YouVersion
Pictograma căutare

2 Samuel 19

19
1Lui Ioab i s-a spus: „Iată, regele plânge și îl bocește pe Absalom“. 2Astfel, în ziua aceea, victoria s-a transformat în bocet pentru tot poporul, căci în ziua aceea poporul auzea zicându-se: „Regele este îndurerat din cauza fiului său“. 3În aceeași zi, poporul a intrat pe furiș în cetate, ca niște oameni rușinați că au fugit din luptă. 4Regele își acoperise fața și striga în gura mare: „Fiul meu Absalom! Absalom, fiul meu, fiul meu!“.
5Ioab a intrat în palat la rege și i-a zis: „Tu acoperi de rușine astăzi fețele tuturor slujitorilor tăi, cei care au salvat astăzi viața ta, viața fiilor tăi și a fiicelor tale, viața soțiilor tale și viața țiitoarelor tale. 6Tu îi iubești pe cei ce te urăsc și îi urăști pe cei ce te iubesc, căci astăzi ne spui că, pentru tine, conducătorii și slujitorii nu înseamnă nimic. Și știu că, dacă Absalom ar fi viu, iar noi toți astăzi am fi morți, atunci lucrul acesta ți-ar fi plăcut. 7Așadar, ridică-te, ieși și vorbește-le slujitorilor tăi pe placul inimii lor, căci jur pe Domnul că, dacă nu ieși să te arăți, nu va mai rămâne niciun om cu tine în noaptea aceasta! Astfel, această nenorocire ar fi mai mare decât toate nenorocirile care ți s-au întâmplat din tinerețe și până astăzi“. 8Regele s-a dus și s-a așezat la poartă. A fost înștiințat întregul popor, zicându-se: „Iată că regele s-a așezat la poartă!“. Și tot poporul a venit înaintea regelui.
David se întoarce la Ierusalim
Între timp Israel fugise, fiecare la casa lui. 9În toate semințiile lui Israel, toți oamenii vorbeau între ei și ziceau: „Regele ne-a eliberat din mâna dușmanilor noștri. El a fost cel care ne-a eliberat din mâna filistenilor, iar acum a trebuit să fugă din țară, alungat de Absalom. 10Acum însă Absalom, pe care l-am uns să domnească peste noi, a murit în luptă. Prin urmare, de ce nu spuneți nimic ca să-l aduceți pe rege înapoi?“.
11Când a aflat regele David ce se vorbește în tot Israelul, a trimis acest mesaj preoților Țadok și Abiatar: „Întrebați-i pe bătrânii lui Iuda: «De ce trebuie să fiți voi cei de pe urmă care să-l aduceți pe rege înapoi acasă? 12Voi sunteți frații mei; sunteți os din oasele mele și carne din carnea mea. Prin urmare, de ce trebuie să fiți ultimii care să-l aduceți acasă pe rege?»“. 13Iar lui Amasa să-i spuneți: „Nu ești tu os din oasele mele și carne din carnea mea? Dumnezeu să Se poarte cu mine cu toată asprimea dacă, de azi înainte, nu vei fi tu conducătorul armatei, în locul lui Ioab“.
14 Regele a câștigat inima tuturor bărbaților din Iuda, ca și cum aceștia ar fi fost un singur om. Ei au trimis să-i spună regelui: „Întoarce-te împreună cu slujitorii tăi“. 15Regele a pornit înapoi și a ajuns la Iordan. Între timp, cei din Iuda veniseră la Ghilgal ca să-l întâmpine pe rege și să-l treacă Iordanul.
16Beniamitul Șimei, fiul lui Ghera, din Bahurim, s-a grăbit să se coboare cu bărbații lui Iuda ca să-l întâmpine pe regele David. 17Împreună cu el erau o mie de bărbați din Beniamin, precum și Țiba, slujitorul familiei lui Saul, împreună cu cei cincisprezece fii și cei douăzeci de slujitori ai săi. Au venit în grabă la Iordan, unde era și regele. 18El a trecut vadul ca să ajute familia regelui să traverseze și să facă ce crede regele de cuviință. Șimei, fiul lui Ghera, s-a plecat înaintea regelui, chiar când acesta urma să traverseze Iordanul.
19El i-a zis regelui:
‒ Fie ca stăpânul meu să nu ia în seamă nelegiuirea mea și să nu-și aducă aminte de răul pe care slujitorul său i l-a făcut în ziua în care stăpânul meu, regele, ieșea din Ierusalim. Să nu pună regele la inimă lucrul acesta. 20Căci eu, slujitorul tău, știu că am păcătuit, dar iată că astăzi vin primul din întreaga Casă a lui Iosif#19:20 Cu referire la semințiile din nord, dintre care Efraim și Manase (fiii lui Iosif) erau cele mai importante (vezi Ios. 18:5; Jud. 1:22). ca să-l întâmpin pe stăpânul meu, regele.
21Abișai, fiul Țeruiei, a zis:
‒ Nu trebuie oare ca Șimei să fie omorât pentru că l-a blestemat pe unsul Domnului?
