YouVersion Logo
Search Icon

2 Corinteni 1

1
1Pavel, apostol al lui Isus Cristos prin voia lui Dumnezeu, și fratele Timotei, bisericii lui Dumnezeu care este în Corint, cu toți sfinții care sunt în toată Ahaia;
2Har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și de la Domnul Isus Cristos.
3Binecuvântat fie Dumnezeu, adică Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl îndurărilor și Dumnezeul întregii mângâieri,
4Care ne mângâie în tot necazul nostru, ca noi să fim în stare să mângâiem pe cei care sunt în orice necaz, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu.
5Pentru că așa cum suferințele lui Cristos abundă în noi, tot astfel și mângâierea noastră abundă prin Cristos.
6Și dacă suntem chinuiți este pentru mângâierea și salvarea voastră, care este lucrătoare în răbdarea acelorași suferințe pe care și noi le suferim; iar dacă suntem mângâiați, este pentru mângâierea și salvarea voastră.
7Și speranța noastră despre voi este neclintită, știind că așa cum sunteți părtași ai suferințelor, tot așa veți fi și ai mângâierii.
8Fiindcă nu vă voim neștiutori, fraților, despre necazul care a venit peste noi în Asia, că am fost apăsați peste măsură, peste puterea noastră, încât am pierdut chiar speranța de viață;
9Dar aveam sentința morții în noi înșine, ca să nu ne încredem în noi înșine, ci în Dumnezeu care învie morții;
10Care ne-a scăpat dintr-o moarte atât de mare și ne scapă; în care ne încredem că ne va și scăpa;
11Și voi, ajutând împreună prin rugăciune pentru noi, ca pentru darul dăruit nouă prin multe persoane, mulțumiri să fie aduse de mulți pentru noi.
12Fiindcă bucuria noastră este aceasta: mărturia conștiinței noastre, că am avut comportarea noastră în lume, și mai abundent față de voi, în simplitate și sinceritate dumnezeiască, nu cu înțelepciune carnală, ci prin harul lui Dumnezeu.
13Fiindcă nu vă scriem altele decât ce citiți sau recunoașteți; și mă încred că veți recunoaște chiar până la sfârșit,
14Așa cum ne-ați și recunoscut în parte, că suntem bucuria voastră, chiar așa cum și voi sunteți a noastră, în ziua Domnului Isus.
15Și în această încredere voiam să vin înainte la voi, ca să aveți un al doilea beneficiu.
16Și să trec pe la voi spre Macedonia, și apoi să vin din nou din Macedonia la voi și să fiu condus de voi spre Iudeea.
17De aceea când voiam astfel, m-am purtat ușuratic? Sau cele ce le vreau, le vreau conform cărnii? Pentru ca la mine da să fie da, și nu să fie nu.
18Dar așa cum Dumnezeu este adevărat, cuvântul nostru către voi nu a fost da și nu.
19Fiindcă Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, cel predicat printre voi de noi, adică prin mine și Silvan și Timotei, nu a fost da și nu, ci în el a fost da.
20Fiindcă toate promisiunile lui Dumnezeu în el sunt Da, și în el Amin, spre gloria lui Dumnezeu prin noi.
21Și cel ce ne întemeiază împreună cu voi în Cristos și ne-a uns este Dumnezeu;
22Care ne-a și sigilat și a dat arvuna Duhului în inimile noastre.
23Mai mult, eu invoc pe Dumnezeu ca martor peste sufletul meu, că pentru a vă cruța nu am venit până acum în Corint.
24Nu că domnim peste credința voastră, ci suntem ajutoare la bucuria voastră, fiindcă voi prin credință stați în picioare.

Currently Selected:

2 Corinteni 1: BTF2015

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in