Marcu 2
2
Vindecarea unui slăbănog
1După câteva zile Isus S-a întors#Mat. 9:1. Luca 5:18. în Capernaum. S-a auzit că este în casă 2și s-au adunat îndată așa de mulți, că nu putea să-i mai încapă locul dinaintea ușii. El le vestea Cuvântul. 3Au venit la El niște oameni, care I-au adus un slăbănog, purtat de patru inși. 4Fiindcă nu puteau să ajungă până la El din pricina norodului, au desfăcut acoperișul casei unde era Isus și, după ce l-au spart, au coborât pe acolo patul în care zăcea slăbănogul. 5Când le-a văzut Isus credința, i-a zis slăbănogului: „Fiule, păcatele îți sunt iertate!” 6Unii dintre cărturari, care erau de față, se gândeau în inimile lor: 7„Cum vorbește omul acesta astfel? Hulește! Cine#Iov 14:4. Is. 43:25. poate să ierte păcatele decât numai Dumnezeu?” 8Îndată Isus a cunoscut#Mat. 9:4., prin duhul Său, că ei gândeau astfel în ei și le-a zis: „Pentru ce aveți astfel de gânduri în inimile voastre? 9Ce#Mat. 9:5. este mai lesne: a-i zice slăbănogului: «Păcatele îți sunt iertate» ori a-i zice: «Scoală-te, ridică-ți patul și umblă»? 10Dar ca să știți că Fiul Omului are putere pe pământ să ierte păcatele, 11ție îți poruncesc”, i-a zis El slăbănogului, „scoală-te, ridică-ți patul și du-te acasă!” 12Și îndată slăbănogul s-a sculat, și-a ridicat patul și a ieșit afară în fața tuturor; așa că toți au rămas uimiți și-L slăveau pe Dumnezeu și ziceau: „Niciodată n-am văzut așa ceva!”
Chemarea lui Levi
13Isus#Mat. 9:9. a ieșit iarăși la mare. Toată mulțimea venea la El; și El îi învăța pe toți. 14Când#Mat. 9:9. Luca 5:27. trecea pe acolo, l-a văzut pe Levi, fiul lui Alfeu, șezând la vamă. Și i-a zis: „Vino după Mine!” Levi s-a sculat și a mers după El.
Isus stă la masă cu vameșii și cu păcătoșii
15Pe#Mat. 9:10. când ședea Isus la masă în casa lui Levi, mulți vameși și păcătoși au șezut și ei la masă cu El și cu ucenicii Lui; căci erau mulți care mergeau de obicei după El. 16Cărturarii și fariseii, când L-au văzut mâncând cu vameșii și cu păcătoșii, le-au zis ucenicilor Lui: „De ce mănâncă El și bea cu vameșii și cu păcătoșii?” 17Isus, când a auzit acest lucru, le-a zis: „Nu#Mat. 9:12,13; 18:11. Luca 5:31,32; 19:10. 1Tim. 1:15. cei sănătoși au trebuință de doctor, ci cei bolnavi. Eu am venit să-i chem la pocăință nu pe cei neprihăniți, ci pe cei păcătoși.”
Despre post
18Ucenicii#Mat. 9:14. Luca 5:33. lui Ioan și fariseii obișnuiau să postească. Ei au venit și I-au zis lui Isus: „Pentru ce ucenicii lui Ioan și ai fariseilor postesc, iar ucenicii Tăi nu postesc?” 19Isus le-a răspuns: „Oare pot posti nuntașii câtă vreme este mirele cu ei? Câtă vreme îl au pe mire cu ei, nu pot posti. 20Vor veni zile când va fi luat mirele de la ei, și atunci vor posti în ziua aceea. 21Nimeni nu coase un petic de postav nou la o haină veche; altfel, peticul de postav nou rupe o parte din cel vechi și mai rea ruptură se face. 22Și nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altfel, vinul cel nou sparge burdufurile și vinul se varsă, iar burdufurile se prăpădesc; ci vinul nou este pus în burdufuri noi.”
Spicele de grâu și Sabatul
23S-a întâmplat că, într-o zi de Sabat, Isus trecea#Mat. 12:1. Luca 6:1. prin lanurile de grâu. Ucenicii Lui, pe când mergeau, au început să smulgă#Deut. 23:25. spice de grâu. 24Fariseii I-au zis: „Vezi, de ce fac ei ce nu este îngăduit să facă în ziua Sabatului?” 25Isus le-a răspuns: „Oare n-ați citit niciodată ce#1Sam. 21:6. a făcut David când a fost în nevoie și când a flămânzit, el și cei ce erau împreună cu el? 26Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, în zilele marelui-preot Abiatar, și a mâncat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, pe care#Ex. 29:32,33. Lev. 24:9. nu este îngăduit să le mănânce decât preoții? Și cum le-a dat din ele chiar și celor ce erau cu el?” 27Apoi le-a zis: „Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat; 28așa că Fiul Omului este Domn#Mat. 12:8. chiar și al Sabatului.”
Currently Selected:
Marcu 2: EDC100
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
© Drepturi de autor British and Foreign Bible Society (BFBS) și Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 1924, 2023
© copyright British and Foreign Bible Society and the Interconfessional Bible Society of Romania 1924, 2023