27
Diviziile militare și căpeteniile lor
1Aceștia au fost fiii lui Israel, după numărul lor, cu căpeteniile peste familii, căpeteniile peste mii și peste sute și supraveghetorii care slujeau regelui în orice aspect legat de cetele care intrau și ieșeau din slujbă în fiecare lună, în toate lunile anului; fiecare ceată avea douăzeci și patru de mii de oameni.
2În fruntea primei cete, pentru luna întâi, era Iașobeam, fiul lui Zabdiel, ceata lui având douăzeci și patru de mii de oameni. 3El era dintre urmașii lui Pereț și era căpetenia tuturor conducătorilor armatei în luna întâi.
4În fruntea cetei pentru luna a doua, era ahohitul Dodai; ceata lui îl avea drept conducător pe Miklot; erau douăzeci și patru de mii de oameni în ceata lui.
5A treia căpetenie militară, pentru luna a treia, era Benaia, fiul preotului Iehoiada. El era căpetenia cetei sale de douăzeci și patru de mii de oameni. 6Acest Benaia era unul dintre cei treizeci de viteji ai lui David și căpetenie a acestora. La conducerea cetei sale era fiul său Amizabad.
7Al patrulea, pentru luna a patra, era Asael, fratele lui Ioab, și după el Zebadia, fiul lui. Și ceata lui avea douăzeci și patru de mii de oameni.
8A cincea căpetenie, pentru luna a cincea, era izrahitul Șamhut, ceata lui având douăzeci și patru de mii de oameni.
9Al șaselea, pentru luna a șasea, era Ira, fiul lui Icheș din Tekoa, ceata lui având douăzeci și patru de mii de oameni.
10Al șaptelea, pentru luna a șaptea, era pelonitul Heleț, unul dintre urmașii lui Efraim, ceata lui având douăzeci și patru de mii de oameni.
11Al optulea, pentru luna a opta, era hușatitul Sibecai, dintre zerahiți, ceata lui având douăzeci și patru de mii de oameni.
12Al nouălea, pentru luna a noua, era anatotitul Abiezer, dintre beniamiți, ceata lui având douăzeci și patru de mii de oameni.
13Al zecelea, pentru luna a zecea, era netofatitul Maharai, dintre zerahiți, ceata lui având douăzeci și patru de mii de oameni.
14Al unsprezecelea, pentru luna a unsprezecea, era piratonitul Benaia, unul dintre urmașii lui Efraim, ceata lui având douăzeci și patru de mii de oameni.
15Al doisprezecelea, pentru luna a douăsprezecea, era netofatitul Heldai, un urmaș al lui Otniel, ceata lui având tot douăzeci și patru de mii de oameni.
Căpeteniile semințiilor lui Israel
16Căpeteniile semințiilor lui Israel erau următorii:
conducătorul rubeniților era Eliezer, fiul lui Zicri;
al simeoniților – Șefatia, fiul lui Maaca;
17al leviților – Hașabia, fiul lui Chemuel, iar al urmașilor lui Aaron – Țadok;
18al lui Iuda – Elihu, unul dintre frații lui David;
al lui Isahar – Omri, fiul lui Mihail;
19al lui Zabulon – Ișmaia, fiul lui Obadia;
al lui Neftali – Ierimot, fiul lui Azriel;
20al urmașilor lui Efraim – Osea, fiul lui Azazia;
al unei jumătăți din seminția lui Manase – Ioel, fiul lui Pedaia;
21al celeilalte jumătăți din seminția lui Manase, în Ghilad – Ido, fiul lui Zaharia;
al lui Beniamin – Iaasiel, fiul lui Abner;
22al lui Dan – Azarel, fiul lui Ieroham. Acestea au fost căpeteniile semințiilor lui Israel.
23David nu a inclus în numărul lor pe cei în vârstă de douăzeci de ani sau mai puțin, pentru că Domnul promisese că-l va înmulți pe Israel ca stelele cerurilor. 24Ioab, fiul Țeruiei, începuse numărătoarea, dar nu a terminat-o. Din cauza numărătorii izbucnise mânia împotriva lui Israel, iar rezultatul numărătorii nu a fost trecut în „Cronicile regelui David“.
Funcționarii regelui
25Azmavet, fiul lui Adiel, era responsabil de vistieriile regelui.
Ionatan, fiul lui Uzia, era responsabil de magaziile din țară, din cetăți, din sate și din turnuri.
26Ezri, fiul lui Chelub, era responsabil de cei ce se ocupau cu munca la câmp, care lucrau pământul.
27Șimei, din Rama, era responsabil de vii, iar Zabdi, șifmitul – de cramele cu vin din vii.
28Ghederitul Baal-Hanan era responsabil de livezile de măslini și de sicomorii din zona deluroasă, iar Ioaș – de depozitele cu ulei.
29Șaronitul Șitrai era responsabil de vitele care pășteau în Șaron, iar Șafat, fiul lui Adlai – de vitele din văi.
30Ismaelitul Obil era responsabil de cămile, iar meronotitul Iehdeia de măgărițe.
31Hagritul Iaziz era responsabil de turme.
Toate acestea erau căpeteniile care aveau grijă de averea regelui David.
32Ionatan, unchiul lui David, era sfetnic, fiind om cu discernământ și scrib.
Iehiel, fiul lui Hacmoni, avea grijă de fiii regelui.
33Ahitofel era sfetnicul regelui; architul Hușai era prietenul regelui. 34După Ahitofel, au mai fost sfetnici: Iehoiada, fiul lui Benaia, și Abiatar. Ioab era conducătorul armatei regelui.