Versete biblice populare din Geneza 39

Partajează

Pe Iosif, Domnul l-a-nsoțit Și-n toate el a propășit, Iar casa Egipteanului, A fost, atunci, și casa lui.

Stăpânu-atuncea, i-a lăsat – Lui Iosif – tot ce-a câștigat, Ca el, de toate, să-ngrijească, Precum va ști și-o să voiască. Acum, o grijă mai avea: Doar să mănânce și să bea. Iosif era frumos la stat, Plăcut la chip și la purtat.

Pe toți acei întemnițați, Spre pază-i fură-ncredințați. Acum, prin Iosif, se făcea Totul – așa precum voia.

Tare de tot. L-a aruncat, Pe bietul Iosif, la-nchisoare. Erau, în temnița cea mare, Numai slujbași împărătești. Iosif pică printre acești. Domnul, pe Iosif, l-a-nsoțit Și-n temniță. L-a-nvăluit Cu nesfârșita-I bunătate, Făcând să-i meargă bine-n toate. În ochii temnicerului, Căpătă trecere, și lui

După o vreme, s-a-ntâmplat Cum că stăpâna l-a luat La ochi, și l-a chemat la sine, Spunându-i: „Culcă-te cu mine!” El a respins-o, cu putere: „Nu pot! Stăpânul meu nu-mi cere Vreo socoteală. Tot ce are – Întreaga-i avuție mare – În mâna mea, el a lăsat-o, Căci mie mi-a încredințat-o. În casa lui – tu știi prea bine – El nu-i mai mare, decât mine. De la nimic nu sunt oprit, Căci a găsit că-i potrivit, Să aibă-ncredere în mine. Nimic – afară doar de tine – Stăpânul, nu mi-a interzis. În acest caz, nu mi-e permis Să-i fac un rău, atât de mare, Stăpânului. Nu sunt în stare! Cum aș putea ca să gândesc Astfel, și să păcătuiesc Și față de stăpânul meu Și-apoi, față de Dumnezeu?!”

Odată, Iosif a intrat, În casă și s-a apucat Să-și facă lucrul ce-l avea – Nimeni, atunci, nu-l însoțea. Stăpâna plănuise bine, Căci spuse: „Culcă-te cu mine!” Iosif fugi și și-a lăsat Haina, la ea. S-a-nfuriat