YouVersion
Pictograma căutare

2 Regi 12

12
Ioaș repară Casa Domnului
(2 Cron. 24:1-14)
1Ioaș a devenit rege în al șaptelea an al lui Iehu și a domnit la Ierusalim timp de patruzeci de ani. Mama lui se numea Țibia și era din Beer-Șeba. 2Ioaș a făcut ce este drept înaintea ochilor Domnului, în toate zilele în care a fost îndrumat de preotul Iehoiada. 3Totuși, înălțimile n-au fost îndepărtate, iar poporul încă mai aducea jertfe și tămâie pe înălțimi.
4Ioaș le-a zis preoților: „Strângeți tot argintul care a fost adus ca dar sfânt la Casa Domnului, și anume argintul strâns la numărătoarea poporului,#12:4 Vezi Ex. 30:11-16; 38:25-26. argintul primit pentru răscumpărarea oamenilor, după evaluarea făcută, și tot argintul pe care cineva îl aduce din inimă la Casa Domnului. 5Fiecare preot să-l ia de la vistiernici și să-l folosească la repararea spărturilor Casei, oriunde va descoperi ceva de reparat“.
6Dar în al douăzeci și treilea an al regelui Ioaș, preoții încă nu reparaseră spărturile Casei. 7Regele Ioaș i-a chemat pe preotul Iehoiada și pe ceilalți preoți și le-a zis: „De ce n-ați reparat spărturile Casei? Acum, să nu mai luați argint de la vistiernicii voștri, ci să-l dați pentru repararea spărturilor Casei“. 8Preoții au fost de acord să nu mai ia argint de la popor și să nu se mai ocupe ei de repararea spărturilor Casei.
9Prin urmare, preotul Iehoiada a luat un cufăr, i-a făcut o gaură în capac și l-a pus alături de altar, pe partea dreaptă cum se intră în Casa Domnului. Preoții, care păzeau poarta, puneau în el tot argintul care se aducea la Casa Domnului. 10Și când vedeau că era prea mult argint în cufăr, venea scribul regelui împreună cu marele preot, numărau tot argintul care era adus la Casa Domnului și îl puneau în săculeți. 11Apoi dădeau argintul cântărit celor ce supravegheau lucrarea la Casa Domnului. Acest argint era folosit pentru plata tâmplarilor și a constructorilor care lucrau la Casa Domnului, 12a zidarilor și a cioplitorilor în piatră, pentru cumpărarea lemnelor și a pietrelor cioplite necesare pentru repararea spărturilor Casei Domnului și pentru orice altă cheltuială care se făcea pentru repararea Casei.
13Argintul care era adus la Casa Domnului n-a fost folosit pentru confecționarea ligheanelor de argint, a mucarnițelor, a vaselor, a trâmbițelor și nici pentru achiziționarea vreunui vas de aur sau de argint pentru Casa Domnului, 14ci cu el au fost plătiți cei ce făceau lucrarea la restaurarea Casei Domnului. 15Nu se cerea socoteală oamenilor cărora li se încredința argintul pentru a plăti lucrătorii, fiindcă lucrau cu credincioșie. 16Argintul de la jertfele pentru vină și argintul de la jertfele pentru păcat nu era adus la Casa Domnului, ci era pentru preoți.
Prețul pentru salvarea Ierusalimului
(2 Cron. 24:23-27)
17În vremea aceea, Hazael, regele Aramului, s-a dus să lupte împotriva Gatului și l-a capturat. Apoi și-a îndreptat fața ca să meargă împotriva Ierusalimului. 18Dar Ioaș, regele lui Iuda, a luat toate lucrurile sfinte care au fost închinate Domnului de către înaintașii lui, regii lui Iuda, și anume de Iehoșafat, de Iehoram și de Ahazia, și tot aurul care se afla în vistieria Casei Domnului și în palatul regelui și le-a trimis lui Hazael, regele Aramului, care nu a mai venit împotriva Ierusalimului.
19Celelalte fapte ale lui Ioaș și tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? 20Slujitorii lui s-au ridicat și au conspirat împotriva lui la Bet-Milo, pe drumul care coboară spre Sila.#12:20 Probabil un drum pietruit, care cobora din Cetatea lui David. 21Iozabad, fiul lui Șimat, și Iehozabad, fiul lui Șomer, slujitorii săi, l-au lovit, iar el a murit. L-au înmormântat alături de strămoșii săi, în Cetatea lui David. Și în locul lui a domnit fiul său Amația.

Selectat acum:

2 Regi 12: NTR

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te