Aduceți dar, ce se cuvine:
Să așezați în visterie
Partea ce Îmi revine Mie,
Adică acea zeciuială,
Pentru a fi – fără-ndoială –
Hrană, în Casa Mea. Apoi,
Mă puneți la-ncercare voi,
Să vadă-ntregul vost’ popor,
Cum Eu, al cerului zăvor,
Am să-l deschid și-astfel, din zări,
Noian de binecuvântări
Are să se reverse iară,
Și peste voi și peste țară.