9
Israel – un popor răzvrătit
1Ascultă, Israel! Astăzi vei traversa Iordanul ca să iei în stăpânire națiuni mai mari și mai puternice decât tine, cu cetăți mari și fortificate până la cer, 2cum sunt anachiții, un popor puternic și de statură înaltă, pe care îi cunoști și despre care ai auzit zicându-se: «Cine poate sta împotriva anachiților?». 3Dar să știi astăzi că Domnul, Dumnezeul tău, va traversa El Însuși înaintea ta, ca un foc mistuitor. El îi va distruge și-i va smeri înaintea ta, iar tu îi vei alunga și îi vei nimici repede, așa cum ți-a promis Domnul.
4După ce Domnul, Dumnezeul tău, îi va alunga dinaintea ta, să nu zici în inima ta: «Datorită dreptății mele m-a adus Domnul să stăpânesc țara aceasta!». Căci din cauza răutății acestor națiuni, le va alunga Domnul dinaintea ta. 5Nu datorită dreptății sau curăției inimii tale vei intra în stăpânirea țării lor, ci din cauza răutății acestor națiuni, Domnul, Dumnezeul tău, le va alunga dinaintea ta, și ca să se împlinească astfel cuvântul pe care Domnul l-a jurat părinților tăi, Avraam, Isaac și Iacov. 6Să știi, deci, că nu datorită dreptății tale, Domnul, Dumnezeul tău, îți dă în stăpânire această țară bună, căci tu ești un popor încăpățânat.
7Adu-ți aminte și nu uita cum L-ai provocat la mânie pe Domnul, Dumnezeul tău, în deșert. Ați fost răzvrătiți împotriva Domnului din ziua în care ați ieșit din țara Egiptului, până la sosirea voastră în locul acesta. 8La Horeb, L-ați provocat pe Domnul la mânie, iar Domnul a fost atât de mânios pe voi încât să vă nimicească. 9Când m-am urcat pe munte ca să iau tablele de piatră, tablele legământului pe care l-a încheiat Domnul cu voi, am rămas pe munte timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți fără să mănânc pâine și fără să beau apă. 10Domnul mi-a dat cele două table de piatră scrise cu degetul lui Dumnezeu. Pe ele erau toate poruncile pe care vi le-a spus pe munte, din mijlocul focului, în ziua adunării.
Vițelul de aur
(Ex. 32:1-35)
11La sfârșitul celor patruzeci de zile și patruzeci de nopți, Domnul mi-a dat cele două table de piatră, tablele legământului. 12Domnul mi-a zis: «Ridică-te și coboară repede din acest loc, fiindcă poporul tău, pe care l-ai scos din Egipt, s-a pervertit. Repede s-a mai abătut de la calea pe care i-am poruncit-o, turnându-și un idol!». 13Domnul mi-a vorbit, zicând: «M-am uitat la poporul acesta și iată că este un popor încăpățânat. 14Lasă-Mă să-i nimicesc și să le șterg numele de sub ceruri, iar din tine o să fac o națiune mai puternică și mai mare decât ei».
15Eu m-am întors și am coborât de pe munte. Muntele ardea cu foc, iar cele două table ale legământului erau în amândouă mâinile mele. 16M-am uitat și iată că păcătuiserăți împotriva Domnului, Dumnezeul vostru, făcându-vă un vițel turnat. Repede v-ați mai abătut de la calea pe care v-o poruncise Domnul! 17Atunci am luat cele două table și le-am aruncat din mâinile mele, sfărâmându-le sub privirile voastre.
18M-am aruncat cu fața la pământ înaintea Domnului, ca mai înainte, timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți. Nu am mâncat pâine și nu am băut apă, din cauza tuturor păcatelor pe care le-ați comis, făcând ce este rău înaintea ochilor Domnului ca să-L provocați la mânie. 19La vederea mâniei și furiei Domnului m-am înspăimântat, căci era plin de o așa mânie împotriva voastră, încât era gata să vă nimicească. Dar Domnul m-a ascultat și de data aceasta. 20De asemenea, Domnul a fost atât de mânios pe Aaron, încât a dorit să-l nimicească, dar m-am rugat atunci și pentru el. 21Am luat vițelul, păcatul pe care-l făcuserăți, și l-am ars în foc. L-am sfărâmat, măcinându-l bine până s-a făcut cenușă, și am aruncat cenușa în pârâul care curgea din munte.
22Apoi, la Tabera, la Masa și la Chibrot-Hataava ați provocat iarăși mânia Domnului.
23Iar când Domnul v-a trimis de la Kadeș-Barnea, zicând: «Duceți-vă și luați în stăpânire țara pe care v-am dat-o!», v-ați împotrivit poruncii Domnului, Dumnezeul vostru. Nu L-ați crezut și n-ați ascultat de glasul Lui. 24V-ați împotrivit Domnului din ziua în care v-am cunoscut.
25M-am aruncat cu fața la pământ înaintea Domnului timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți, pentru că Domnul Își propusese să vă nimicească. 26M-am rugat Domnului și I-am zis:
«Stăpâne Doamne, nu distruge poporul Tău, moștenirea Ta, pe care ai răscumpărat-o cu puterea Ta cea mare și ai scos-o din Egipt cu mână tare. 27Adu-Ți aminte de Avraam, Isaac și Iacov, slujitorii Tăi. Nu privi la încăpățânarea acestui popor, nici la răutatea și la păcatul lui, 28ca nu cumva țara din care ne-ai scos să spună: ‘Pentru că Domnul nu avea putere să-i ducă în țara pe care le-a promis-o și pentru că îi ura, de aceea i-a scos din Egipt, ca să-i omoare în deșert’. 29Totuși, ei sunt poporul Tău, moștenirea Ta, pe care ai eliberat-o cu puterea Ta cea mare și cu brațul Tău întins».