YouVersion Logo
Search Icon

Ioan 9

9
1Și pe când trecea, Isus a văzut pe un om orb din naștere.
2Și discipolii lui l-au întrebat, spunând: Rabi, cine a păcătuit, acest om sau părinții lui, de s-a născut orb?
3Isus a răspuns: Nu a păcătuit nici acest om, nici părinții lui; ci ca faptele lui Dumnezeu să fie arătate în el.
4Eu trebuie să lucrez faptele celui ce m-a trimis cât este ziuă; vine noaptea, când nimeni nu poate lucra.
5Cât sunt în lume, eu sunt lumina lumii.
6După ce a vorbit astfel a scuipat pe pământ și a făcut tină din scuipat; și a uns ochii orbului cu lutul acela,
7Și i-a spus: Du-te, spală-te în scăldătoarea Siloamului (care se traduce: Trimis). De aceea s-a dus și s-a spălat și a venit văzând.
8De aceea vecinii și cei ce îl văzuseră înainte că era orb, au spus: Nu este acesta cel ce ședea și cerșea?
9Unii spuneau: El este; alții spuneau: Seamănă cu el; el spunea: Eu sunt.
10Așadar i-au spus: Cum ți-au fost deschiși ochii?
11El a răspuns și a zis: Un om numit Isus, a făcut tină și mi-a uns ochii și mi-a spus: Du-te la scăldătoarea Siloamului și spală-te; și m-am dus și m-am spălat și am primit vedere.
12Atunci i-au spus: Unde este el? Iar el a spus: Nu știu.
13L-au adus la farisei pe cel ce înainte fusese orb.
14Și era de sabat când făcuse Isus tină și i-a deschis ochii.
15Atunci din nou fariseii l-au întrebat și ei cum și-a primit vedere. El le-a spus: Mi-a pus lut pe ochi și m-am spălat și văd.
16De aceea unii dintre farisei au spus: Omul acesta nu este de la Dumnezeu, pentru că nu ține sabatul. Alții au spus: Cum poate un om păcătos să facă astfel de miracole? Și era dezbinare între ei.
17Din nou au spus orbului: Tu ce spui despre el, pentru că ți-a deschis ochii? El a spus: Este un profet.
18Dar iudeii nu au crezut despre el că fusese orb și a primit vedere, până nu au chemat pe părinții celui care a primit vedere.
19Și i-au întrebat, spunând: Este acesta fiul vostru, despre care voi spuneți că s-a născut orb? Așadar, cum vede acum?
20Părinții lui le-au răspuns și au zis: Știm că acesta este fiul nostru și că s-a născut orb;
21Dar cum vede acum, nu știm, sau cine i-a deschis ochii, nu știm; el este în vârstă, întrebați-l; el va vorbi pentru el însuși.
22Părinții lui au spus acestea pentru că se temeau de iudei; fiindcă iudeii se înțeleseseră deja că, dacă ar mărturisi cineva că el este Cristosul, să fie exclus din sinagogă.
23Din această cauză au spus părinții lui: Este în vârstă, întrebați-l.
24Atunci au chemat din nou pe omul care fusese orb și i-au spus: Dă-i lauda lui Dumnezeu; noi știm că omul acesta este un păcătos.
25El a răspuns și a zis: Dacă este păcătos, nu știu; eu una știu, că eram orb și acum văd.
26Din nou i-au spus: Ce ți-a făcut? Cum ți-a deschis ochii?
27 Iar el le-a răspuns: V-am spus deja și nu ați ascultat. Pentru ce doriți să auziți din nou? Doriți și voi să vă faceți discipolii lui?
28Atunci l-au ocărât și au spus: Tu ești discipolul aceluia; dar noi suntem discipolii lui Moise.
29Știm că Dumnezeu i-a vorbit lui Moise; cât despre acesta nu știm de unde este.
30Omul a răspuns și le-a zis: Chiar în aceasta este o minune, că voi nu știți de unde este și totuși el mi-a deschis ochii.
31Și știm că Dumnezeu nu ascultă pe păcătoși; dar, dacă cineva este închinător lui Dumnezeu și face voia lui, pe el îl ascultă.
32De când este lumea, nu s-a auzit că cineva a deschis ochii unuia născut orb.
33Dacă acest om nu ar fi de la Dumnezeu, nu ar putea face nimic.
34Ei au răspuns și i-au zis: Tu ești născut cu totul în păcate și ne înveți pe noi? Și l-au aruncat afară.
35Isus a auzit că l-au aruncat afară; și când l-a găsit i-a spus: Crezi tu pe Fiul lui Dumnezeu?
36Iar el a răspuns și a zis: Cine este Doamne, ca să cred în el?
37Și Isus i-a spus: Deopotrivă l-ai văzut și el este cel ce vorbește cu tine.
38Iar el a spus: Doamne, cred, și i s-a închinat.
39Și Isus a spus: Pentru judecată am venit eu în această lume, ca toți ce nu văd, să vadă; și cei ce văd, să devină orbi.
40Și unii dintre fariseii care erau cu el au auzit aceste cuvinte și i-au spus: Suntem și noi orbi?
41Isus le-a spus: Dacă ați fi orbi nu ați avea păcat, dar acum spuneți: Vedem; de aceea păcatul vostru rămâne.

Currently Selected:

Ioan 9: BTF2015

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in