Numeri 3
3
1Acestea sunt de asemenea generațiile lui Aaron și Moise în ziua în care DOMNUL a vorbit cu Moise pe muntele Sinai.
2Și acestea sunt numele fiilor lui Aaron, Nadab întâiul născut și Abihu, Eleazar și Itamar.
3Acestea sunt numele fiilor lui Aaron, preoții care au fost unși, pe care el i-a consacrat să servească în serviciul de preot.
4Și Nadab și Abihu au murit înaintea DOMNULUI, când au oferit foc străin înaintea DOMNULUI, în pustiul Sinai și nu au avut copii și Eleazar și Itamar au servit în serviciul de preot înaintea ochilor tatălui lor Aaron.
5Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând:
6Apropie tribul lui Levi și prezintă-i înaintea lui Aaron preotul, ca ei să îi servească.
7Și ei să păzească însărcinarea lui și însărcinarea întregii adunări înaintea tabernacolului întâlnirii, pentru a face serviciul tabernacolului.
8Și ei să păzească toate uneltele tabernacolului întâlnirii și însărcinarea copiilor lui Israel, pentru a face serviciul tabernacolului.
9Și să dai pe leviți lui Aaron și fiilor săi, ei îi sunt dați în întregime dintre copiii lui Israel.
10Și să rânduiești pe Aaron și pe fiii săi, iar ei să servească în serviciul lor preoțesc și străinul care se apropie să fie dat morții.
11Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând:
12Și eu, iată, am luat pe leviți dintre copiii lui Israel în locul tuturor întâilor născuți care deschid pântecele printre copiii lui Israel; de aceea leviții să fie ai mei;
13Deoarece toți întâii născuți sunt ai mei, pentru că în ziua în care am lovit pe toți întâii născuți în țara Egiptului mi-am sfințit pe toți întâii născuți în Israel, deopotrivă om și animal; ai mei vor fi: Eu sunt DOMNUL.
14Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise în pustiul Sinai, spunând:
15Numără copiii lui Levi după casa părinților lor, după familiile lor, să îi numeri fiecare parte bărbătească de la vârsta de o lună în sus.
16Și Moise i-a numărat conform cu cuvântul DOMNULUI, precum i s-a poruncit.
17Și aceștia au fost fiii lui Levi după numele lor, Gherșon și Chehat și Merari.
18Și acestea sunt numele fiilor lui Gherșon după familiile lor, Libni și Șimei.
19Și fiii lui Chehat după familiile lor: Amram și Ițehar, Hebron și Uziel.
20Și fiii lui Merari după familiile lor, Mahli și Muși. Acestea sunt familiile leviților conform cu casa părinților lor.
21Din Gherșon a fost familia libniților și familia șimiților, acestea sunt familiile gherșoniților.
22Cei numărați dintre ei, conform cu numărul tuturor celor de parte bărbătească, de la vârsta de o lună în sus, cei numărați dintre ei au fost șapte mii cinci sute.
23Familiile gherșoniților să își așeze corturile în spatele tabernacolului spre vest.
24Și mai marele casei tatălui gherșoniților să fie Eliasaf, fiul lui Lael.
25Și însărcinarea fiilor lui Gherșon în tabernacolul întâlnirii să fie tabernacolul și cortul, acoperământul lui și perdeaua pentru ușa tabernacolului întâlnirii,
26Și perdelele curții și covorul pentru ușa curții, care este lângă tabernacol și lângă altar de jur împrejur și frânghiile acestuia pentru tot serviciul lui.
27Și din Chehat a fost familia amramiților și familia ițehariților și familia hebroniților și familia uzieliților, acestea sunt familiile chehatiților.
28În numărul tuturor celor de parte bărbătească de la vârsta de o lună în sus, au fost opt mii șase sute, având însărcinarea sanctuarului.
29Familiile fiilor lui Chehat să își așeze corturile în partea de sud a tabernacolului.
30Și mai marele casei tatălui familiilor chehatiților să fie Elițafan, fiul lui Uziel.
31Și însărcinarea lor să fie chivotul și masa și sfeșnicul și altarele și vasele sanctuarului cu care ei servesc și perdeaua și tot serviciul lor.
32Și Eleazar, fiul preotului Aaron, să fie mai marele peste mai marele leviților și să aibă supravegherea celor ce păstrează însărcinarea sanctuarului.
33Din Merari a fost familia mahliților și familia mușiților, acestea sunt familiile lui Merari.
34Și cei numărați dintre ei, conform cu numărul tuturor celor de parte bărbătească de la vârsta de o lună în sus, au fost șase mii două sute.
35Și mai marele casei tatălui familiilor lui Merari a fost Țuriel, fiul lui Abihail, aceștia să își așeze corturile în partea de nord a tabernacolului.
36Și sub custodia și însărcinarea fiilor lui Merari să fie scândurile tabernacolului și drugii lui și stâlpii lui și soclurile lor și toate vasele lui și tot ce servește acolo,
37Și stâlpii curții de jur împrejur și soclurile lor și țărușii lor și frânghiile lor.
38Dar cei ce își așază tabăra înaintea tabernacolului spre est, înaintea tabernacolului întâlnirii spre est, să fie Moise și Aaron și fiii săi, având însărcinarea sanctuarului ca sarcină a copiilor lui Israel; și străinul care se apropie să fie dat morții.
39Toți cei numărați dintre leviți, pe care Moise și Aaron i-au numărat la porunca DOMNULUI, prin toate familiile lor, toți cei de parte bărbătească în vârstă de la o lună în sus, au fost douăzeci și două de mii.
40Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Numără pe toți întâii născuți din cei de parte bărbătească dintre copiii lui Israel de la vârsta de o lună în sus și ia numărul numelor lor.
41Și să iei pe leviți pentru mine (eu sunt DOMNUL) în locul tuturor întâilor născuți ai copiilor lui Israel; și vitele leviților în locul întâilor pui născuți ai vitelor copiilor lui Israel.
42Și Moise a numărat precum DOMNUL i-a poruncit, pe toți întâii născuți dintre copiii lui Israel.
43Și toți întâii născuți de parte bărbătească după numărul numelor, de la vârsta de o lună în sus, dintre cei care au fost numărați dintre ei, erau douăzeci și două de mii două sute șaptezeci și trei.
44Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând:
45Ia pe leviți în locul tuturor întâilor născuți ai copiilor lui Israel și vitele leviților în locul vitelor acelora; și leviții să fie ai mei: Eu sunt DOMNUL.
46Și pentru cei care trebuie răscumpărați, cei două sute șaptezeci și trei dintre întâii născuți ai copiilor lui Israel, care sunt mai mulți decât leviții,
47Să iei cinci șekeli de fiecare cap; după șekelul sanctuarului să îi iei (șekelul are douăzeci de ghere),
48Și să dai banii, cu care trebuie răscumpărat numărul celor în plus, lui Aaron și fiilor săi.
49Și Moise a luat banii de răscumpărare de la cei care depășeau numărul celor răscumpărați de leviți,
50De la întâii născuți ai copiilor lui Israel a luat banii; o mie trei sute șaizeci și cinci de șekeli, după șekelul sanctuarului.
51Și Moise a dat banii de la cei ce fuseseră răscumpărați, lui Aaron și fiilor săi, conform cuvântului DOMNULUI, precum DOMNUL i-a poruncit lui Moise.
Currently Selected:
Numeri 3: BTF2015
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.