1 Ioan 4
4
1Preaiubiților, să nu credeți fiecare duh, ci puneți la încercare duhurile, dacă sunt din Dumnezeu, fiindcă mulți profeți falși au ieșit în lume.
2Prin aceasta să cunoașteți Duhul lui Dumnezeu. Fiecare duh, care mărturisește că Isus Cristos a venit în carne, este din Dumnezeu,
3Și fiecare duh, care nu mărturisește că Isus Cristos a venit în carne, nu este din Dumnezeu și acesta este acel duh al anticristului, despre care ați auzit că are să vină; și acum este deja în lume.
4Voi sunteți din Dumnezeu, copilașilor, și le-ați învins, pentru că cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.
5Ei sunt din lume; din această cauză vorbesc din lume și lumea îi ascultă.
6Noi suntem din Dumnezeu; cel ce îl cunoaște pe Dumnezeu, ne ascultă; cel ce nu este din Dumnezeu, nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaștem duhul adevărului și duhul rătăcirii.
7Preaiubiților, să ne iubim unii pe alții, pentru că dragostea este din Dumnezeu; și fiecare ce iubește, este născut din Dumnezeu și îl cunoaște pe Dumnezeu.
8Cel ce nu îl iubește nu cunoaște pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste.
9În aceasta a fost arătată dragostea lui Dumnezeu față de noi, că Dumnezeu l-a trimis în lume pe singurul său Fiu născut, ca noi să trăim prin el.
10În aceasta este dragostea, nu că noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci că el ne-a iubit și l-a trimis pe Fiul său să fie ispășirea pentru păcatele noastre.
11Preaiubiților, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi și noi suntem datori să ne iubim unii pe alții.
12Nimeni nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu. Dacă ne iubim unii pe alții, Dumnezeu trăiește în noi și dragostea lui este desăvârșită în noi.
13Prin aceasta știm că rămânem în el și el în noi, fiindcă ne-a dat din Duhul său.
14Și noi am văzut și aducem mărturie că Tatăl l-a trimis pe Fiul să fie Salvatorul lumii.
15Oricine va mărturisi că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne în el și el în Dumnezeu.
16Și noi am cunoscut și am crezut dragostea pe care Dumnezeu o are față de noi. Dumnezeu este dragoste; și cel ce rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu în el.
17În aceasta este făcută desăvârșită dragostea noastră, ca să avem cutezanță în ziua judecății, pentru că așa cum este el, așa suntem noi în această lume.
18În dragoste nu este teamă, ci dragostea desăvârșită alungă afară teama, pentru că teama poartă chinul. Iar cel ce se teme, nu este făcut desăvârșit în dragoste.
19Noi îl iubim pentru că întâi el ne-a iubit.
20Dacă cineva spune: Eu îl iubesc pe Dumnezeu și îl urăște pe fratele său, este un mincinos, fiindcă cel ce nu îl iubește pe fratele său, pe care l-a văzut, cum poate să îl iubească pe Dumnezeu, pe care nu l-a văzut?
21Și avem această poruncă de la el ca: Cel ce iubește pe Dumnezeu să îl iubească și pe fratele său.
Currently Selected:
1 Ioan 4: BTF2015
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.