YouVersion
Pictograma căutare

1 Petru 1

1
1Petru, apostol al lui Isus Cristos,
către cei aleși, care locuiesc ca străini, împrăștiați în Pont, Galatia, Capadocia, Asia și Bitinia, 2după preștiința lui Dumnezeu Tatăl, prin sfințirea lucrată de Duhul, spre ascultarea de Isus Cristos și stropirea cu sângele Lui:
Harul și pacea să vă fie înmulțite!
Născuți din nou la o speranță vie
3Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Care, potrivit cu mila Lui cea mare, ne-a născut din nou la o speranță vie, prin învierea lui Isus Cristos dintre cei morți, 4și la o moștenire nepieritoare, neîntinată și care nu se veștejește, păstrată în Ceruri pentru voi. 5Voi sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu, prin credință, pentru mântuirea care este gata să fie descoperită în vremea de pe urmă, 6în care voi vă bucurați foarte mult, chiar dacă acum, dacă trebuie, sunteți întristați pentru puțin timp prin diferite încercări, 7pentru ca testarea credinței voastre, cu mult mai valoroasă decât aurul care piere și care totuși este testat prin foc, să aducă laudă, glorie și onoare la descoperirea lui Isus Cristos. 8Voi Îl iubiți fără să-L fi văzut și credeți în El fără să-L vedeți acum, dar vă bucurați foarte mult cu o bucurie de nedescris și glorioasă, 9pentru că primiți, ca rezultat al credinței voastre, mântuirea sufletelor voastre.
10Cu privire la această mântuire, profeții care au profețit despre harul care urma să vă fie dat vouă, au căutat și au cercetat cu atenție, 11încercând să afle pe cine sau ce vreme le arăta Duhul lui Cristos din ei, atunci când a mărturisit dinainte despre suferințele lui Cristos și glorificările care urmau după acestea. 12Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înșiși, ci pentru voi slujeau ei cu privire la lucrurile care v-au fost istorisite acum de către cei ce v-au vestit Evanghelia prin Duhul Sfânt trimis din Cer, lucruri la care până și îngerii tânjesc să privească.
Chemarea credincioșilor la o viață sfântă
13Prin urmare, să aveți o minte vigilentă,#1:13 Lit.: Înfășurați-vă coapsele minții. În contextul oriental din antichitate, textul face aluzie la imaginea unui om care, înainte să se apuce de lucru, trebuia să se îmbrace cu o haină lungă și largă și să-și înfășoare brâul în jurul mijlocului. Prin urmare, sensul expresiei poate fi: pregătiți-vă mintea pentru acțiune sau fiți vigilenți. să fiți treji și să vă puneți pe deplin speranța în harul care vă va fi adus la descoperirea lui Isus Cristos. 14Ca niște copii ascultători, să nu vă conformați poftelor de altădată, când trăiați în ignoranță, 15ci, așa cum Cel Ce v-a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în tot comportamentul vostru, 16fiindcă este scris: „Fiți sfinți, pentru că Eu sunt sfânt!“#1:16 Vezi Lev. 11:44-45; 19:2..
17Și dacă-L numiți „Tată“ pe Cel Ce judecă cu imparțialitate, în funcție de faptele fiecăruia, atunci trăiți cu frică în timpul peregrinării voastre, 18pentru că știți că nu cu lucruri efemere – argint sau aur – ați fost răscumpărați din felul vostru deșert de viață, moștenit de la strămoșii voștri, 19ci cu sângele prețios al lui Cristos, ca al unui miel fără cusur și fără pată. 20El a fost cunoscut înainte de întemeierea lumii, dar a fost arătat în vremurile de pe urmă pentru voi, 21care, prin El, credeți în Dumnezeu. El L-a înviat dintre cei morți și L-a glorificat, astfel încât credința și speranța voastră să fie în Dumnezeu.
22Deci, având în vedere că v-ați curățit sufletele prin ascultarea de adevăr, astfel încât dragostea voastră frățească să fie fără ipocrizie, iubiți-vă cu căldură unii pe alții, dintr-o inimă curată. 23Voi ați fost născuți din nou, nu dintr-o sămânță pieritoare, ci dintr-una nepieritoare, prin Cuvântul cel viu și trainic al lui Dumnezeu. 24Căci,
„Orice om este ca iarba
și toată gloria lui este ca floarea de pe câmp.
Iarba se usucă, iar floarea cade,
25însă Cuvântul Domnului rămâne pe vecie!“#1:24-25 Vezi Is. 40:6-8, în versiunea LXX..
Și acesta este Cuvântul care v-a fost vestit prin Evanghelie.

Selectat acum:

1 Petru 1: NTR

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te