9
Regina din Șeba îl vizitează pe Solomon
(1 Regi 10:1-13)
1Când regina din Șeba a auzit despre faima lui Solomon, a venit la Ierusalim ca să-l pună la încercare prin întrebări grele. Era însoțită de o caravană foarte numeroasă, având cu ea cămile încărcate cu mirodenii, foarte mult aur și pietre prețioase. Ea a venit la Solomon și i-a vorbit despre tot ce avea pe inimă. 2Solomon i-a răspuns la toate întrebările; nu a fost nimic prea greu pe care Solomon să nu fi știut să i-l clarifice. 3Când regina din Șeba a văzut înțelepciunea lui Solomon, palatul pe care-l construise, 4mâncarea de la masa lui, locuința slujitorilor săi, slujirea servitorilor săi, veșmintele acestora, paharnicii lui și veșmintele acestora și treptele pe care el urca la Casa Domnului, i s-a tăiat răsuflarea.
5Apoi i-a zis regelui: „Așadar, este adevărat ce am auzit în țara mea cu privire la faptele tale și la înțelepciunea ta. 6Dar nu am crezut toate acestea până când nu am venit și le-am văzut cu ochii mei. Iată însă că nu mi s-a spus nici măcar pe jumătate despre măreția înțelepciunii tale. Tu ai mai mult decât am auzit spunându-se despre tine. 7Ferice de oamenii tăi, ferice de acești slujitori ai tăi care stau mereu înaintea ta și care aud înțelepciunea ta! 8Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul tău, Care Și-a găsit plăcerea în tine, punându-te pe tronul Lui, ca să fii rege pentru Domnul, Dumnezeul tău. Dumnezeul tău îl iubește pe Israel și vrea să-l consolideze pe vecie. El te-a desemnat rege al lor ca să faci judecată și dreptate“.
9Și ea i-a dăruit regelui o sută douăzeci de talanți#9:9 Aproximativ 3,6 t. de aur, o mare cantitate de mirodenii, precum și pietre prețioase. Nu s-au mai văzut niciodată așa mirodenii ca mirodeniile pe care regina din Șeba i le-a dăruit regelui Solomon. 10(Slujitorii lui Huram și slujitorii lui Solomon, cei care au adus aur din Ofir, au mai adus de acolo și lemn de algum și pietre prețioase. 11Din lemnul de algum, regele a făcut trepte pentru Casa Domnului și pentru palatul regelui, lire și harfe pentru cântăreți. Niciodată nu se mai văzuse așa ceva în țara lui Iuda.) 12Regele Solomon i-a dat reginei din Șeba tot ceea ce ea și-a dorit și a cerut, diferit de ceea ce a adus ea regelui. După aceea, ea a plecat și s-a întors în țara sa, împreună cu slujitorii săi.
Fastul de la curtea lui Solomon
(1 Regi 10:14-29; 2 Cron. 1:14-17)
13Cantitatea de aur care intra anual în vistieria lui Solomon era de șase sute șaizeci și șase de talanți#9:13 Aproximativ 20 t. de aur, 14în afară de aurul adus de negustori și comercianți. De asemenea, toți regii Arabiei și guvernatorii țării îi aduceau aur și argint lui Solomon.
15Regele Solomon a făcut două sute de scuturi mari din aur bătut, pentru fiecare scut folosind câte șase sute de șecheli de aur bătut 16și trei sute de scuturi mici din aur bătut, pentru fiecare dintre aceste scuturi folosind câte trei sute de șecheli de aur. Regele le-a pus în Palatul Pădurii Libanului.
17Regele a mai făcut și un tron mare din fildeș și l-a poleit cu aur pur. 18Tronul avea șase trepte și un scăunaș din aur, care era fixat de tron. De fiecare parte a tronului era câte o rezemătoare, iar lângă fiecare rezemătoare era așezat câte un leu. 19Alți doisprezece lei erau așezați de-o parte și de alta a celor șase trepte. Așa ceva nu se mai făcuse pentru niciun regat. 20Toate vasele de băut ale regelui Solomon erau din aur și toate vasele din Palatul Pădurii Libanului erau din aur pur. Niciunul nu era din argint; acesta era considerat fără valoare pe vremea lui Solomon. 21Căci regele avea corăbii de Tarșiș care navigau împreună cu slujitorii lui Huram și, o dată la trei ani, aduceau aur, argint, fildeș, maimuțe și păuni.
22Regele Solomon i-a întrecut în bogăție și în înțelepciune pe toți regii pământului. 23Toți regii pământului căutau să-l vadă pe Solomon, ca să-i asculte înțelepciunea pe care o pusese Dumnezeu în inima lui. 24An de an, fiecare dintre cei care veneau își aducea darul: vase de argint și de aur, haine, arme, mirodenii, cai și catâri.
25Solomon avea patru mii de grajduri pentru cai și care și douăsprezece mii de călăreți, pe care îi ținea atât în cetățile pentru care, cât și împreună cu el, la Ierusalim. 26El stăpânea peste toate regatele, de la râu până în țara filistenilor și până la granița cu Egiptul. 27Regele a făcut ca argintul să fie la fel de obișnuit în Ierusalim precum pietrele, iar cedrii la fel de numeroși precum sicomorii de pe zona deluroasă. 28Caii lui Solomon erau aduși din Egipt și din toate celelalte țări.
Moartea lui Solomon
(1 Regi 11:41-43)
29Celelalte fapte ale lui Solomon, cele dintâi și cele de pe urmă, nu sunt scrise oare în „Cronicile profetului Natan“, în „Profeția șilonitului Ahia“ și în „Vedeniile văzătorului Ido“, cele cu privire la Ieroboam, fiul lui Nebat? 30Solomon a domnit în Ierusalim peste tot Israelul timp de patruzeci de ani. 31Apoi Solomon a adormit alături de strămoșii săi și a fost înmormântat în cetatea tatălui său, David. Și în locul lui a domnit fiul său Roboam.