Geneza 6
6
Stricăciunea oamenilor
1Când oamenii s-au înmulțit,
Crescând în număr, negreșit
Că multe fete au avut.
2Ai Domnului fii au văzut
Că fetele oamenilor
Frumoase sunt. În gândul lor,
S-au hotărât și au plecat
Și de neveste au luat,
Pe cele care le-au plăcut.
3Când însă, Domnul i-a văzut,
A zis: „Zadarnic! Duhul Meu
Nu va rămâne-n#6:3 Nu va rămâne, nu va sta:Adică „nu se va lupta”,Sau „n-o să stăpânească” el,Se poate spune în alt fel. om mereu,
Totuși#6:3 În loc de „totuși”, negreșitȘi „de aceea”-i potrivit., până-l întorc „acasă” –,
Iar pân’ am să-l întorc „acasă” –
Adică să-l culc în mormânt,
Căci e luat din ăst pământ –
Iată că viața i-o scurtez
Și un hotar am să-i așez,
La ani, să nu trăiască-n veci.
Îi las o sută douăzeci!”
4În acea vreme, se aflau,
Pe lume, uriași. Erau…
Câți – nu ne spune Biblia – dar
Un lucru se desprinde clar:
Erau; și s-au perpetuat
Și după ce și-au fost luat,
Ai Domnului fii, de neveste,
Din pământence, iar aceste,
Cu mulți copii, i-au dăruit.
Din uriași, s-au zămislit
Vitejii ce-au făcut din nume,
În vremurile vechi, renume.
5Domnul văzu că „lucrul” Său
E înclinat numai spre rău;
Că răutatea omului
E mare, iar inima lui
6Nu-i înspre Ziditorul său.
Atuncea, Lui i-a părut rău
Că l-a făcut pe om. Mâhnit,
În al Său cuget, a rostit:
7„De pe pământ, am să îl șterg,
Pe acest om și am să merg
Până la capăt: acum vreau,
Din lume, tot ce-am pus, să iau!
Iau vite, păsări, târâtoare –
Tot ce-am făcut – căci rău îmi pare,
De toate câte le-am zidit.”
Atunci, pe Noe, l-a zărit.
Noe
8Domnul, de Noe, S-a-ndurat
Și milă, El i-a arătat.
9Noe a fost neprihănit –
Fără de pată – și-a trăit,
Umblând pe calea Domnului,
Făr’ a ieși din voia Lui.
10Urmașii, care i-a adus:
Sem, Ham, Iafet sunt – cum s-a spus.
11Pământul, tot, era stricat,
De silnicie întinat.
12Domnul, spre el, când a privit,
Nici o făptură n-a găsit,
Să fie fără de păcat.
13Însă atunci când S-a uitat
La Noe, și când l-a găsit
Că e așa cum și-a dorit,
Domnul a zis: „În fața Mea,
Nici o făptură n-o să stea.
Pe toate, astăzi, le-am urât!
Sfârșitul lor e hotărât,
Căci au pătat pământul tot
Și-astfel, să le distrug, socot.
14Cu tine este altceva –
Pe tine doar, te voi salva.
Fă-ți o corabie, din lemn,
Așa precum am să te-ndemn!
S-o faci din lemn de chiparos,
S-o tencuiești apoi, frumos,
Cu smoală și pe dinafară,
Și interiorul să-l dai, iară,
Cu smoală. După ce-o smolești,
În cămăruțe s-o-mpărțești.
15Să faci așa cum Eu îți spun,
De vrei să iasă lucru bun.
Lungimea, treisute de coți;
Urmează-apoi ca să socoți
Cincizeci de coți pentru lățime
Și alți treizeci în înălțime.
16Să pui și o fereastră, sus,
Lată de-un cot; apoi, de pus,
Ai ușa, într-o latură.
Pe urmă, bine măsură,
Căci încăperi vreau să durezi
Și pe trei rânduri să le-așezi.
Un rând va trebui jos pus –
Unul la mijloc și-altul sus.
17Căci iată, Eu am să lovesc
Pământul, și-am să nimicesc
Orice făptură, pe-a lui față,
În cari suflare-am pus, de viață.
Potop de ape-atunci veni-va
Și-orice făptură-astfel, pieri-va!
18Cu tine, fac un legământ:
N-am să te șterg de pe pământ.
Tu, fiii tăi, a ta soție,
Nurorile, o să îți vie,
Și-n arcă o să vă urcați.
19Cu voi, atunci, o să luați –
Dintre făpturi, din orice soi –
Câte-o pereche: doi și doi.
Să iei o parte bărbătească
Și încă una femeiască.
Deci, Noe! Tu o să le ții,
Căci vreau ca să rămână vii!
20Din păsări, vite, târâtoare,
Din tot ce e aflat sub soare,
Perechi, la tine-au să sosească
Și-n acest fel, au să trăiască.
21Din tot ceea ce se mănâncă,
Cu tine o să-ți iei, fiindcă
Va trebui să vă hrăniți,
Pe timpul cât călătoriți.”
22Noe, pe toate, le-a făcut,
Așa cum Domnul a cerut.
Trenutno odabrano:
Geneza 6: BIV2014
Istaknuto
Podijeli
Kopiraj
Želiš li svoje istaknute stihove spremiti na sve svoje uređaje? Prijavi se ili registriraj
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Geneza 6
6
Stricăciunea oamenilor
1Când oamenii s-au înmulțit,
Crescând în număr, negreșit
Că multe fete au avut.
