Tit 2
2
1„Tu, însă, propovăduiește,
Doar lucrul ce se potrivește
Cu-nvățătura sănătoasă,
Adevărată și serioasă.
2Spune bătrânilor, să știe,
Că treji ei trebuie să fie,
Vrednici de cinste, cumpătați,
De sănătate încărcați;
Apoi, treji, în orice privință,
Referitoare la credință,
La dragoste și la răbdare.
3Femeile acelea care,
În vârstă, sunt, mereu să știe,
În cuviință, să se ție,
În ce privește-a lor purtare:
Să nu fie clevetitoare,
Să nu fie, la vin, dedate
Și să-i învețe, cu dreptate,
Pe alții, tot ce e plăcut
Și, ce e bine, de făcut;
4Pe tinere, să sfătuiască,
Soții și fiii, să-și iubească;
5Apoi, să fie cumpătate,
Să-și aibă viețile curate
Și să își vadă, fiecare,
De treaba casei ce o are.
De-asemenea, bune să fie
Și-apoi, necontenit, să știe,
Supuse-a fi, bărbaților,
Ca nu cumva, purtarea lor –
Pe unii, care-n jur le sânt –
Despre-al lui Dumnezeu cuvânt,
Să-i facă-a spune vorbe rele,
Văzând că nesupuse-s ele.
6Apoi, mai trebuie-nvățați
Cei tineri, a fi cumpătați.
7În tot ce faci, în ce vei spune,
Pildă să fii, în fapte bune.
De-asemenea, atunci când ai,
Învățături, ca să le dai,
Dovadă fă, de curăție –
Neîncetat – de vrednicie,
8De o vorbire sănătoasă,
Fără cusururi și serioasă,
Ca să rămână de rușine
Cel cari, potrivnic, ți se ține,
Să nu mai poată spune-apoi,
Nici un cuvânt rău, despre noi.
9Să spui, de-asemeni, robilor,
Supuși a fi stăpânilor,
Și-n lucrurile ce le fac,
Să caute-a le fi pe plac.
Vorba, să nu cumva, apoi,
Să le-o întoarcă, înapoi.
10Să nu fure, ci ei să știe,
Dovadă de credincioșie
Desăvârșită, ca să dea,
Pentru că astfel, vor putea,
Cinste a-I da, lui Dumnezeu –
Mântuitorul nost’, mereu –
Precum și-nvățăturii Lui,
11Pentru că harul Tatălui,
Care aduce mântuire
Pentru întreaga omenire,
A fost, acuma, arătat.
12Harul acesta ne-a-nvățat,
S-o rupem cu păgânătatea,
Cu poftele, cu răutatea,
Și-n veacul de acum, să știm,
Plini de evlavie să fim,
Trăind o viață cumpătată –
Doar în dreptate – și curată,
13În așteptarea împlinirii
Nădejdii noastre, a ivirii
Slavei, pe care, tot mereu,
O are-al nostru Dumnezeu
Mântuitor – Hristos Iisus –
Care se află-n ceruri, sus.
14Pe Sine însuși, El S-a dat,
Ca să ne scape de păcat;
Plătit-a o răscumpărare
Și-astfel, pe noi – pe fiecare –
Din lanțul de fărădelege,
A reușit să ne dezlege,
Vrând un norod să-și curățească,
Pe care să îl pregătească
A fi al Lui, râvnă având,
În lucruri bune, orișicând.
15Aceste lucruri, le vestește,
Cu-nțelepciune sfătuiește
Și mustră-atuncea când se cere,
Pe fiecare, cu putere;
Și nimenea să nu-ndrăznească
Apoi, să te disprețuiască.”
Currently Selected:
Tit 2: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Tit 2
2
1„Tu, însă, propovăduiește,
Doar lucrul ce se potrivește
Cu-nvățătura sănătoasă,
Adevărată și serioasă.
2Spune bătrânilor, să știe,
Că treji ei trebuie să fie,
Vrednici de cinste, cumpătați,
De sănătate încărcați;
Apoi, treji, în orice privință,
Referitoare la credință,
La dragoste și la răbdare.
3Femeile acelea care,
În vârstă, sunt, mereu să știe,
În cuviință, să se ție,
În ce privește-a lor purtare:
Să nu fie clevetitoare,
Să nu fie, la vin, dedate
Și să-i învețe, cu dreptate,
Pe alții, tot ce e plăcut
Și, ce e bine, de făcut;
4Pe tinere, să sfătuiască,
Soții și fiii, să-și iubească;
5Apoi, să fie cumpătate,
Să-și aibă viețile curate
Și să își vadă, fiecare,
De treaba casei ce o are.
De-asemenea, bune să fie
Și-apoi, necontenit, să știe,
Supuse-a fi, bărbaților,
Ca nu cumva, purtarea lor –
Pe unii, care-n jur le sânt –
Despre-al lui Dumnezeu cuvânt,
Să-i facă-a spune vorbe rele,
Văzând că nesupuse-s ele.
6Apoi, mai trebuie-nvățați
Cei tineri, a fi cumpătați.
7În tot ce faci, în ce vei spune,
Pildă să fii, în fapte bune.
De-asemenea, atunci când ai,
Învățături, ca să le dai,
Dovadă fă, de curăție –
Neîncetat – de vrednicie,
8De o vorbire sănătoasă,
Fără cusururi și serioasă,
Ca să rămână de rușine
Cel cari, potrivnic, ți se ține,
Să nu mai poată spune-apoi,
Nici un cuvânt rău, despre noi.
9Să spui, de-asemeni, robilor,
Supuși a fi stăpânilor,
Și-n lucrurile ce le fac,
Să caute-a le fi pe plac.
Vorba, să nu cumva, apoi,
Să le-o întoarcă, înapoi.
10Să nu fure, ci ei să știe,
Dovadă de credincioșie
Desăvârșită, ca să dea,
Pentru că astfel, vor putea,
Cinste a-I da, lui Dumnezeu –
Mântuitorul nost’, mereu –
Precum și-nvățăturii Lui,
11Pentru că harul Tatălui,
Care aduce mântuire
Pentru întreaga omenire,
A fost, acuma, arătat.
12Harul acesta ne-a-nvățat,
S-o rupem cu păgânătatea,
Cu poftele, cu răutatea,
Și-n veacul de acum, să știm,
Plini de evlavie să fim,
Trăind o viață cumpătată –
Doar în dreptate – și curată,
13În așteptarea împlinirii
Nădejdii noastre, a ivirii
Slavei, pe care, tot mereu,
O are-al nostru Dumnezeu
Mântuitor – Hristos Iisus –
Care se află-n ceruri, sus.
14Pe Sine însuși, El S-a dat,
Ca să ne scape de păcat;
Plătit-a o răscumpărare
Și-astfel, pe noi – pe fiecare –
Din lanțul de fărădelege,
A reușit să ne dezlege,
Vrând un norod să-și curățească,
Pe care să îl pregătească
A fi al Lui, râvnă având,
În lucruri bune, orișicând.
15Aceste lucruri, le vestește,
Cu-nțelepciune sfătuiește
Și mustră-atuncea când se cere,
Pe fiecare, cu putere;
Și nimenea să nu-ndrăznească
Apoi, să te disprețuiască.”
Currently Selected:
:
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca