26
Profeție împotriva Tyrului
1În al unsprezecelea an, în ziua întâi a lunii, Cuvântul Domnului a venit la mine și mi-a zis: 2„Fiul omului, Tyrul a zis despre Ierusalim: «Ha! A fost zdrobită poarta popoarelor! Este rândul meu să mă îmbogățesc, căci ea a rămas pustiită!». 3De aceea, așa vorbește Stăpânul Domn: «Iată, sunt împotriva ta, Tyrule! Voi aduce peste tine multe națiuni, așa cum își aruncă marea valurile. 4Vor distruge zidurile Tyrului, îi vor doborî turnurile, îi vor răzui până și țărâna și o vor lăsa stâncă goală. 5Va deveni un loc de aruncat năvoadele în mijlocul mării, căci Eu am vorbit!, zice Stăpânul Domn. Va deveni pradă pentru națiuni. 6Așezările lui de pe țărm vor fi trecute prin ascuțișul sabiei și va ști astfel că Eu sunt Domnul!».
7Căci așa vorbește Stăpânul Domn: «Iată, aduc din nord împotriva Tyrului pe Nebucadnețar, împăratul Babilonului, împăratul împăraților, cu cai, care, călăreți și un popor foarte numeros. 8El le va ucide pe fetele tale pe câmp cu sabia. Va construi împotriva ta o întăritură, va înălța împotriva ta o rampă de asalt și va ridica scuturi împotriva ta. 9Va îndrepta împotriva zidurilor tale izbiturile berbecilor săi de fier și-ți va dărâma turnurile cu răngile lor. 10Mulțimea cailor lui te va acoperi de praf, iar zidurile tale se vor cutremura de vuietul călăreților și al roților carelor atunci când el va intra pe porțile tale asemenea celor care intră într-o cetate cu zidurile sparte. 11Copitele cailor lui vor tropăi pe toate străzile tale, poporul tău va fi ucis cu sabie, iar stâlpii tăi cei puternici se vor prăbuși la pământ. 12Îți vor prăda avuția, te vor jefui de mărfuri, îți vor dărâma zidurile și îți vor demola casele tale plăcute, iar pietrele, lemnele și molozul le vor arunca în mijlocul apelor. 13Voi face să înceteze zgomotul cântecelor tale, iar sunetul lirelor tale nu va mai fi auzit. 14Voi face din tine o stâncă goală. Vei deveni un loc de aruncat năvoadele. Nu vei fi reconstruită niciodată, căci Eu, Domnul, am vorbit, zice Stăpânul Domn».
15Așa vorbește Stăpânul Domn despre Tyr: «Să nu se cutremure oare insulele de vuietul căderii tale, de geamătul răniților și de măcelul din mijlocul tău? 16Toți prinții mării vor coborî de pe tronurile lor, își vor îndepărta robele și se vor dezbrăca de veșmintele lor brodate. Se vor îmbrăca cu spaima, se vor așeza pe pământ și vor tremura în fiecare clipă, înmărmuriți fiind din cauza ta. 17Atunci vor face pentru tine o cântare de jale și-ți vor zice:
‘Cum ai pierit, tu,
cea locuită de oamenii mării,
cetate lăudată,
tu, care erai puternică pe mare,
tu, care, împreună cu locuitorii tăi,
îi umpleați odinioară de teroare
pe toți cei ce locuiau acolo.
18Acum insulele tremură
de ziua căderii tale,
iar insulele mării sunt îngrozite
de sfârșitul tău’».
19Căci așa vorbește Stăpânul Domn: «Când te voi preface într-o cetate pustiită, asemenea cetăților care nu sunt locuite, când voi ridica peste tine adâncul și te vor acoperi apele cele mari, 20atunci te voi coborî împreună cu cei ce coboară în groapă, la poporul din vechime, și te voi face să locuiești în tărâmul celor mai de jos locuri, printre ruine veșnice împreună cu cei ce coboară în groapă, ca să nu mai fii locuită și să nu-ți mai dau splendoare în țara celor vii. 21Te voi da pradă distrugerii și nu vei mai fi. Vei fi căutată, dar nu vei mai fi găsită niciodată, zice Stăpânul Domn»“.