YouVersion
Pictograma căutare

2 Corinteni 6:14-18

2 Corinteni 6:14-18 NTR

Nu vă prindeți la jug cu cei necredincioși. Căci ce legătură este între dreptate și fărădelege? Sau ce părtășie are lumina cu întunericul? Ce acord are Cristos cu Beliar? Sau ce are în comun cel credincios cu cel necredincios? Ce înțelegere are Templul lui Dumnezeu cu idolii? Noi suntem Templul Dumnezeului celui Viu, așa cum a spus Dumnezeu: „Voi locui și voi umbla printre ei și voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu“. De aceea, „Ieșiți din mijlocul lor și separați-vă! zice Domnul. Nu atingeți nimic necurat, iar Eu vă voi primi“. Și „Eu voi fi Tatăl vostru, iar voi veți fi fiii și fiicele Mele, zice Domnul cel Atotputernic“.