Matei 3
3
Misiunea lui Ioan Botezătorul
(Mc. 1:1-8; Lc. 3:1-9, 15-17; In. 1:19-28)
1În zilele acelea a venit Ioan Botezătorul și predica în pustiul Iudeei. 2El zicea: „Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape!” 3Acesta este cel despre care s-a spus prin profetul Isaia, care zice:
„Glasul celui care strigă în pustiu:
«Pregătiți calea Domnului,
croiți#3:3 nt, ne Lit. faceți, dar, având în vedere contextul pregătirii venirii lui Mesia, cuvântul profetic nu cere îndreptarea unor cărări existente, dar strâmbe, ci croirea unor cărări noi și drepte, pentru Regele care urma să vină.-I drepte#3:3 nt În majoritatea covârșitoare a cazurilor, adjectivul εὐθύς înseamnă drept în sens liniar, în contrast cu șerpuit sau cotit. Liddell-Scott 716, s.v. εὐθύς, arată că adjectivul poate fi înțeles și cu referire la un teren neted. L-am tradus aici prin „drepte”, în concordanță cu sensul primar al termenului. cărările!»”#3:3 Is. 40:3.
4Ioan avea îmbrăcămintea din păr de cămilă și purta o curea de piele în jurul mijlocului, iar hrana lui erau lăcustele și mierea sălbatică. 5Atunci au început să iasă#3:5 nt Au început să iasă (ἐξεπορεύετο), un imperfect incoativ care pune accentul pe începutul unei acțiuni, nu pe durata sau desfășurarea ei. la el Ierusalimul, toată Iudeea și întreaga regiune a Iordanului 6și, mărturisindu-și păcatele, erau botezați de el în râul Iordan.
7Dar, văzând că mulți farisei#3:7 nc Fariseii erau membri ai uneia dintre cele mai importante și influente grupări politico-religioase din vremea lui Isus. Iosif Flavius consemnează că erau peste 6.000 de farisei în această perioadă (Ant. Iud. 17.2.4.). Ei respectau cu strictețe legile veterotestamentare, cât și alte datini bazate pe o interpretare proprie a Torei. și saduchei#3:7 nc Saducheii, deși nu atât de numeroși ca fariseii, erau majoritari în Sinedriu și, astfel, constituiau gruparea politică cea mai influentă din iudaism. Sunt cunoscuți pentru strictețea extremă cu care interpretau Legea, în special în chestiuni de ordine publică (Iosif Flavius, Răzb. 2.8.2., 2.8.14; Ant. Iud. 13.5.9, 13.10.6, ș.al.). veneau la botezul lui, Ioan le-a zis: „Pui de vipere, cine v-a învățat să fugiți de mânia#3:7 ne Mânia punitivă a lui Dumnezeu. Vezi BDAG 721, s.v. ὀργή 2b. care se apropie? 8Faceți, deci, roade#3:8 nt Lit. rod. vrednice de pocăință#3:8 ne Adică fapte care reflectă pocăința.. 9Și să nu vă gândiți să ziceți în voi înșivă: «Avem ca tată pe Avraam!», căci vă spun că Dumnezeu poate să-i ridice copii lui Avraam din pietrele acestea. 10Securea stă deja la rădăcina pomilor! Așadar, orice pom care nu aduce rod bun este tăiat și aruncat în foc. 11Eu unul#3:11 nt Forma adjectivală „unul” este folosită aici pentru întărirea pronumelui personal „eu” și este rezultatul prezenței emfatice a pronumelui personal ἐγώ. vă botez cu#3:11 nt Gr. ἐν, în. apă spre pocăință, dar Cel care vine după mine este mai puternic decât mine; eu nu sunt vrednic să-I duc sandalele. El vă va boteza cu#3:11 nt Gr. ἐν, în. Duhul Sfânt și cu foc. 12El are lopata de vânturat în mână, Își va curăța în întregime aria de treierat#3:12 nc Aria de treierat este un loc special amenajat (o vatră) unde în trecut se treierau și se vânturau cerealele. Treierarea era executată manual prin baterea spicelor cu o paletă de lemn pentru separarea boabelor de restul plantei. Era urmată de vânturarea amestecului cu ajutorul unei lopeți de lemn, prin aruncarea acestuia în aer, pentru ca vântul să facă separarea semințelor de pleavă. În cazul în care vântul nu era suficient de puternic, se foloseau lopeți de dimensiuni mari, care produceau o mișcare a aerului suficient de puternică pentru separarea semințelor de impurități. Probabil că termenul „lopată de vânturat” se referă la ambele instrumente de vânturat descrise aici., Își va strânge grâul în grânar, iar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge.”
Botezul lui Isus
(Mc. 1:9-11; Lc. 3:21-22)
13Atunci a venit#3:13 nt Lit. vine, un prezent istoric sau prezentul naratorului. Isus din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el, 14dar Ioan a încercat să-L oprească zicând: „Eu am nevoie să fiu botezat de Tine, iar Tu vii la mine?” 15Isus i-a răspuns: „Lasă acum, pentru că așa ni se cuvine, să împlinim tot ce este drept!” Atunci L-a lăsat. 16După ce a fost botezat, Isus a ieșit imediat din apă. Și iată că [I]#3:16 ct Unele mss nu conțin pronumele „I”. Așezarea pronumelui în paranteză indică incertitudine cu privire la autenticitatea lui.-au fost deschise#3:16 nt Lit. Îi erau deschise. cerurile și a văzut#3:16 ne Subiectul verbului „a văzut” nu este exprimat. Gramatical, poate fi atât Ioan, cât și Isus Însuși. În In. 1:32, Botezătorul afirmă că a „văzut pe Duhul coborând din cer ca un porumbel și rămânând peste El”. Contextul în Ev. după Matei pare să indice, însă, că Isus este Cel care-L vede pe Duhul venind peste El. pe Duhul lui Dumnezeu coborând ca#3:16 ne Gr. ὡσεί, ca și cum (ar fi fost). Ca și în Mc. 1:10, unde adverbul folosit este ὡς, ca, textul nu ne oferă niciun indiciu în ce fel ar trebui înțeleasă asemănarea dintre Duhul Sfânt și un porumbel: S-a prezentat Duhul în forma unui porumbel sau doar a coborât așa cum coboară un porumbel? În versiunea lui Luca (3:22), Duhul se prezintă ca un porumbel „în formă trupească” (σωματικῷ εἴδει). un porumbel și venind peste El. 17Și din cer s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în Care Îmi găsesc plăcerea!”
Markert nå:
Matei 3: NTSBR
Marker
Del
Kopier
Vil du ha høydepunktene lagret på alle enhetene dine? Registrer deg eller logg på
Copyright © 2023 Societatea Biblică din România, Oradea