Versete biblice populare din Iov 2

Partajează

Nevasta lui, când l-a văzut, În disperare a căzut Și-atunci, lui Iov, a îndrăznit Să îi vorbească: „Neclintit Ești, în neprihănirea ta! Cum înduri boala? Nu mai sta, Ci împlinește sfatul meu: Îl blestemă pe Dumnezeu, Și mori! Așa, vei fi scăpat!” Iov a privit-o încruntat: „Femeie! Nu ți-e mintea bună! Iată, vorbești ca o nebună! Cum binele, noi îl primim Din mâna Domnului, nu știm Și răul să-l primim, la fel?! Deci cum să-L blestem eu, pe El?!” Iov, astfel, n-a păcătuit În tot ceea ce a vorbit.

Pe Iov” – Domnul a întrebat – „Atuncea când ai colindat Pământul, nu l-ai întâlnit? Asemeni lui, neprihănit, Alt om nu poate fi aflat. El are sufletul curat, Se-abate de la rău, mereu, Căci teamă-i e, de Dumnezeu. Iov, în neprihănirea lui, Se ține tare. Motiv nu-i Să-l pierd, căci n-are nici o vină – Tu doar Mă-ndemni, fără pricină!”

Domnul i-a zis Satanei: „Iată, Ți-l dau pe mână! Dar cruțată Să-i fie viața, negreșit!”

Iov, trei prieteni, a avut. O înțelegere-au făcut Cei trei, după ce-au auzit Ce-a pățit Iov. S-au sfătuit Să meargă, să îl viziteze, Voind să îl îmbărbăteze; Plângând cu el alăturea, Sperau să-l poată mângâia. Întâiul, din Teman, sosise Și, Elifaz, el se numise. Bildad, din Șuah, l-a-nsoțit Și cu Țofar care-a venit La el tocmai de la Naama. Pe cei trei îi cuprinse teama, Căci ei nu l-au recunoscut Pe Iov, atunci când l-au văzut. Atât de mult era schimbat, Încât ei s-au înspăimântat. Au plâns apoi, neîntrerupt, Mult timp. Mantalele și-au rupt, Pumni de țărână au zvârlit Spre cer și-apoi s-au tânguit, Văzând cât li-e de apăsat Prietenul. S-au așezat – Înconjurându-l – pe pământ Și n-au mai scos nici un cuvânt O săptămână, căci știau Ce mari dureri îl chinuiau.