Căci așa vorbește Cel mare și Preaînalt,
cel care locuiește în veșnicie,
al cărui nume este sfânt:
„Eu locuiesc în înălțime și sfințenie
și sunt cu cel cu sufletul zdrobit și umilit
ca să înviorez duhul celor umiliți
și să fac să trăiască inima celor zdrobiți.
Căci nu pentru totdeauna voi certa
și nu mă voi mânia la nesfârșit,
pentru că ar slăbi duhul înaintea mea
și sufletele pe care eu le-am creat.