Romani 7
7
Eliberaţi de sub Lege: analogia căsătoriei
1Fraţilor, oare nu ştiţi – fiindcă le vorbesc unora care cunosc Legea – că Legea stăpâneşte asupra omului cât timp trăieşte el? 2Căci femeia măritată, câtă vreme trăieşte bărbatul ei, este legată prin Lege de el, iar dacă îi moare bărbatul, ea este dezlegată de legea căsătoriei.#Lit.: „de legea bărbatului”. 3Prin urmare, dacă ea se va dărui altui bărbat, atât timp cât îi trăieşte bărbatul, se va numi adulteră. Dar dacă îi moare bărbatul, este liberă faţă de Lege şi nu este adulteră dacă se dăruieşte altui bărbat. 4La fel, fraţii mei, şi voi aţi murit faţă de Lege, prin trupul lui Hristos, ca să fiţi ai altuia, ai celui care a fost înviat din morţi, ca să-I aducem rod lui Dumnezeu. 5Când trăiam prin trup,#Lit.: „când eram în trup”. patimile păcatelor lucrau în mădularele noastre datorită Legii, ca să aducem rod morţii. 6Însă acum am fost dezlegaţi de Lege, murind faţă de ceea ce ne ţinea robi, ca să slujim în Duhul cel nou, nu după litera cea veche.
Legea şi păcatul: dilemele credinciosului
7Ce vom spune deci? Este legea păcat? Nicidecum! Însă eu n-am cunoscut păcatul decât prin Lege. N-aş fi cunoscut pofta dacă Legea nu zicea: Să nu pofteşti! 8Dar păcatul, prinzând prilejul dat de poruncă, a stârnit în mine toate poftele; căci în lipsa legii păcatul era mort. 9Cândva, în lipsa Legii, eu trăiam; când a venit porunca însă, păcatul a prins viaţă, 10iar eu am murit. Şi porunca dată pentru viaţă, chiar ea mi s-a dovedit a fi spre moarte. 11Pentru că păcatul, folosind prilejul dat de poruncă, m-a înşelat şi m-a ucis prin ea. 12Aşadar Legea este sfântă, iar porunca e sfântă, dreaptă şi bună.
13Atunci înseamnă că ceea ce era bun a devenit pentru mine pricină a morţii? Nicidecum! Ci păcatul, tocmai ca să se arate păcat, mi-a adus moartea prin ceea ce este bun, ca, prin poruncă, păcatul să devină peste măsură de păcătos. 14Ştim bine că Legea este duhovnicească, însă eu sunt din carne, vândut ca rob păcatului. 15Căci nu ştiu ceea ce fac, fiindcă nu fac ceea ce vreau, ci fac ceea ce urăsc. 16Iar dacă fac ceea ce nu vreau, recunosc că Legea este bună. 17Acum însă nu eu fac aceasta, ci păcatul care locuieşte în mine. 18Fiindcă ştiu că în mine, adică în trupul meu, nu locuieşte ce este bun. Căci voinţa de bine este în mine, dar facerea binelui nu este. 19Căci nu fac binele pe care îl vreau, ci răul pe care nu-l vreau, pe acela îl săvârşesc. 20Iar dacă fac ceea ce nu vreau, nu eu fac aceasta, ci păcatul care locuieşte în mine. 21Aşadar, găsesc în mine, cel ce vreau să fac binele, legea aceasta: anume, că răul locuieşte în mine. 22Ca om lăuntric mă bucur de Legea lui Dumnezeu, 23însă văd o altă lege în mădularele mele, care se luptă împotriva legii minţii mele şi mă face rob faţă de legea păcatului care este în mădularele mele. 24Om nefericit ce sunt! Cine mă va izbăvi de acest trup al morţii? 25Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos, Domnul nostru! Prin urmare, eu însumi, cu mintea mea, slujesc Legii lui Dumnezeu, dar cu trupul slujesc legii păcatului.
Currently Selected:
Romani 7: BINT09
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Noul Testament Interconfesional © Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 2010.
Interconfessional New Testament © Interconfessional Bible Society in Romania, 2010.