Planuri de citire și Devoționale gratuite în legătură cu Psalmul 103:12
De ce mă iubește Dumnezeu?
5 zile
Întrebare: când e vorba de Dumenzeu, toți avem întrebări. Dată fiind cultura noastră bazată pe comparație, una dintre cele mai personale întrebări pe care le avem este „De ce mă iubește Dumnezeu?”, sau chiar „Cum poate?” Pe parcursul acestui plan, vei trece prin 26 de pasaje din Scriptură, fiecare în parte vorbind despre adevărul dragostei necondiționate a lui Dumnezeu pentru tine.
Isus: Steagul Biruinței Noastre
7 Zile
Când celebrăm Paștele, noi celebrăm cel mai mare triumf din istorie. Prin moartea și învierea lui Hristos, Acesta a învins pentru totdeauna puterea păcatului și a morții, și toate efectele pe care acestea le-au adus, și totodată El alege să împărtășească această victorie cu noi. În această săptămână a Paștelui, să ne adâncim în cunoașterea unor bastioane pe care El le-a biruit, reflectând la lupta pe care El a dus-o pentru noi, și lăudându-L pe El în calitate de Steag al Biruinței noastre.
Învinge Rușinea
20 de zile
Rușinea din viața noastră trebuie să Îl cunoască pe Cel care poate învinge rușinea. Indiferent că ne place să recunoaștem sau nu, puterea rușinii ne afectează pe fiecare dintre noi. Rușinea caută să ne împiedice să trăim viața plină de credință pe care Dumnezeu a plănuit-o pentru noi, astfel că, în loc să trăim la potențialul pe care l-am avea, rușinea ne acoperă cu regret, cu nesiguranță, cu îndoieli.