19
Zacheu
1Isus a intrat în Ierihon și trecea prin cetate. 2Și un om bogat, numit Zacheu, mai-marele vameșilor, 3căuta să vadă care este Isus, dar nu putea din pricina norodului, căci era mic de statură. 4A alergat înainte și s-a suit într-un dud, ca să-L vadă, pentru că pe drumul acela avea să treacă. 5Isus, când a ajuns la locul acela, Și-a ridicat ochii și i-a zis: „Zachee, dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta!” 6Zacheu s-a dat jos în grabă și L-a primit cu bucurie. 7Când au văzut lucrul acesta, toți cârteau și ziceau: „A#Mat. 9:11. Cap. 5:30 intrat să găzduiască la un om păcătos!” 8Dar Zacheu a stat înaintea Domnului și I-a zis: „Iată, Doamne, jumătate din avuția mea le-o dau săracilor; și dacă am năpăstuit#Cap. 3:14. pe cineva cu ceva, îi dau înapoi#Ex. 22:1. 1Sam. 12:3. 2Sam. 12:6. împătrit.” 9Isus i-a zis: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta, căci și#Rom. 4:11,12,16. Gal. 3:7. el este fiul#Cap. 13:16. lui Avraam. 10Pentru că#Mat. 10:6; 15:24; 18:11. Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut.”
Pilda polilor
11Pe când ascultau ei aceste lucruri, Isus le-a mai spus o pildă, pentru că era aproape de Ierusalim, și ei#Fap. 1:6. credeau că Împărăția lui Dumnezeu are să se arate îndată. 12Deci#Mat. 25:14. Mar. 13:34. a zis: „Un om de neam mare s-a dus într-o țară îndepărtată ca să-și ia o împărăție și apoi să se întoarcă. 13A chemat zece din robii săi, le-a dat zece poli#19:13 Grecește: mine. și le-a zis: «Puneți-i în negoț până mă voi întoarce!» 14Dar#Ioan 1:11. cetățenii lui îl urau și au trimis după el o solie să-i spună: «Nu vrem ca omul acesta să împărățească peste noi.» 15Când s-a întors înapoi, după ce își luase împărăția, a spus să-i cheme pe robii aceia cărora le dăduse banii, ca să vadă cât câștigase fiecare cu ei din negoț. 16Cel dintâi a venit și i-a zis: «Doamne, polul tău a mai adus zece poli.» 17El i-a zis: «Bine, rob bun; fiindcă ai fost credincios#Mat. 25:21. Cap. 16:10 în puține lucruri, primește cârmuirea a zece cetăți!» 18A venit al doilea și i-a zis: «Doamne, polul tău a mai adus cinci poli.» 19El i-a zis și lui: «Primește și tu cârmuirea a cinci cetăți!» 20A venit un altul și i-a zis: «Doamne, iată-ți polul, pe care l-am păstrat învelit într-un ștergar, 21căci#Mat. 25:24. m-am temut de tine, fiindcă ești un om aspru: iei ce n-ai pus și seceri ce n-ai semănat.» 22Stăpânul i-a zis: «Rob rău, te voi judeca după#2Sam. 1:16. Iov 15:6. Mat. 12:37. cuvintele tale! Știai#Mat. 25:26. că sunt un om aspru, care iau ce n-am pus și secer ce n-am semănat; 23atunci de ce nu mi-ai pus banii la zarafi, pentru ca la întoarcerea mea să-i fi luat înapoi cu dobândă?» 24Apoi le-a zis celor ce erau de față: «Luați-i polul și dați-i-l celui ce are zece poli!» 25«Doamne», i-au zis ei, «el are zece poli!» 26Iar el le-a zis: «Vă spun că#Mat. 13:12; 25:29. Mar. 4:25. Cap. 8:18 celui ce are i se va da, dar de la cel ce n-are se va lua chiar și ce are. 27Cât despre vrăjmașii mei, care n-au vrut să împărățesc eu peste ei, aduceți-i încoace și tăiați-i înaintea mea!»” 28După ce a vorbit astfel, Isus a pornit#Mar. 10:32. în frunte și Se suia spre Ierusalim.
Intrarea lui Isus în Ierusalim
29Când#Mat. 21. Mar. 11:1. S-a apropiat de Betfaghe și de Betania, înspre muntele numit al Măslinilor, Isus a trimis doi din ucenicii Săi 30și le-a zis: „Duceți-vă în satul dinaintea voastră! Când veți intra în el, veți găsi un măgăruș legat, pe care n-a încălecat nimeni niciodată: dezlegați-l și aduceți-Mi-l! 31Dacă vă va întreba cineva: «Pentru ce-l dezlegați?», să-i spuneți așa: «Pentru că Domnul are trebuință de el.»” 32Cei ce fuseseră trimiși s-au dus și au găsit așa cum le spusese Isus. 33Pe când dezlegau măgărușul, stăpânii lui le-au zis: „Pentru ce dezlegați măgărușul?” 34Ei le-au răspuns: „Domnul are trebuință de el.” 35Și au adus măgărușul la Isus. Apoi#2Împ. 9:13. Mat. 21:7. Mar. 11:7. Ioan 12:14. și-au aruncat hainele pe el și L-au așezat pe Isus călare deasupra. 36Pe când#Mat. 21:8. mergea Isus, oamenii își așterneau hainele pe drum. 37Și când S-a apropiat de Ierusalim, spre coborâșul Muntelui Măslinilor, toată mulțimea ucenicilor, plină de bucurie, a început să-L laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră. 38Ei ziceau: „Binecuvântat#Ps. 118:26. Cap. 13:35 este Împăratul care vine în Numele Domnului! Pace#Cap. 2:14. Efes. 2:14. în cer și slavă în locurile preaînalte!” 39Unii farisei din norod I-au zis lui Isus: „Învățătorule, ceartă-Ți ucenicii!” 40Și El le-a răspuns: „Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele#Mat. 2:11. vor striga.”
Isus plânge pentru cetate
41Când S-a apropiat de cetate și a văzut-o, Isus a#Ioan 11:35. plâns pentru ea 42și a zis: „Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ți dea pacea! Dar acum ele sunt ascunse de ochii tăi. 43Vor veni peste tine zile când vrăjmașii tăi te vor înconjura#Is. 29:3,4. Ier. 6:3,6. Cap. 21:20 cu șanțuri, te vor împresura și te vor strânge din toate părțile: 44te#1Împ. 9:7,8. Mica 3:12. vor face una cu pământul, pe tine și pe copiii tăi din mijlocul tău, și nu#Mat. 24:2. Mar. 13:2. Cap. 21:6 vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că#Dan. 9:24. Cap. 1:68,78 1Pet. 2:12. n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată.”
Izgonirea vânzătorilor din Templu
45În#Mat. 21:12. Mar. 11:11,15. Ioan 2:14,15. urmă a intrat în Templu și a început să-i scoată afară pe cei ce vindeau și cumpărau în el. 46Și le-a zis: „Este scris#Is. 56:7.: «Casa Mea va fi o casă de rugăciune.» Dar voi#Ier. 7:11. ați făcut din ea «o peșteră de tâlhari».” 47Isus învăța în toate zilele norodul în Templu. Și preoții cei mai de seamă#Mar. 11:18. Ioan 7:19; 8:37., cărturarii și bătrânii norodului căutau să-L omoare, 48dar nu știau cum să facă, pentru că tot norodul Îi sorbea vorbele de pe buze.