2Ai Domnului fii au văzut
Că fetele oamenilor
Frumoase sunt. În gândul lor,
S-au hotărât și au plecat
Și de neveste au luat,
Pe cele care le-au plăcut.
3Când însă, Domnul i-a văzut,
A zis: „Zadarnic! Duhul Meu
Nu va rămâne-n#6:3 Nu va rămâne, nu va sta:Adică „nu se va lupta”,Sau „n-o să stăpânească” el,Se poate spune în alt fel. om mereu,
Totuși#6:3 În loc de „totuși”, negreșitȘi „de aceea”-i potrivit., până-l întorc „acasă” –,
Iar pân’ am să-l întorc „acasă” –
Adică să-l culc în mormânt,
Căci e luat din ăst pământ –
Iată că viața i-o scurtez
Și un hotar am să-i așez,
La ani, să nu trăiască-n veci.
Îi las o sută douăzeci!”
4În acea vreme, se aflau,
Pe lume, uriași. Erau…
Câți – nu ne spune Biblia – dar
Un lucru se desprinde clar:
Erau; și s-au perpetuat
Și după ce și-au fost luat,
Ai Domnului fii, de neveste,
Din pământence, iar aceste,
Cu mulți copii, i-au dăruit.
Din uriași, s-au zămislit
Vitejii ce-au făcut din nume,
În vremurile vechi, renume.
5Domnul văzu că „lucrul” Său
E înclinat numai spre rău;
Că răutatea omului
E mare, iar inima lui
6Nu-i înspre Ziditorul său.
Atuncea, Lui i-a părut rău
Că l-a făcut pe om. Mâhnit,
În al Său cuget, a rostit:
7„De pe pământ, am să îl șterg,
Pe acest om și am să merg
Până la capăt: acum vreau,
Din lume, tot ce-am pus, să iau!
Iau vite, păsări, târâtoare –
Tot ce-am făcut – căci rău îmi pare,
De toate câte le-am zidit.”
Atunci, pe Noe, l-a zărit.
Noe
8Domnul, de Noe, S-a-ndurat
Și milă, El i-a arătat.
9Noe a fost neprihănit –
Fără de pată – și-a trăit,
Umblând pe calea Domnului,
Făr’ a ieși din voia Lui.
10Urmașii, care i-a adus:
Sem, Ham, Iafet sunt – cum s-a spus.
11Pământul, tot, era stricat,
De silnicie întinat.
12Domnul, spre el, când a privit,
Nici o făptură n-a găsit,
Să fie fără de păcat.
13Însă atunci când S-a uitat
La Noe, și când l-a găsit
Că e așa cum și-a dorit,
Domnul a zis: „În fața Mea,
Nici o făptură n-o să stea.
Pe toate, astăzi, le-am urât!
Sfârșitul lor e hotărât,
Căci au pătat pământul tot
Și-astfel, să le distrug, socot.
14Cu tine este altceva –
Pe tine doar, te voi salva.
Fă-ți o corabie, din lemn,
Așa precum am să te-ndemn!
S-o faci din lemn de chiparos,
S-o tencuiești apoi, frumos,
Cu smoală și pe dinafară,
Și interiorul să-l dai, iară,
Cu smoală. După ce-o smolești,
În cămăruțe s-o-mpărțești.
15Să faci așa cum Eu îți spun,
De vrei să iasă lucru bun.
Lungimea, treisute de coți;
Urmează-apoi ca să socoți
Cincizeci de coți pentru lățime
Și alți treizeci în înălțime.
16Să pui și o fereastră, sus,
Lată de-un cot; apoi, de pus,
Ai ușa, într-o latură.
Pe urmă, bine măsură,
Căci încăperi vreau să durezi
Și pe trei rânduri să le-așezi.
Un rând va trebui jos pus –
Unul la mijloc și-altul sus.
17Căci iată, Eu am să lovesc
Pământul, și-am să nimicesc
Orice făptură, pe-a lui față,
În cari suflare-am pus, de viață.
Potop de ape-atunci veni-va
Și-orice făptură-astfel, pieri-va!
18Cu tine, fac un legământ:
N-am să te șterg de pe pământ.
Tu, fiii tăi, a ta soție,
Nurorile, o să îți vie,
Și-n arcă o să vă urcați.
19Cu voi, atunci, o să luați –
Dintre făpturi, din orice soi –
Câte-o pereche: doi și doi.
Să iei o parte bărbătească
Și încă una femeiască.
Deci, Noe! Tu o să le ții,
Căci vreau ca să rămână vii!
20Din păsări, vite, târâtoare,
Din tot ce e aflat sub soare,
Perechi, la tine-au să sosească
Și-n acest fel, au să trăiască.
21Din tot ceea ce se mănâncă,
Cu tine o să-ți iei, fiindcă
Va trebui să vă hrăniți,
Pe timpul cât călătoriți.”
22Noe, pe toate, le-a făcut,
Așa cum Domnul a cerut.
Trenutno odabrano:
:
Istaknuto
Podijeli
Kopiraj
Želiš li svoje istaknute stihove spremiti na sve svoje uređaje? Prijavi se ili registriraj
Copyright © 2014 Ioan Ciorca