YouVersion
Pictograma căutare

1 Timotei 1

1
1Pavel, apostol al lui Cristos Isus, prin porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, și a lui Cristos Isus, speranța noastră,
2către Timotei, adevăratul meu copil în credință:
Har, milă și pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Cristos Isus, Domnul nostru!
Atenționări cu privire la învățătorii falși ai Legii
3Când m-am dus în Macedonia, te-am îndemnat să rămâi în Efes ca să le poruncești unora să nu-i învețe pe alții o altă învățătură 4și să nu dea atenție miturilor și nesfârșitelor genealogii, care încurajează mai degrabă la speculații nefolositoare,#1:4 Sau: (1) controverse inutile; (2) curiozități fără rost. decât la lucrarea lui Dumnezeu prin credință. 5Ținta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-o conștiință bună și dintr-o credință fără ipocrizie. 6Unii s-au abătut de la acestea și s-au întors la flecăreli. 7Ei vor să fie învățători ai Legii, fără să înțeleagă însă nici ceea ce spun, nici lucrurile asupra cărora insistă.
8Știm că Legea este bună, dacă cineva o folosește în mod legitim.#1:8 Pavel apelează la un joc de cuvinte: Legea (nomos), este bună, dacă este folosită în mod legitim (nomimos), legal, în spiritul legii. 9Știm că Legea nu este făcută pentru cel drept, ci pentru cei nelegiuiți și pentru cei răzvrătiți, pentru cei lipsiți de evlavie și pentru cei păcătoși, pentru cei lipsiți de sfințenie și pentru cei lumești, pentru ucigașii de tată și pentru ucigașii de mamă, pentru ucigașii de oameni, 10pentru cei imorali, pentru homosexuali, pentru negustorii de sclavi, pentru mincinoși, pentru sperjuri și pentru orice altceva este contrar învățăturii sănătoase, 11potrivit cu Evanghelia gloriei fericitului Dumnezeu, care mi-a fost încredințată mie.
Harul Domnului arătat lui Pavel
12Îi sunt recunoscător lui Isus Cristos, Domnul nostru, Care m-a întărit, pentru că m-a considerat credincios și m-a pus astfel în slujba Lui, 13cu toate că înainte eram un blasfemiator, un persecutor și un om violent. Dar mi s-a arătat milă, pentru că lucram ca un neștiutor, în necredință. 14Și harul Domnului nostru a fost turnat din belșug peste mine, împreună cu credința și dragostea care sunt în Cristos Isus.
15Acest cuvânt este demn de încredere și merită să fie acceptat în întregime: Cristos Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu. 16De aceea mi s-a arătat milă, pentru ca în mine, cel dintâi, Cristos Isus să-Și poată arăta toată îndelunga Lui răbdare, făcând din mine un exemplu pentru cei ce urmează să creadă în El ca să primească viață veșnică. 17A Împăratului veșniciilor, a nemuritorului, nevăzutului și singurului Dumnezeu să fie onoarea și gloria, în vecii vecilor! Amin.
Reînnoirea chemării lui Timotei
18Timotei, copilul meu, îți dau această poruncă potrivit cu profețiile rostite mai înainte cu privire la tine, pentru ca, prin ele, să te lupți lupta cea bună, 19având credință și o conștiință bună, de care unii n-au mai ținut cont și au eșuat în ce privește credința. 20Printre ei sunt Hymenaios și Alexandru, pe care i-am dat pe mâna lui Satan, ca să se învețe să nu mai blasfemieze.

Selectat acum:

1 Timotei 1: NTR

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te