaga fire,
Ca să îi aibă-n stăpânire
Pe toți cei vii, de pe pământ,
Dar și pe cei care morți sânt.
10Dar pentru ce – te întreb eu –
Îți judeci fratele, mereu?
Sau pentru ce-l disprețuiești,
Pe frate’ tău? Să te gândești
Că toți avem a merge-odată,
La scaunul de judecată,
Al lui Hristos, precum s-a zis
11Și cum e, în Scriptură, scris:
„Mă jur, acum, pe viața Mea,
Că orice om va-ngenunchea
‘Nainte-Mi” – zice Dumnezeu –
„Și toți Mă vor slăvi, mereu.”
12Deci, fiecare dintre noi,
Seamă are să dea, apoi –
De sine însuși – Domnului,
Când va ședea în fața Lui.”
Să nu jignim pe fratele nostru
13„Deci haideți ca să încercăm,
Pe alții, să nu-i judecăm.
Mai bine e, dragii mei frați,
Ca voi, atenți, să judecați,
Mereu, ceea ce săvârșiți
Voi înșivă, ca să nu fiți
O piatră pentru poticnire –
Prilejul de păcătuire –
Pentru al vostru frate, care
Nu este ca și voi de tare.
14Eu știu – și sunt încredințat –
Cum că nimic nu-i necurat,
În sine, în Hristos Iisus.
Deci, din acest motiv, am spus:
E necurat lucrul acel,
Doar pentru cine crede-astfel.
15Dar săvârșești un lucru rău,
Când îi aduci, fratelui tău,
Atât de multă întristare,
Pornind doar de la o mâncare.
Prin acest lucru, dovedești,
Că-n dragoste, tu nu mai ești!
Nu-l nimici – te rog frumos –
Pe-acela pentru cari, Hristos –
Cum știi prea bine – a murit,
Prin ceea ce tu ai gătit!
16Nu faceți ca al vostru „bine”,
„Rău”, pentru alții, a se ține.
17Împărăția – vă spun eu –
Cari este a lui Dumnezeu,
Nu e-n mâncări și băutură.
În Ea găsești, făr’ de măsură,
Neprihănirea ce te-mbie,
Pacea și multă bucurie.
Să știți că toate-acestea sânt
Aflate doar în Duhul Sfânt.
18Cel cari, în acest fel – frumos –
O să-L slujească pe Hristos,
Plăcut este, de Dumnezeu,
Iar oameni-l cinstesc mereu.
19Așadar, voi să încercați,
Neîncetat, ca să umblați,
Doar după lucrurile care
Dau pacea, cu îndestulare,
Și care au să se vădească
Precum că pot să ne zidească.
20Nu nimici – te rog dar, eu –
Un lucru al lui Dumnezeu,
Pentru acea simplă mâncare!
La drept vorbind – știu – fiecare
Din aste lucruri, sunt curate.
Totuși, atuncea când un frate,
Văzându-mă că am mâncat
Din ele, s-a împiedicat,
Acestea – pentru a lui fire –
Prilej vor fi, de poticnire.
În mijloc de cădere are
Să se prefacă-acea mâncare,
Și-atuncea – pentru frate’ tău –
Aceasta este ceva rău.
21E bine, carne – dacă vrei –
Să nu mănânci, și să nu bei
Nici vinuri, ci să te ferești
Și, ne-ncetat, să te păzești
De orice lucru care, rău,
Este văzut, de frate’ tău,
Fiind prilej de poticnire,
Sau de cădere, ori slăbire.
22Încredințarea ta, să știi,
Doar pentru tine, să o ții,
Ca să ți-o știe Dumnezeu.
Ferice zic, va fi, mereu,
De-acel cari nu se osândește
În ceea ce „bine” găsește.
23Însă, cel care s-a-ndoit –
Și a mâncat – e osândit,
Căci el, nu din încredințare,
Mănâncă, din acea mâncare.
Vă spun dar, să se știe bine,
Că tot ceea ce nu ne vine
Dintr-o încredere, luat
Are să fie, drept păcat.”
Currently Selected:
:
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca