Chiar dacă suntem înrobiți,
Totuși nu suntem părăsiți
De Dumnezeu, căci El – spre noi –
Făcut-a să se-ndrepte-apoi,
Bunăvoința celor cari
Se află-n Persia mai mari.
Astfel, noi – sprijin – am primit,
Încât din nou, am construit
Casa lui Dumnezeu, pe care
El – în Ierusalim – o are.
Acuma, noi avem un rost
Și-avem, în Iuda, adăpost.