Romani 15
15
Lucrarea spre binele celorlalţi
1Noi, cei tari, suntem datori să purtăm neputinţele celor slabi şi să nu căutăm plăcerea noastră. 2Fiecare dintre noi să caute să placă aproapelui său în ceea ce este bine, spre zidire, 3fiindcă nici Hristos nu a căutat ceea ce-I era pe plac, ci precum stă scris: ocările celor care Te ocărăsc au căzut asupra mea. 4Căci toate câte au fost scrise mai înainte, au fost scrise pentru învăţătura noastră, ca prin răbdarea şi mângâierea care vin din Scripturi să avem nădejde. 5Iar Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă facă să gândiţi la fel unii pentru alţii, ca Iisus Hristos, 6ca toţi împreună, într-un singur glas, să-L slăviţi pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos.
Evanghelia aceasta este pentru toţi
7De aceea, primiţi-vă unii pe alţii, după cum şi Hristos v-a primit pe voi, spre slava lui Dumnezeu. 8Vă spun că Hristos s-a făcut slujitor al circumciziei, pentru adevărul lui Dumnezeu, ca să adeverească făgăduinţele date părinţilor, 9iar neamurile să-L slăvească pe Dumnezeu pentru mila Lui, după cum stă scris:
Pentru aceasta Te voi lăuda între Neamuri
şi Numelui Tău voi cânta.
10Şi iarăşi:
Veseliţi-vă neamuri împreună cu poporul Său
11Şi iar:
Lăudaţi-L pe Domnul toate neamurile
şi pe El să-L laude toate popoarele!
12Şi tot Isaia spune:
Va fi rădăcina lui Iesei
şi Cel care se ridică să domnească peste neamuri,
în El vor nădăjdui neamurile.
13Iar Dumnezeul nădejdii să reverse peste voi bucurie deplină şi pace în credinţă, ca să fiţi îmbogăţiţi în nădejde, prin puterea Duhului Sfânt.
Motivele epistolei lui Pavel; proiecte de viitor
14Sunt încredinţat eu însumi, fraţii mei, că şi voi sunteţi plini de bunătate, plini de toată cunoaşterea, în stare să vă îndrumaţi unii pe alţii. 15Însă v-am scris pe alocuri mai cu îndrăzneală, aducându-vă aminte de harul dăruit mie de Dumnezeu, 16ca să fiu slujitor al lui Hristos Iisus la neamuri, slujind ca un preot evanghelia lui Dumnezeu, ca ofranda neamurilor să fie bine primită, sfinţită în Duhul Sfânt. 17Prin urmare ceea ce fac eu pentru Dumnezeu îmi este laudă în Hristos Iisus. 18Căci nu voi îndrăzni să spun altceva decât ceea ce a lucrat Hristos prin mine ca să aducă neamurile la ascultare, prin cuvânt şi faptă, 19cu puterea semnelor şi a minunilor, cu puterea Duhului lui Dumnezeu. Aşa am împlinit evanghelia lui Hristos, de la Ierusalim şi din împrejurimile lui până în Iliria, 20râvnind astfel să vestesc evanghelia acolo unde Numele lui Hristos nu fusese rostit, ca să nu zidesc pe temelie străină, 21ci, precum stă scris:
Cei cărora nu li s-a vestit despre El Îl vor vedea
şi cei care nu au auzit vor înţelege.
22Tocmai de aceea, de multe ori am fost împiedicat să vin la voi. 23Acum însă, nemaiavând unde să vestesc în aceste ţinuturi şi fiindcă doream de mai mulţi ani să vin la voi, 24dacă voi merge în Spania, nădăjduiesc să vă văd când voi trece pe acolo şi să fiu însoţit de voi, după ce mă voi bucura mai întâi cu voi pentru o vreme. 25Acum însă merg la Ierusalim, ca să slujesc sfinţilor. 26Căci Macedonia şi Ahaia au dorit cu bunăvoinţă să strângă ajutoare pentru cei săraci dintre sfinţii de la Ierusalim. 27Au dorit cu bunăvoinţă, dar le sunt şi datori, fiindcă dacă neamurile s-au împărtăşit din bunurile lor duhovniceşti, sunt şi ele datoare să le slujească în nevoile lor trupeşti. 28Aşadar, după ce voi face aceasta şi le voi încredinţa acest rod, voi pleca spre Spania, trecând pe la voi. 29Şi ştiu că atunci când voi veni, voi veni în deplinătatea binecuvântării lui Hristos.
30Dar, fraţilor, vă rog prin Domnul nostru Iisus Hristos şi prin iubirea Duhului, să vă luptaţi împreună cu mine în rugăciuni către Dumnezeu pentru mine, 31ca să fiu scăpat de necredincioşii din Iudeea, iar slujirea mea la Ierusalim să fie bine primită de către sfinţi, 32astfel încât, venind cu bucurie la voi, prin voia lui Dumnezeu, să mă odihnesc împreună cu voi. 33Dumnezeul păcii să fie cu voi toţi. Amin!
Currently Selected:
Romani 15: BINT09
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Noul Testament Interconfesional © Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 2010.
Interconfessional New Testament © Interconfessional Bible Society in Romania, 2010.