1
Geneza 35:11-12
Biblia în versuri 2014
Eu Domnul sunt”, a mai zis El, „Atotputernicul! Să crești, Mereu, și să te înmulțești! Neamuri au să se zămislească, Din tine și au să se nască Și împărați. Vei căpăta – Șt tu, și toată stirpea ta – Țara care-i fusese dată, De Mine, lui Avram, odată, Și-apoi a fost a lui Isac! A ta va fi! Așa-am să fac!”
Compară
Explorează Geneza 35:11-12
2
Geneza 35:3
Căci trebuie să ne sculăm, Către Betel, ca să plecăm. Acolo, am să înalț eu, Altar, Domnului Dumnezeu, Cari glasul mi l-a ascultat Când, la necaz, eu L-am strigat. Domnul, mereu, m-a însoțit, Cât timp, eu am călătorit.”
Explorează Geneza 35:3
3
Geneza 35:10
Spunând: „Iacov ai fost chemat, Dar azi, alt nume vei primi! Iată dar, cum te voi numi: De azi, te cheamă „Israel”!
Explorează Geneza 35:10
4
Geneza 35:2
Iacov a zis către ai lui, Precum și-ntreg norodului De care fost-a însoțit, În drumul său, necontenit: „Toți dumnezeii ce-i aveți – Străini – afară să-i scoateți! Cu toții să vă curățați Și hainele să vă schimbați!
Explorează Geneza 35:2
5
Geneza 35:1
Lui Iacov, Domnul i-a vorbit, Când – într-o zi – l-a întâlnit: „Te scoală!” – spuse-atuncea El – „Te suie-n grabă la Betel, Acolo ca să locuiești. Apoi, altar, ai să zidești Celui ce ți s-a arătat Când, de Esau, fugeai speriat.”
Explorează Geneza 35:1
6
Geneza 35:18
Moașa. Rahela îl numise „Ben-Oni”, pe-al ei fiu, și zise Apoi, cuvintele aceste: „Fiul durerii mele este”, Iar când Rahela a murit, Iacov găsit-a potrivit Ca „Beniamin” să-i fie spus – Prin „Fiul dreptei” e tradus.
Explorează Geneza 35:18
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri