12
Plângerea lui Ieremia
1Tu ești întotdeauna drept, Doamne,
când mă cert cu Tine.
Îți voi vorbi totuși cu privire la judecățile Tale.
De ce prosperă calea celor răi?
De ce toți trădătorii au parte de bine?
2Tu i-ai plantat, iar ei au prins rădăcină.
Cresc și aduc rod.
Tu ești întotdeauna pe buzele lor,
dar departe de inimile lor.
3Totuși, Tu, Doamne, mă cunoști;
Tu mă vezi și îmi cercetezi inima cu privire la Tine.
Înhață-i ca pe niște oi care trebuie înjunghiate!
Pune-i deoparte pentru ziua măcelului!
4Până când se va usca țara
și se va veșteji iarba de pe orice câmpie?
Din cauza răutății celor ce locuiesc în ea,
animalele și păsările sunt spulberate.
Căci ei zic:
„El nu ne va vedea sfârșitul!“.
Răspunsul Domnului
5„Dacă ai alergat cu pedestrașii
iar ei te-au obosit,
cum vei putea să te iei la întrecere cu niște cai?
Într-o țară liniștită te crezi în siguranță,
dar ce vei face la desișul Iordanului?
6Chiar și frații tăi,
propria familie, te trădează;
ei înșiși strigă în gura mare după tine.
Nu te încrede în ei,
chiar dacă te vorbesc de bine.
7Mi-am părăsit Casa,
Mi-am abandonat moștenirea,
am dat-o pe iubita sufletului Meu
în mâna dușmanilor ei.
8Moștenirea Mea a ajuns pentru Mine
ca un leu în pădure:
și-a ridicat glasul împotriva Mea,
de aceea o urăsc.
9N-a ajuns oare moștenirea Mea pentru Mine
o pasăre de pradă pestriță,
înconjurată de păsări de pradă?
Duceți-vă și strângeți toate vietățile câmpului!
Aduceți-le ca s-o devoreze!
10Mulți păstori Mi-au distrus via
și Mi-au călcat în picioare terenul.
Mi-au transformat terenul Meu cel plăcut
într-un deșert pustiit.
11L-au transformat într-o pustietate.
Pustiit, el bocește înaintea Mea.
Toată țara a fost devastată,
dar nu este nimeni care să pună la inimă.
12Distrugătorii au sosit
pe toate înălțimile golașe din deșert,
căci sabia Domnului devorează țara
de la un capăt la celălalt
și nimeni nu va avea pace.
13Au semănat grâu, dar au cules spini;
au muncit din greu, dar n-au obținut nimic.
Să vă fie rușine de recoltele voastre
în urma mâniei aprige a Domnului!“
14Așa vorbește Domnul: „Cât despre toți vecinii Mei cei răi, care se ating de moștenirea pe care am dat-o poporului Meu, Israel, îi voi smulge din țara lor și voi smulge Casa lui Iuda din mijlocul lor. 15Dar, după ce-i voi smulge, voi avea iarăși milă de ei și-i voi aduce pe fiecare la moștenirea lui și în țara lui. 16Dacă vor învăța bine căile poporului Meu și vor jura pe Numele Meu, zicând: «Viu este Domnul!», așa cum Mi-au învățat și ei poporul să jure pe Baal, atunci vor fi repuși în drepturi în mijlocul poporului Meu. 17Dar, dacă vreo națiune nu va asculta, o voi smulge cu desăvârșire și o voi distruge“, zice Domnul.