YouVersion Logo
Search Icon

Cântarea cântărilor 1

1
1Din negurile de uitare,
Prin vremi răzbate o cântare,
Spre inimile tuturor.
„Cântare a cântărilor” –
Acel care-a alcătuit-o –
În vremea veche, a numit-o.
E Solomon acela care
A întocmit astă cântare.
2„Sărute-mă, iubitul meu,
Cu sărutarea lui, mereu!
Pentru că dezmierdarea lui
Întrece gustul vinului.
3Simt mirodeniile tale
Cum răspândesc, în a mea cale,
Mirosul ce mi-e cunoscut
Și cari e-atâta de plăcut.
Numele tău e-o minunată
Mireasmă, care-a fost vărsată.
De-aceea fetele, știu bine
Că, te iubesc mereu pe tine!
4Ia-mă cu tine! Să plecăm!
Haidem acum, să alergăm!
În camerele din palat,
Mă duce al meu împărat…
Acolo, noi, eu știu prea bine
Că, ne vom bucura, de tine.
Vom lăuda, fără-ncetare,
Neprețuita-ți dezmierdare,
Mai mult decât e lăudat
Vinul ce-l bem! Am cugetat
Cum că pe drept tu ești iubit.
5Sunt neagră, însă negreșit,
Frumoasă sunt – fiice pe care
Ierusalimul meu le are –
Asemeni corturilor lui
Cari sunt ale Chedarului,
Ca și covoarele pe care
Măritul Solomon le are.
6De soare, eu am fost privită.
De-aceea, pielea mi-e-negrită,
Căci arsă, de privirea lui,
Îmi este pielea trupului#1:6 În loc de „ars”, e potrivitCa să se spună și „privit”..
Atunci, ai mamei mele fii
S-au mâniat și-apoi, în vii,
Drept păzitoare m-au adus.
Acolo însă când m-au pus,
Eu, via mea – via din care
Izvoare frumusețea-mi are –
Nu am voit să o păzesc.
7Pe tine, pe cari te iubesc
Atât de mult, te întreb eu:
„Unde-ți paști oile mereu,
Și unde oare te oprești
Când e-n amiaz’, să te-odihnești?”
8„Tu care ești în ochii mei,
Cea mai frumoasă din femei,
Dacă acest lucru nu-l știi,
Să ieși afară și să vii,
Apoi, pe urma oilor;
Iar lângă-ale păstorilor
Colibe-n șesurile verzi,
Du-ți la pășune ai tăi iezi.
9Cu iapa ‘ceea minunată
Care fusese înhămată
La carul maiestos pe care
Măritul Faraon îl are,
Am să te-aseamăn eu, pe tine,
Căci tu așa ești pentru mine,
O, scumpă, a inimii mele,
10Privesc obrajii feței tele
Înconjurați de lănțișoare
Pe cari mândrul tău gât le are
Și nu mă satur să privesc,
Cât de frumoasă, te găsesc.
Cât de frumos e gâtul tău
Cari poartă, împrejurul său,
Șireaguri de mărgăritar.
11Din aur, noi vom face dar,
Lănțuguri, cu argint stropite,
Cari ție-ți vor fi dăruite.”
12„Când împăratul stă la masă,
În jurul său, în a lui casă,
Își răspândește nardul meu
A lui mireasmă, tot mereu.
13Cel cari îmi este prea iubit,
E un mănunchi de mir, primit,
Cari între sâni mi se-odihnește.
14El, pentru mine, se vădește
Un strugure ieșit din viță –
Un strugure de măliniță –
Asemenea celui pe care
Doar valea En-Ghedi îl are.”
15„Iubita mea, nu te privești?
Te uită ce frumoasă ești!
Îți sunt a ochilor bobițe,
Ca ochii unei porumbițe.”
16„Frumos ești, prea iubitul meu!
Cât de plăcut ești tu, mereu!
Iată verdeața, așternut,
Pentru-al nost’ pat, s-a prefăcut.”
17„Cedrii sunt grinzile pe care
A noastră casă-acum le are,
Iar chiparoșii – drept podele –
În ea, ajuns-au pardosele.”

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in

Free Reading Plans and Devotionals related to Cântarea cântărilor 1

YouVersion uses cookies to personalize your experience. By using our website, you accept our use of cookies as described in our Privacy Policy