Matei 20
20
Parabola lucrătorilor tocmiţi în vie
1Fiindcă Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un gospodar care a ieşit dis de dimineaţă să-şi angajeze lucrători la vie. 2S-a învoit cu lucrătorii cu câte un dinar pe zi şi i-a trimis la vie. 3A ieşit pe la ceasul al treilea şi a văzut pe alţii stând în piaţă fără lucru. 4Duceţi-vă şi voi în via mea, le-a zis el, şi vă voi da ce va fi drept. Şi s-au dus. 5A ieşit iarăşi pe la ceasul al şaselea şi al nouălea şi a făcut la fel. 6Când a ieşit pe la ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alţii stând în piaţă şi le-a zis: De ce staţi aici toată ziua fără lucru? 7Ei i-au răspuns: Pentru că nu ne-a angajat nimeni. Duceţi-vă şi voi în via mea, le-a zis el, şi vă voi da ce va fi drept. 8Seara, stăpânul viei i-a zis administratorului său: Cheamă pe lucrători şi dă-le plata, începând de la cei de pe urmă până la cei dintâi. 9Cei din ceasul al unsprezecelea au venit şi au luat fiecare câte un dinar. 10Când au venit cei dintâi, socoteau că vor primi mai mult, dar au primit şi ei tot câte un dinar de fiecare. 11După ce au primit banii, murmurau împotriva gospodarului 12şi ziceau: Aceştia de pe urmă n-au lucrat decât un ceas şi la plată i-ai făcut deopotrivă cu noi, care am suferit greul şi zăduful zilei. 13Atunci el i-a răspuns unuia dintre ei: Prietene, nu-ţi fac nici o nedreptate. Nu te-ai tocmit cu mine pentru un dinar? 14Ia-ţi ce ţi se cuvine şi pleacă. Eu vreau să-i plătesc şi acestuia din urmă ca şi ţie. 15Nu pot să fac ce vreau cu ce-i al meu? Ori este ochiul tău rău, fiindcă eu sunt bun? 16– Tot aşa, cei din urmă vor fi cei dintâi şi cei dintâi vor fi cei din urmă, pentru că mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.”
A treia vestire a morţii şi învierii lui Iisus
17Pe când urca Iisus la Ierusalim, pe drum, i-a luat deoparte pe cei doisprezece ucenici şi le-a zis: 18„Iată că ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat în mâinile marilor preoţi şi ale cărturarilor. Ei Îl vor condamna la moarte 19şi-L vor da în mâinile neamurilor, ca să-L batjocorească, să-L bată şi să-L răstignească, dar a treia zi va învia.”
Despre mărire şi slujire
20Atunci mama fiilor lui Zebedeu s-a apropiat de Iisus împreună cu fiii ei şi I s-a închinat, vrând să ceară ceva de la El. 21El a întrebat-o: „Ce vrei?” „Porunceşte”, I-a zis ea, „ca în Împărăţia Ta aceşti doi fii ai mei să şadă unul la dreapta şi altul la stânga Ta.” 22Iisus a răspuns: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-L beau Eu şi să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?” „Putem” I-au zis ei. 23Şi El le-a răspuns: „Este adevărat că veţi bea paharul Meu şi veţi fi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu, dar a şedea la dreapta şi la stânga Mea, nu hotărăsc Eu, ci este pentru cei cărora le-a pregătit Tatăl Meu.” 24Cei zece, când au auzit, s-au mâniat pe cei doi fraţi. 25Iisus i-a chemat şi le-a zis: „Ştiţi că domnitorii neamurilor domnesc peste ele şi mai marii lor le poruncesc cu autoritate. 26Între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru 27şi oricare va vrea să fie primul între voi să vă fie slujitor. 28Pentru că nici Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.”
Vindecarea orbilor din Ierihon
29Când au ieşit din Ierihon, o mare mulţime a mers după Iisus. 30Şi doi orbi şedeau lângă drum. Ei au auzit că trece Iisus şi au început să strige: „Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!” 31Mulţimea îi certa să tacă. Dar ei mai tare strigau: „Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!” 32Iisus s-a oprit, i-a chemat şi le-a zis: „Ce vreţi să vă fac?” 33„Doamne” I-au zis ei „să ni se deschidă ochii!” 34Lui Iisus I s-a făcut milă de ei, s-a atins de ochii lor şi imediat orbii şi-au căpătat vederea şi-au mers după El.
Currently Selected:
Matei 20: BINT09
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Noul Testament Interconfesional © Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 2010.
Interconfessional New Testament © Interconfessional Bible Society in Romania, 2010.