YouVersion
Pictograma căutare

Deuteronom 6:1-13

Deuteronom 6:1-13 NTR

Acestea sunt poruncile, hotărârile și judecățile pe care DOMNUL, Dumnezeul vostru, mi-a poruncit să vă învăț să le împliniți în țara pe care o veți stăpâni, ca să te temi de DOMNUL, Dumnezeul tău, atât tu, cât și fiii și nepoții tăi, în toate zilele vieții tale, păzind toate hotărârile și poruncile pe care ți le dau, și ca să ai viață lungă. Ascultă, Israel, și veghează să le împlinești, ca să-ți meargă bine și să vă înmulțiți mult, așa cum ți-a promis DOMNUL, Dumnezeul strămoșilor tăi, în țara în care curge lapte și miere. Ascultă, Israel! DOMNUL, Dumnezeul nostru, este singurul DOMN. Să-L iubești pe DOMNUL, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta. Iar cuvintele acestea, pe care ți le poruncesc astăzi, să le păstrezi în inima ta. Să le întipărești în mintea copiilor tăi și să vorbești despre ele când vei fi acasă sau în călătorie, când te vei culca sau când te vei trezi. Să ți le legi de mână ca semn de aducere-aminte și să-ți fie ca niște bentițe pe frunte. Să le scrii pe tocurile ușilor caselor tale și pe porțile tale. Când DOMNUL, Dumnezeul tău, te va duce în țara pe care a promis-o prin jurământ părinților tăi, Avraam, Isaac și Iacov, și-ți va da cetăți mari și bune, pe care nu tu le-ai construit, case pline cu tot felul de bunuri, pe care nu tu le-ai umplut, fântâni pe care nu tu le-ai săpat, vii și măslini pe care nu tu i-ai plantat, atunci când vei mânca și te vei sătura, ai grijă să nu cumva să uiți de DOMNUL, Care te-a scos din țara Egiptului, din casa sclavilor. Să te temi de DOMNUL, Dumnezeul tău, Lui să-I slujești și în Numele Lui să juri.