Geneza 40
40
1După toate aceste întâmplări, atât responsabilul cu băutura cât și brutarul monarhului Egiptului, au greșit față de stăpânul lor. 2Faraonul s-a supărat pe cei doi oameni din administrația lui: atât pe comandantul celor care ofereau băutura, cât și pe brutarul-șef. 3El i-a pus în detenție chiar în casa comandantului gărzii; și astfel au ajuns în aceeași închisoare în care era ca deținut și Iosif. 4Comandantul gărzii i-a repartizat în același loc cu Iosif care i-a slujit. Și așa au rămas aceștia în arest pentru un timp. 5Într-o noapte, atât deținutul care fusese responsabilul cu băutura faraonului, cât și cel care fusese brutarul conducătorului Egiptului, au avut fiecare câte un vis semnificativ. 6Când a venit Iosif dimineața la ei, a observat că erau neliniștiți. 7Atunci el i-a întrebat pe oamenii care avuseseră funcții în administrația faraonului și care erau în arest împreună cu el în casa stăpânului: „De ce sunteți atât de îngrijorați astăzi?” 8Ei au răspuns: „Am avut niște vise, dar nu este nimeni care să ni le poată interpreta.” Atunci Iosif le-a zis: „Oare nu vine de la Dumnezeu interpretarea viselor? Relatați-mi visele voastre!” 9Responsabilul cu băutura (faraonului) i-a povestit lui Iosif visul, zicând: „În visul meu am văzut o viță-de-vie. 10Ea avea trei ramuri. Imediat după ce a înmugurit, i s-a deschis floarea, iar ciorchinii au produs struguri copți. 11Eu aveam cupa faraonului în mână. Am luat strugurii, i-am stors în cupă și apoi am pus cupa în mâna lui.” 12Iosif i-a zis: „Visul se interpretează astfel: cele trei ramuri reprezintă trei zile. 13După trei zile, faraonul îți va face capul să se ridice cu demnitate și te va repune în funcție; iar tu vei pune cupa în mâna lui exact cum făceai înainte, când erai responsabilul-șef cu băutura lui. 14Dar când vei trăi bine, să îți amintești de mine. Să manifești milă și să vorbești faraonului despre mine ca să mă scoți din această închisoare. 15Pentru că am fost luat (și adus) cu forța din țara evreilor; și nici chiar aici nu am făcut nicio faptă care să justifice trimiterea mea în închisoare!” 16Când șeful brutarilor a văzut că Iosif a dat o interpretare favorabilă, i-a zis: „Și eu am avut un vis! În el se întâmpla că pe capul meu erau trei coșuri cu pâine. 17În coșul de deasupra erau diverse produse făcute din cocă și coapte pentru faraon; iar păsările mâncau ce era în coșul de pe capul meu!” 18Iosif i-a răspuns: „Visul are următoarea interpretare: cele trei coșuri reprezintă trei zile. 19După trei zile, faraonul îți va tăia capul și te va spânzura de un copac; iar păsările vor veni și vor mânca din carnea ta…” 20A treia zi, faraonul și-a sărbătorit ziua de naștere. Atunci el le-a oferit un banchet tuturor slujitorilor lui. Cu acea ocazie, faraonul „a ridicat capul” celui care fusese responsabil cu băutura și al fostului brutar-șef (eliberându-i). 21El a repus în slujbă pe responsabilul cu băutura; și acesta a pus din nou cupa în mâna faraonului. 22Dar faraonul l-a spânzurat pe brutarul-șef, conform interpretării (visului) pe care o făcuse Iosif (fiecăruia). 23Totuși, responsabilul cu băutura (faraonului) nu și-a mai amintit de Iosif; ci l-a uitat…
Επιλέχθηκαν προς το παρόν:
Geneza 40: BVA
Επισημάνσεις
Κοινοποίηση
Αντιγραφή
Θέλετε να αποθηκεύονται οι επισημάνσεις σας σε όλες τις συσκευές σας; Εγγραφείτε ή συνδεθείτε
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion