YouVersion
Pictograma căutare

2 Cronici 32

32
Ierusalimul, amenințat de către Sanherib
(2 Regi 18:13, 17-37; 19:8-19, 35-37; Is. 36; 37:8-20, 36-38)
1După aceste fapte de credincioșie, a venit Sanherib,#32:1 Împărat al Asiriei între anii 705–681 î.Cr. împăratul Asiriei. El a intrat în Iuda și și-a așezat tabăra în direcția cetăților fortificate, gândindu-se să le cucerească pentru sine. 2Când Ezechia a văzut că Sanherib a venit și vrea să lupte împotriva Ierusalimului, 3s-a sfătuit cu conducătorii și cu vitejii lui să astupe izvoarele din afara cetății, iar aceștia l-au susținut. 4Mulți oameni din popor s-au mobilizat și au astupat toate izvoarele și pârâul care curgea prin mijlocul acelei regiuni, căci își ziceau: „De ce să vină împărații Asiriei și să găsească apă din belșug?“. 5Ezechia s-a încurajat și a refăcut tot zidul spart, înălțându-l până la turnuri. El a mai înălțat încă un zid în afară, a întărit Milo din Cetatea lui David și a făcut o mulțime de arme și de scuturi.
6El a numit căpetenii de război în fruntea poporului, i-a convocat în piața de la poarta cetății și a vorbit inimii lor, zicând: 7„Fiți tari și curajoși! Nu vă temeți și nu vă înspăimântați din cauza împăratului Asiriei și a întregii mulțimi care este cu el, căci mai mulți sunt cu noi decât cu el! 8Cu el este un braț de carne, dar cu noi este Domnul, Dumnezeul nostru, ca să ne ajute și să poarte bătăliile noastre!“.
Poporul a avut încredere în cuvintele lui Ezechia, regele lui Iuda.
9După aceea, Sanherib, împăratul Asiriei, în timp ce era înaintea Lachișului împreună cu toate forțele sale, i-a trimis pe slujitorii săi la Ierusalim, la Ezechia, regele lui Iuda, și la toți cei din Iuda care erau în Ierusalim, zicând:
10„Așa vorbește Sanherib, împăratul Asiriei:
«În ce vă încredeți voi, de rămâneți sub asediu în Ierusalim? 11Oare nu vă amăgește Ezechia, ca să vă dea morții prin înfometare și însetare, zicând: ‘Domnul, Dumnezeul nostru, ne va elibera din mâna împăratului Asiriei!’? 12Oare nu Ezechia I-a îndepărtat înălțimile și altarele, poruncind lui Iuda și Ierusalimului: ‘Să vă închinați numai înaintea unui singur altar și doar pe el să aduceți tămâie!’?
13Nu știți ce am făcut eu și părinții mei tuturor popoarelor celorlalte țări? Au putut oare dumnezeii națiunilor pământului să-și elibereze țările din mâna mea? 14Care dintre toți dumnezeii acestor națiuni, care au fost date spre nimicire de părinții mei, au putut să-și elibereze poporul din mâna mea? Prin urmare, cum va putea Dumnezeul vostru să vă elibereze din mâna mea? 15De aceea să nu-l lăsați pe Ezechia să vă amăgească! Nu-l lăsați să vă înșele astfel! Să nu credeți în El, căci niciunul dintre dumnezeii vreunei națiuni sau ai vreunui regat n-au putut să-și elibereze poporul din mâna mea și din mâna părinților mei! Nici Dumnezeul vostru nu va putea să vă elibereze din mâna mea!»“.
16Slujitorii săi au mai vorbit și alte lucruri împotriva Domnului Dumnezeu și împotriva lui Ezechia, slujitorul Său. 17Sanherib mai scrisese și scrisori ca să-L batjocorească pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, în care vorbea împotriva Lui, zicând: „Așa cum dumnezeii națiunilor pământului nu și-au eliberat popoarele din mâna mea, nici Dumnezeul lui Ezechia nu-Și va elibera poporul din mâna mea!“. 18Slujitorii au proclamat aceasta, cu glas tare și în limba iudaică,#32:18 Adică, ebraică. poporului din Ierusalim aflat pe zid, ca să-i facă să se teamă și să-i îngrozească, și să poată captura astfel cetatea. 19Ei au vorbit despre Dumnezeul Ierusalimului ca despre dumnezeii popoarelor pământului, care sunt făcuți de mâini omenești. 20Dar regele Ezechia și profetul Isaia, fiul lui Amoț, s-au rugat cu privire la aceasta și au strigat către ceruri.
21 Domnul a trimis un înger care a nimicit orice războinic viteaz, orice conducător și orice căpetenie din tabăra împăratului Asiriei. Acesta s-a întors rușinat în țara lui. Când a intrat în templul zeului său, fiii lui l-au înjunghiat acolo cu sabia.
22Așa i-a salvat Domnul pe Ezechia și pe locuitorii Ierusalimului din mâna lui Sanherib, împăratul Asiriei, și din mâna tuturor dușmanilor lor. El i-a protejat din toate părțile. 23Mulți au venit la Ierusalim cu daruri de mâncare pentru Domnul și cu cadouri pentru Ezechia, regele lui Iuda, care, de atunci, a fost înălțat înaintea ochilor tuturor națiunilor.
Succesul și mândria lui Ezechia
(2 Regi 20:1-21; Is. 38:1-8, 21-22; 39:1-8)
24În acele zile, Ezechia s-a îmbolnăvit și era aproape de moarte. El s-a rugat Domnului, Care i-a vorbit și i-a dat un semn. 25Însă Ezechia nu a răsplătit binefacerea primită, deoarece i s-a mândrit inima, astfel că mânia Domnului a fost peste el, peste Iuda și peste Ierusalim. 26Ezechia s-a smerit de mândria inimii lui, împreună cu locuitorii Ierusalimului, astfel încât mânia Domnului n-a mai venit peste ei în vremea lui Ezechia.
27Ezechia a avut foarte multă bogăție și glorie. El și-a făcut vistierii pentru argint, pentru aur, pentru pietre prețioase, pentru mirodenii, pentru scuturi și pentru tot felul de vase scumpe. 28A construit hambare pentru recolta de cereale, pentru vin și pentru ulei, precum și grajduri pentru tot felul de vite și staule pentru oi. 29El și-a construit cetăți și a avut numeroase turme și cirezi, căci Dumnezeu i-a dat foarte multe bunuri.
30Ezechia este cel care a astupat izvorul de sus al Ghihonului și i-a îndreptat cursul în jos spre partea de vest a Cetății lui David. Ezechia a reușit în tot ce a făcut. 31Însă, când trimișii conducătorilor din Babilon au venit la el ca să întrebe despre semnul care se făcuse în țară, Dumnezeu l-a părăsit, ca să-l pună la încercare și să cunoască tot ce era în inima lui.
32Celelalte fapte ale lui Ezechia, precum și dovezile sale de credincioșie sunt scrise în „Vedenia profetului Isaia“, fiul lui Amoț, și în „Cartea regilor lui Iuda și ai lui Israel“. 33Ezechia a adormit alături de strămoșii săi și a fost înmormântat în locul cel mai înalt al mormântului urmașilor lui David. La moartea sa, toți cei din Iuda și locuitorii Ierusalimului i-au dat cinste. Și în locul lui a domnit fiul său Manase.

Selectat acum:

2 Cronici 32: NTR

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te