22Însă David a zis:
‒ Ce am eu de-a face cu voi, fii ai Țeruiei? De ce îmi sunteți astăzi împotrivă? Astăzi să fie oare omorât vreun om în Israel? Nu știu eu că astăzi sunt rege peste Israel?
23Apoi regele i-a zis lui Șimei:
‒ Nu vei muri.
Și regele i-a promis printr-un jurământ.
24În întâmpinarea regelui a venit și Mefiboșet, nepotul lui Saul. Acesta nu-și îngrijise picioarele, nu-și aranjase barba și nu-și spălase hainele din ziua în care regele plecase și până când acesta sosise în pace.
25Când a sosit de la Ierusalim în întâmpinarea regelui, acesta l-a întrebat:
‒ Mefiboșet, de ce nu ai venit cu mine?
26El a răspuns:
‒ O, rege, stăpânul meu, slujitorul tău, fiind olog, s-a gândit: „Voi pune șaua pe măgar și, călare pe el, voi putea merge cu regele“. Slujitorul meu însă m-a trădat. 27L-a defăimat pe slujitorul tău înaintea stăpânului meu, regele. Însă stăpânul meu, regele, este ca un înger al lui Dumnezeu. Fă ceea ce consideri că este bine. 28Căci toți cei din familia tatălui meu merită să fie pedepsiți cu moartea de către stăpânul meu, regele. Cu toate acestea, tu i-ai dat voie slujitorului tău să mănânce la masa ta. Ce alt drept aș mai putea cere de la rege?
29Regele i-a zis:
‒ De ce mai vorbești despre aceste lucruri? Am spus: tu și Țiba veți împărți pământul.
30Mefiboșet i-a zis regelui:
‒ Poate să ia el chiar tot, de vreme ce stăpânul meu, regele, s-a întors teafăr acasă.
31Ghiladitul Barzilai a venit din Roghelim și a traversat Iordanul împreună cu regele, ca să-l însoțească până dincolo de Iordan. 32Barzilai era foarte bătrân, fiind în vârstă de optzeci de ani. El asigurase hrana regelui în timpul șederii acestuia la Mahanaim, căci era un om foarte bogat.
33Regele i-a zis lui Barzilai:
‒ Însoțește-mă, iar eu îți voi asigura hrana atât timp cât ești cu mine la Ierusalim.
34Dar Barzilai i-a zis regelui:
‒ Oare câți ani voi mai trăi, ca să mă duc cu regele la Ierusalim? 35Am ajuns la optzeci de ani. Pot eu să mai fac deosebirea între ceea ce este bun și ceea ce este rău? Poate slujitorul tău să mai simtă gustul mâncării și al băuturii? Pot eu să mai ascult glasul cântăreților și ale cântărețelor? Și de ce să mai fie slujitorul tău o povară pentru stăpânul meu, regele? 36Slujitorul tău îl va însoți puțin pe rege dincolo de Iordan. Oricum, de ce mi-ar oferi regele o asemenea răsplată? 37Dă-i voie, te rog, slujitorului tău să se întoarcă și să moară în cetatea sa, unde sunt înmormântați tatăl său și mama sa. Dar iată-l pe slujitorul tău, Chimham. Să traverseze el împreună cu stăpânul meu, regele! Fă pentru el ceea ce consideri că este bine.
38Regele i-a răspuns:
‒ Chimham va traversa cu mine, iar eu voi face pentru el ceea ce consideri că este bine. Tot ce vei alege de la mine, voi face pentru tine.
39Astfel, tot poporul a traversat Iordanul, iar după ce a traversat și regele, regele l-a sărutat pe Barzilai și l-a binecuvântat, iar acesta s-a întors acasă. 40Regele a traversat înspre Ghilgal și împreună cu el a traversat și Chimham. Tot poporul lui Iuda, precum și jumătate din poporul lui Israel, l-au ajutat pe rege să traverseze.
41Dar iată că toți bărbații lui Israel au venit la rege și i-au zis:
‒ De ce bărbații lui Iuda, frații noștri, te-au furat și l-au însoțit pe rege să traverseze Iordanul împreună cu familia lui și cu toți oamenii lui David?
42Toți bărbații lui Iuda le-au răspuns bărbaților lui Israel astfel:
‒ Pentru că regele este rudă cu noi. Deci, de ce vă mâniați pentru acest lucru? Am mâncat noi pe cheltuiala regelui? Am primit noi vreun dar din partea lui?
43Bărbații lui Israel le-au zis bărbaților lui Iuda:
‒ Noi avem dreptul la rege de zece ori mai mult decât voi. Chiar la David avem mai mult drept decât voi. Așadar, de ce ne disprețuiți? Noi am fost cei dintâi care l-am chemat pe regele nostru înapoi.
Cuvintele bărbaților lui Iuda au avut însă mai mare greutate decât cuvintele bărbaților lui Israel.

Selectat acum:

2 Samuel 19: NTR

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te