YouVersion Logo
Search Icon

Isaia 24

24
1Iată, Domnul golește pământul și îl risipește și îl răstoarnă și împrăștie departe pe locuitorii acestuia.
2Și va fi, precum poporului, așa și preotului; precum servitorului, așa și stăpânului său; precum servitoarei, așa și stăpânei ei; precum cumpărătorului, așa și vânzătorului; precum creditorului, așa și debitorului; precum celui ce ia camătă, așa și celui ce îi dă cu camătă.
3Țara va fi golită de tot și prădată în întregime, căci DOMNUL a vorbit acest cuvânt.
4Pământul jelește și se veștejește, lumea tânjește și se veștejește, trufașii pământului tânjesc.
5Pământul este de asemenea întinat sub locuitorii acestuia, fiindcă au încălcat legile, au schimbat rânduiala, au rupt legământul veșnic.
6De aceea blestemul a mâncat pământul și cei ce locuiesc pe el sunt pustiiți; de aceea locuitorii pământului sunt arși și puțini oameni rămași.
7Vinul nou jelește, via tânjește, toți cei cu inimă veselă oftează.
8Bucuria tamburinelor încetează, zgomotul celor care se bucură se sfârșește, bucuria harpei încetează.
9Ei nu vor bea vin cu o cântare; băutura tare va fi amară celor ce o beau.
10Cetatea pustiirii este zdrobită; fiecare casă este închisă, încât nimeni să nu intre.
11Se strigă pe străzi pentru vin; toată bucuria este întunecată, veselia țării s-a dus.
12În cetate a rămas pustiire și poarta este lovită cu distrugere.
13Când va fi astfel în mijlocul țării printre oameni, va fi ca scuturarea unui măslin și precum strugurii culeși după ce recoltarea este gata.
14Își vor înălța vocea, vor cânta pentru maiestatea DOMNULUI, vor striga tare dinspre mare.
15De aceea glorificați pe DOMNUL în focuri, numele DOMNULUI Dumnezeul lui Israel în insulele mării.
16Din partea cea mai îndepărtată a pământului noi am auzit cântece, glorie celui drept. Dar eu am spus: Slăbiciunea mea, slăbiciunea mea, vai mie! Cei perfizi s-au purtat perfid; da, cei perfizi s-au purtat foarte perfid.
17Frica și groapa și cursa sunt asupra ta, locuitor al pământului.
18Și se va întâmpla, cel ce fuge de zgomotul fricii va cădea în groapă; și cel ce iese din mijlocul gropii va fi prins în cursă, căci ferestrele de sus sunt deschise și fundațiile pământului se clatină.
19Pământul este zdrobit de tot, pământul este dizolvat în întregime, pământul este mișcat peste măsură.
20Pământul se va clătina încoace și încolo ca un bețiv și va fi îndepărtat ca o colibă; și fărădelegea acestuia va fi grea asupra lui; și va cădea și nu se va mai ridica.
21Și se va întâmpla, în acea zi, DOMNUL va pedepsi oștirea celor înalți din înalt și pe împărații pământului peste pământ.
22Și vor fi adunați precum prizonierii sunt adunați în groapă și vor fi închiși în închisoare și după multe zile vor fi cercetați.
23Atunci luna va fi încurcată și soarele rușinat, când DOMNUL oștirilor va domni în muntele Sion și în Ierusalim și glorios înaintea bătrânilor lui.

Currently Selected:

Isaia 24: BTF2015

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in