1 Tesaloniceni 4
4
1Mai mult, atunci, fraților, vă implorăm și vă îndemnăm prin Domnul Isus, că așa cum ați primit de la noi cum ar trebui să umblați și să plăceți lui Dumnezeu, așa să sporiți din ce în ce mai mult.
2Căci știți ce porunci v-am dat prin Domnul Isus.
3Fiindcă aceasta este voia lui Dumnezeu, adică sfințirea voastră, să vă abțineți de la curvie;
4Fiecare dintre voi să știe cum să își stăpânească vasul în sfințire și onoare;
5Nu în patima poftei, precum neamurile care nu îl cunosc pe Dumnezeu,
6Ca niciunul să nu meargă prea departe și să înșele pe fratele său în orice lucru, pentru că Domnul este răzbunătorul tuturor acestora, precum v-am și prevenit și adeverit.
7Fiindcă Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție, ci la sfințire.
8De aceea cel ce disprețuiește nu pe om disprețuiește ci pe Dumnezeu, care ne-a și dat Duhul său sfânt.
9Dar referitor la dragostea frățească nu aveți nevoie să vă scriu, fiindcă voi înșivă sunteți învățați de Dumnezeu să vă iubiți unii pe alții.
10Și, într-adevăr, faceți aceasta pentru toți frații care sunt în toată Macedonia; dar vă implorăm, fraților, să sporiți din ce în ce mai mult,
11Și să vă străduiți să stați liniștiți și să practicați cele ale voastre și să lucrați cu propriile voastre mâini, așa cum v-am poruncit,
12Ca să umblați onest față de cei de afară și să nu duceți lipsă de nimic.
13Dar nu voiesc să fiți neștiutori, fraților, referitor la cei adormiți, ca nu cumva să vă întristați, întocmai precum ceilalți care nu au speranță.
14Căci, dacă credem că Isus a murit și a înviat, tot așa, pe cei ce dorm în Isus, Dumnezeu îi va aduce cu el,
15Fiindcă aceasta vă spunem prin cuvântul Domnului, că noi, care suntem vii și rămânem până la venirea Domnului, nu o vom lua nicidecum înaintea celor adormiți,
16Fiindcă însuși Domnul va coborî din cer cu un strigăt, cu vocea arhanghelului și cu trâmbița lui Dumnezeu, și morții în Cristos se vor scula primii;
17După aceea noi, care suntem vii și rămânem, vom fi răpiți împreună cu ei în nori să întâmpinăm pe Domnul în văzduh și astfel vom fi întotdeauna cu Domnul.
18De aceea, mângâiați-vă unii pe alții cu aceste cuvinte.
Currently Selected:
1 Tesaloniceni 4: BTF2015
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.